Măsură mai puţin obişnuită a autorităţilor noastre. România a blocat conturile de la Bucureşti ale celui mai bogat om din Siria, vărul preşedintelui sirian, Bashar al Assad.
Decizia a apărut în Monitorul Oficial, iar ordinul este semnat de ministrul Finanţelor, Florin Georgescu.
Averea acestuia era estimată în urmă cu 3 ani la 6 miliarde de dolari. Financial Times scrie că vărul preşedintelui controlează 60 la sută din economia siriană.
Imperiul său se întinde pe domenii diverse, de la telecomunicaţii, petrol şi gaze până la bănci şi companii aeriene.
Prin blocarea conturilor sale, România respectă deciziile luate la nivel european anul trecut. În 2011, ca urmare a violenţelor din Siria, Uniunea Europeană a impus restricţii financiare pentru membrii familiei al Assad.
www.antena3.ro