DEBUT… Echipa națională de futsal a României a debutat în preliminariile Campionatului European de futsal. În primul joc, „tricolorii” au învins Germania, scor 6-0, iar în cea de-a doua partidă au cedat în fața Ucrainei, 0-2. Convocat pentru această „dublă”, vasluianul Vlăduț Dudău nu a mai putut evolua în preliminarii.
Jucătorul celor de la FK Odorheiu Secuiesc trece prin momente grele, după ce și-a pierdut tatăl. „Zimbrișorul nostru, Vlăduț Dudău, a rămas, astăzi, fără Tată! Dumnezeu să îl odihnească și să îl țină aproape de tine, în toate! Suntem siguri că s-a stins mândru de fiu și familie și, de sus, va veghea la siguranța și fericirea ta! Sincere condoleanțe familiei și cunoscuților”, a anunțat Inter Traian Vaslui, clubul la care a debutat în competițiile de futsal. În preliminarii, România se află pe locul doi în grupa 1, cu 3 puncte, golaveraj 6-2. Câștigătoarea grupei, dar și cele mai bune echipe de pe locul 2 se califică la Campionatul European din 2026. De menționat că Ucraina, echipă aflată pe primul loc în grupa „tricolorilor” s-a clasat pe locul 3 la ultima Cupă Mondial de futsal, disputată în Uzbekistan în acest an.