spot_img
spot_img
-1 C
Vaslui
26-nov.-2024
spot_img
spot_img

Rezultatele perchezițiilor făcute în cabinetul lui Tătaru arată că cei care l-au turnat la DNA au spus minciuni

- Advertisement -

INVESTIGAȚII… Procurorii DNA au scotocit micuțul cabinet al lui Nelu Tătaru 8 ore, săptămâna trecută. Căutau banii pe care acesta i-ar fi încasat cu o zi înainte și pe care i-ar fi pus în acel dulap misterios, fiindcă, dacă e să ne luăm după referatul procurorilor trimis la Parlament, doctorul dimineața, înainte de a-și vedea pacienții, număra banii pe care îi strângea cu o zi înainte. Mai căutau și o cameră, care i-ar fi aparținut și cu care supraveghea șpaga ascunsă. Dar iată că nu au găsit nicio cameră și nici banii, ba mai mult, au rămas și cu anatema că au înaintat un document oficial Parlamentului, bazat pe presupuneri induse de cei care i-au făcut plângerea. Nu mai credem în povestea autosesizării, fiindcă deja ziarul Vremea Nouă a publicat o înregistrare incendiară în care managerul Popa s-a lăudat că-l va curenta la momentul potrivit pe fostul ministru al Sănătății, care a fost dată anul trecut. Pentru a obține aceste dovezi zdrobitoare, procurorii DNA au forțat un pic procedurile, sigilând biroul lui Tătaru chiar din ziua în care au descins la spital. Avocații doctorului spun că nu s-a procedat legal și au făcut o plângere în acest sens. Aceștia spun că sigilarea biroului, de fapt, înseamnă începutul percheziției în cabinet. Deci, cu alte cuvinte, Tătaru nu s-a mai bucurat de imunitate. Dar bine că s-a procedat de maniera aceasta, fiindcă acum nu mai sunt suspiciuni că cineva ar fi putut face curățenie și ar fi luat probele incriminatoare. Faptul că într-un înscris oficial DNA anunță că Tătaru folosea o cameră pentru a-și păzi șpaga si pentru a-și supraveghea biroul și la percheziții nu s-a găsit nimic, rezultă că procuorul de caz a crezut prea mult în declarațiile celor care au făcut plângerea. Spunem acest lucru, fiindcă fosta manageră a spitalului, Lucia Rotaru, în ziua când se făceau perchezițiile, a spus jurnaliștilor despre această cameră misterioasă și ne vorbea de superputerile procurorilor care au plasat camerele lor fără ca doctorul să știe, deși avea la rându-i o super-cameră care vedea și stia totul. Reporterii Vremea Nouă au investigat și au găsit și explicația modului în care procurorii și-au putut monta aparatura de supraveghere în biroul lui Tătaru. În aprilie anul acesta, când doctorul era în concediu, la etajul doi, fix în aripa unde are cabinet, s-a făcut curățenie general, dispusă de manager. E logic că atunci s-a montat aparatura, așa că doctorița Rotaru nu mai trebuie să fie așa mirată.

Managerul spitalului Huși, Bogdan Popa, dar și alți opozanți cunoscuți ai doctorului Tătaru din unitarea medicală, par să fie responsabili pentru inducerea în eroare a procurorilor DNA Iași. Anchetatorii, în mod straniu, s-au bazat prea mult pe poveștile spuse de cei hotărîți să îl “curenteze” pe doctorul Tătaru. Istoria cu camera de supraveghere din cabinetul doctorului, cu senzori și infraroșu, care îi semnalează instant acestuia tot ce se petrecea în cabinet în lipsa sa, era doar o legendă veche din spital, care se răspândise în instituție cu mulți ani în urmă. O asistentă îi furase din buzunarul hainei dr. Tătaru niște bani, iar atunci, intuitiv, doctorul i-a spus că a văzut-o, dar să mărturisească și o va ierta, fără să mai ducă filmarea la Poliție. A fost doar o tactică de a o face să recunoască fapta. În spital însă, s-a răspândit vestea că Nelu Tătaru are o cameră misterioasă în cabinetul lui și ea s-a tot rostogolit. Așa se face că legenda veche de ceva ani a ajuns să fie spusă de delatorii lui Tătaru la DNA Iași, ca fiind certă și fără tăgadă. În mod ciudat, anchetatorii au luat-o de bună, pentru că un manager sau vreun alt angajat cu rol de conducere într-un spital, teoretic, nu ar trebui să vorbească prostii. Practic, însă, la Huși este un fapt uzual, din păcate. Perchezițiile făcute minuțios i-au convins pe anchetatori că au fost induși în eroare și, pe lângă faptul că nu reușiseră să facă măcar un flagrant, fie și cu o biată sută de lei, acum se mai aflau și cu mâinile goale, în cabinetul unde au crezut că vor găsi toate dovezile de corupție ale doctorului Tătaru. Vinovați de această situație sunt nimeni alții decât autorii “curentării”, care, practic, au pus într-o situație cel puțin stânjenitoare anchetatorii, altminteri profesioniști serioși.

Lucia Rotaru, fosta manageră a spitalului, le povestea ziariștilor despre camera cu senzori din cabinetul dr. Tătaru

Lucia Rotaru

Lucia Rotaru, fosta manageră a spitalului, teoretic, ieșită la pensie, dar, practic, rămasă pe o funcție în unitatea medicală, își sărbătorea aniversarea, taman când la doctorul Tătaru veniseră anchetatorii să facă percheziții. Aceasta, cunoscută ca fiind într-o animozitate veche cu doctorul Tătaru, era volubilă și s-a apucat să le povestească jurnaliștilor despre misterioasa cameră de supraveghere a doctorului Tătaru, care monitorizează dulapul acestuia. O spunea ferm și era convinsă că anchetatorii o vor găsi. Nu își dădea seama, cel mai probabil, de faptul că, arătându-se atât de sigură de existența acelei camere, arăta cam de unde ar fi putut avea procurorul o asemenea informație care s-a dovedit a fi falsă.

Anchetatorii, temându-se de camera… inexistentă a doctorului Tătaru, au plantat și ei o cameră de supraveghere. Fără succes, însă, spun avocații

Echipa de avocați ai lui Nelu Tătaru este atentă la fiecare detaliu de felul acesta, pentru că lupta pentru adevăr se anunță una foarte grea, în ciuda aparențelor. Sandra Grădinaru, cunoscut avocat ieșean, a făcut o serie de precizări foarte interesante. “Acest dosar a început din 2023. Domnul doctor a fost urmărit încă din 2023 și în 2024 lucrurile au luat o mai mare amploare din partea anchetatorilor, în sensul că aceștia au instalat și o cameră de luat vederi în biroul domnului doctor, sigur, cu mandat de la judecătorul de drepturi și libertăți. Acea cameră, din ceea ce am putut vedea de la colegii dumneavoastră din presă, ne-am dat seama că nu a surprins momente chiar relevante pentru anchetatori și au urmat și o serie de investigatori sub acoperire, în număr de 4, care au încercat să îl instinge pe domnul doctor. Deci, ei au încercat să îl provoace. Și, așa cum știm, provocarea înlătură răspunderea penală”, a spus avocata Sandra Grădinaru.

“DNA Iași are experiență în a face flagrante bine documentate. În cazul doctorului Tătaru a lipsit flagrantul. De ce?”

“În momentul în care monitorizezi un om atâtea luni de zile (din aprilie până în iulie 2024, n.r.) și folosești atâta tehnică și investigatori în acoperire și nu l-ai prins cu seriile (referire la bancnotele care se spune că s-ar fi oferit mită, n.r.)… știți, DNA Iași are experiență să facă flagrant. Și ei știu foarte bine să facă un flagrant și să îl documenteze, astfel încât clientul acela să stea mult timp în închisoare. Deci, au experiența de a face dosarele și de a le documenta foarte bine. Aici aveau posibilitatea, pentru că acei investigatori sub acoperire erau acolo, cu tehnică pe ei, să stea comisarul de poliție la ușă și să îl prindă pe domnul doctor cu cele 3 bancnote în mână, să ia seriile și să încheie un proces verbal. Și atunci nu mai era nimic de comentat. Dacă domnul doctor ar fi fost un așa șpăgar, vă dați seama că, la cât de mic este Hușul, s-ar fi dus vestea imediat și nu ar fi ieșit în stradă pentru el, pentru susținerea sa atâtea sute de oameni simpli, oameni necăjiți, pensionari care spuneau, domnule, eu nu am avut de unde să îi dau, m-a operat, m-a salvat și nu i-am dat nimic”, a atras atenția avocata Sandra Grădinaru.

Induși în eroare de delatorii care au spus că sigur se va găsi în cabinet camera misterioasă și dulapul cu bani, anchetatorii s-au pripit și au sigilat repede și ilegal cabinetul dr. Tătaru

“Ceea ce le pot reproșa celor care au lucrat la acest caz, că nu lucrează singur procurorul, ci împreună cu comisari de poliție, este că dacă, într-adevăr, anchetatorii au avut convingerea că acest om băga banii în buzunar, iar banii de la investigatori, care erau din fondurile DGA-ului, de ce nu s-au luat seriile la banconote, să îl prindă cu mita? Plus că, din punctul nostru de vedere, al legalității, este o problemă de legalitate în privința sigiliilor puse pe cabinet. Acele sigilii, din perspectiva legalității, din perspectiva apărării, nu sunt aplicate potrivit unei proceduri prevăzute de lege. Pentru că în Codul de Procedură Penală avem procedura aceasta de aplicare a sigiliilor la ridicarea de obiecte. Și nu avem prevăzută expres pentru un astfel de context. Și atunci, dacă nu este prevăzută expres pentru un astfel de context, eu consider că nu s-a procedat corect, aplicându-se sigiliile și interzicându-i doctorului să își exercite profesia. Acolo erau rețete, aparatură medicală și consider că nu s-a procedat legal prin acele sigilii. Ca o justificare a procurorilor, ei poate s-au gândit că exista acel mandat de la ICCJ pentru percheziție domiciliară (asimilată fiind și percheziția biroului), dar și acel mandat este criticabil. Acest mandat este obținut de către procurorii de caz de la judecătorul de drepturi și libertăți de la ICCJ, dar a fost obținut anterior ridicării imunității, anterior încuviințării perchezițiilor de către Camera Deputaților. Și în această privință doctrina este unanimă, doctrina de Drept Constituțional și nu numai, în a aprecia faptul că abia după ce se ridică imunitatea, trebuie să se adreseze judecătorului de drepturi și libertăți de la ICCJ, pentru emiterea mandatului”, a spus avocata Sandra Grădinaru.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

48 COMENTARII

  1. Respect pentru domnul doctor Tataru!

    Dar…nu mi-e clar…cum de dna Lucia Rotaru nu-i ieșită la pensie? Ce face ea la spital? Bai Ciupilanilor, nu va e rușine deloc?
    Ciupilan-primarul nu ti-e rușine cu asa exemplar pe nume Popa?
    Dacă tu, Ciupilan ai adus și susții pe Popa…atunci ești la fel ca el…o nulitate scarboasa de țigan!

  2. Nemernicilor ..a-ți terfelit un om..un doctor..! Iar cei care au devalizat România de sute de milioane îs parlamentari la Bruxelles..și-n alte funcții..cheie ale României..! Voi căutați..ouă..! Vai mama voastră..!

  3. Da la Vaslui – Huși acolo,nu căruța ci basculanta cu proști s a răsturnat…‼️‼️‼️
    Băi oameni buni, șpagă iau toți,da toți nu exista politică fără șpagă,iar asta cu spitalul, medicii,tot voi sunteți vinovați,pt că așa i ați învățat cretinilor !!!
    Acum, lăsând politica la o parte sau spaga, ați uitat că sunteți oameni și nu vite ‼️‼️
    Cât o fi el de doctor și ” bun la suflet ” ar fi tb spânzurat până acu la un loc cu restul de ” doctori ai plandemiei”…
    Toți,da toți care au gestionat kktu ăla de chin și calvar și pt care toți și au pătat onoarea și demnitatea, uitând că au depus un jurământ și uitând că lucrează cu oameni, spânzurați sau arși de vii… morții lor de ordinari !!!
    Au promovat peste tot și sau umplut de bani, argumentând ei ca niste adevărați honoris cauza, că VAXUL,MASCA ȘI TUBUL DE OXIGEN, ne fac bine ‼️‼️‼️
    Și acum după atâta nesimțire mai fac și circ cu alți proști !!!
    Păi e și normal, își permit pt că mama proștilor e mereu gravidă !!!
    Da dacă erau în sacii ăia negri de plastic și îngropați la grămadă,ne durea n pl acum…
    Sau ma rog,aveam alții pt circ ,da nicidecum aceeași cârlani obosiți și plictisiți
    Țară de proști și incompetenți ‼️‼️‼️

  4. Multe comentarii negative de Popa de parcă el este anchetat pentru primirea șpăgii. Că și el poate ia dar nu l-a dat nimeni în gât asta-i altă problemă. Până nu se termină ancheta dr Tătaru are de partea lui prezumția de nevinovăție. Dar până nu se pronunța judecătorii el nu mai poate fi pe listele PNL.

  5. Spunea cineva într-un comentariu ca toți cei ce sunteți împotriva doctorului Tataru care a prins cea mai grea perioada din pandemie fiind ministrul sănătății să îl pupati în cur, rapanosilor ce sunteți. Dupa ce îl pupati în cur pe dr Tataru să vă duceți să îi pupati pe gură pe buzatu, Ciupilan, pe sora sa, pe Popa și să nu îi uitați pe shaorma, Marian și pe toți farmazonii.
    Vedeti ca va așteaptă și Tudorel, Anuta și pescarul de la moara greci Cazacu.
    Sa va ungeti bine cu căcat sa va ajungă pentru toți când ii pupati pe bot.
    DNA sa ia tot PSD-UL din Vaslui și sa facă o pușcărie separata pentru ei și sa ii pună sa muncească sa vadă cum se câștigă banul cinstit.

  6. Mafia PSD de la Huși
    Când mai faceți referiri la spitalul din Huși, neaparat trebuie precizat lanțul slăbiciunilor, ca să priceapă tăt norodu” cine-i tartorul:
    Lucica Rotaru- sora primarului Ciupilan, fostâ directoare a spitalului din Huși, care a făcut toate achiziitiile după cum a dus-o mintea și interesul, sub protecția și îndrumarea lui frate-său;
    Managerul spitalului Huși – Popa Bogdan- numit fără concurs de PSD-Buzatu, la recomandarea lui Ciupilan, cu scopul de a acoperi abuzurile făcute de soră-sa;
    Ciupilan- primarul reales al Hușului, pe care-l doare și l-a durut tot timpu-n cot de situația dezastruoasă din spital, de nevoile și problemele pacienților, de lipsa medicamentelor, materialelor sanitare și a reactivilor, iar ca argument și-a numit mereu în CA la spital cel mai competent consilier, un fotbalist colector de șpăgi.
    Dacă DNA vrea să -și spele rușinea cu această capcană care i-a fost întinsă de mafia locală PSD, să taie capul peștelui și să culeagă informații chiar de la fotbalist.

    • Vad ca pe aici aruncati cu zoaie in capetele unor oameni care nu fac obiectul unor anchete ale Parchetului. Daca aveti probe care sa dovedeasca sustinerile de coruptie ale celor tri persoane, la care faceti referire in comentariu, de cu mergeti la Parchet sa faceti denunt? Oricum nu cred ca aveti probe si nici nu cred cava asumati sa sesizati organele de urmarire penala pentru ca altfel nu v-ati ascunde in spatele anonimatului.
      PS Pana la urma singurul impotriva caruia sunt ceva probe care ar putea proba o infractiune este dl Tataru care a declarat ca are incredere in justitie ca o sa i se dovedeasca nevinovatia. Asa ca nu prea inteleg de ce va dati de ceasul mortii sa ponegriti alte persoane ca nu ii faceti un bine lui Tataru. La nivel de perceptie publica actioneaza, subliminal sau mu, chestia aia stramosesca care spune ”daca nu are nimic de ascuns de ce incearca sa se justifice”?

        • In vremea asta Ciupilan si Popa rad, de la crapa burtile, de prostii de-ai de voi care dau limbi in popou unuia care este suspectat de faptul ca a luat mancarea de la gura unor batrani care abia isi duc viata de pe o zi pe alta. Un imbuibat caruia nu ii ajungeau 10 mii de euro pe luna de la Camera derutatilor mai voia si 10 lei de la niste amarati! Unul carea avea orgasm doar cand isi auzea locotenenti din asa zisul G7 ca spuneau ”Sa traiti sefu!”. Iaca de aia cordea Popa tot ce prindea , ca asta de ii tot luati apararea suferea de impotenta functionala!

          • Asta cu erecția e asa:Popa avea după ce „opera” și casapea ,ca psihopații care se masturbează după ce omoară….este asa de excitat ca mai mult de 3 secunde nu durează.

          • Ba Popa repara dusul ala ca să aibă femeile măcar unde sa se spele după tine ,un pic de atmosfera primitoare ,mai serveste-le și tu cu o apa măcar, nu fi ghiolban, e greu sa fii amant ,asta costa și tu bani nu dai …ahahah….adică vrei și tu sa te dai bărbat dar în loc sa te duci la restaurant ,mănânci un fast food , din viteza ,deci mai fetelor ce sa faci cu asta ?nu ai ce sa faci decât sa își facă treaba :Popa am câteva femei care vor sa se futa ,le trimit la tine dacă tot ești asa erectil,adică ca atunci când dai berbecul între oi ….

  7. Nu-l mai albiti voi pe Tătaru nici intr-o sută de ani. A recunoscut și el că a primit atenții de la pacienți dar nu a cerut el. La salariile de medic și deputat se putea abține să ia ploioase, dar așa-i când nu-i ajunge. Oricum colegii vechi din partid au cantat Oda Bucuriei.

    • Ba căcatel, vb de niște cacaturi ca si tine ,nu asta e ideea în sine ,șpagă sau nespaga ,ca și ție facă ti-ar întinde cineva bani ai lua ,diferența dintre Tătaru și Popa e ca Popa fura ,nu primeste

    • Ba da ,Tătaru în inima oamenilor din Husi ,rămâne același, fără nicio îndoială, nu mai încercați sa ii atribuiți ceea ce va caracterizează pe voi ,ăștia care tot strângeți din noada curului, pentru noi nu este un șpăgar, el rămâne un om cu suflet ,un profesionist ,un bărbat elegant ,educat și îl iubim ,doar s-a ieșit în strada ,niciodată la Husi oamenii nu au ieșit în strada pentru nimeni în acest oraș, pe noi politica nu ne interesează ca pe voi .Pe Tătaru îl iubim ,pe Popa îl disprețuim.

  8. Domnule doctor Tătaru,vreau să cred că o să.l chemați în justiție pe aceindelatori convinși că va vor curenta ,căci acest fapt nu e o răzbunare a dv.,ci ,mai curând o reabilitare dar și condamnare a acestor impostori ce v.au dorit raul.
    Iată mai.drsg

    • sigur ca da numai ca atunci cand un prost arunca cu o piatra intr-o balta se chinuie 10 destepti sa o scoata ,astia din clica Ciupilan nu au gandit ca trebuie sa existe opozitie, si totul a fost la vedere , s-a spus prin presa adevarul ,lipsurile de fapt ,Tataru daca a spus ceva a spus pe fata , la vedere ,ca asa face opozitia in politica si astia ce au facut ? au mazilit pe la spate ,pentru ca ii durea adevarul , adica ei sa taie sa spanzure si restul sa ii aplaude ,,,,asa e Ciupilane si Popa? asta inseamna politica ? golanie, perfidie ,minciuna , adica numai voi sa furati, asa e? Ciupilane si Popa la natura ei politica trebuie sa fie o filozofie , nu marsavenie ,politica ar trebui sa fie cu si despre oameni ca de asta sunteti persoane publice si nu e necesar sa va spun eu , in cazul de fata nu va numiti ma politicieni , sunteti si voi niste marunti ocupati cu aroganta ,tu cu asfaltul si Popa cu femeile altora ….bine ,oamenii in orasul asta sunt saraci, plafonati si controlati ,dar mai sunt si oameni mai luminati si oamenii astia luminati iubesc si au empatie fata de semenii lor.

  9. Popa tu ia și cheamă pe Berica sus la dormitor și da-i bice și încearcă măcar sa nu mai fii prost!Lasă paraciunile ca nici astea nu-s pentru tine !un singur lucru ai de făcut fii prost în continuare!

  10. Va fut in gura cu încălzirea voastră globală 😡😡😡 mijlocul lui octombrie, iar dimineața sunt -3 grade…baga va s pula in gat de globaliști ordinari. Tremur in mijlocul lui octombrie ( pe vechi este începutul!!), muistilor😡😡😡huuuu

    • Ce ai Popa s-a umflat oleacă orezul în tine?ai fi vrut sa nu mai vezi cum oamenii îl.vor pe Tătaru ca.medic și tu sa ii operezi cu japca dacă se poate ,bai ,nu ai ce face ,lumea nu te vrea și gata ,ce nu înțelegi și nu e de vina Tătaru, ești tu ala care nu cunoști meserie ,fraiere

  11. Câți bani au luat șpagă,mita doctorii (toti) de la Huși de la amărâții de bolnavi mai făceau un spital. Niște mizerabili fără suflet, sa le stea mâncarea și banii în gat. Prosti au fost și mai sunt încă.Peste tot întrate instituțiile statului se fura bani se da și se primește mita.Cine ii ajuta JUSTITIA ,ca e corupta și ea vai de mama ei .Probabil asa o fi rasa asta de romani.Nu știu zic și eu.In rest nu se poate face nimic în bine totul se duce la vale.

  12. bai Popa tii mimte cand ai cerut spaga tu personal la un as personal pt o femeie incadrata in grad de handicap ,care nu avea familie ?O faci pe cisntitul mai javra ? daca erai corect intelegeam macar dorinta de a distruge reputatia unui om , daca tu nu erai inhaitat cu Ciupilan pentru a fura impreuna, as fi inteles, daca tu ai fi operat corect si Tataru nu ,bai jegosule ,betivan care te joci de-a medicina ,care intri in familiile oamenilor ca sa te simti tu mai breaz ca altii , nu imi par calitati si capabilitati comparativ cu ale lui Tataru….daca te-ai fi pasat de spitalul asta ca sa afirmi si ca e al tau ….sa dea Dumnezeu sa primesti cu varf si indesat inapoi ,

  13. Încă un miting Huseni ,sa fie demis Popa ,Tudorița ma anunță oamenii ,haideți oameni sa mai facem un miting ,acesti oameni au vrut sa ne ia doctorul cel mai bun din oraș, Sa ne lase sa ne nerococeasca Popa ….încă un miting de data asta mai aprig.

  14. DNA Iași în netrebnicia lor au mințit și indus în eroare chiar și pe membrii Parlamentului României, mințind cu bună știință în actele oficiale o instituție a statului român, pretinzând ca adevăr o faptă mincinoasă, respectiv despre pretinsa cameră video a doctorului Tătaru. Câtă nesimțire.
    Sunt strigătoare la cer minciunile ordinare pe care le-a fabricat DNA la adresa integrului și profesionistului doctor Tătaru.
    În mod normal, dacă ar avea obraz, acuzatorii de la DNA Iași ar trebui să își ceară iertare de la doctorul Tătaru pentru tot răul făcut domnului doctor, dar mai ales de la toți pacienții care au nevoie de doctorul Tătaru, fără să-l mai șicaneze și să-l lase să-și exercite profesia cu responsabilitate.
    Rușine să le fie și porcilor de INSTIGATORI, care umblau cu vrăjeala pe holuri și instigau pacienții, încercând să-l mai instige și pe doctorul Tătaru, care bine că și-a dat seama de borfașii ăștia și le-a spus cu voce tare, categorică și răspicată: NU!NU!NU!nu!nu!, și rușine să le mai fie și tuturor nesimțiților care au făcut delațiuni mincinoase la DNA!
    Cum să bagi un om nevinovat la pușcărie?! Cum să inventezi toate mizeriile de pe lume la adresa acestui OM integru susținut de sute de persoane în stradă, pacienți, care au afirmat clar că nu numai nu li s-a cerut, dar nici măcar nu i-au dat acestuia bani și orice altceva?!
    Pentru cine din județul acesta din Vaslui ar ieși în stradă nu câteva sute, dar măcar zece persoane?! Dar, pentru doctorul Tătaru au ieșit sute. Sute de pacienți, oameni buni, care toți au susținut că nu li s-au cerut și nu au dat. Care sunt mai credibili între sutele de pacienți care au ieșit în stradă și INSTIGATORII sub acoperire?! Evident, sutele de persoane din stradă.
    – Un OM al Societății Civile, Rusu Jenică

    • Domnule Jenica ,filmarile acelea tot facatura erau?Tataru a fost avertizat sa fie cuminte,nu il mai ridicati in slavi ca nu merita.Ati vazut dvs-stra rezultatele anchetatorilor?Asteptati finalul anchetei ca nu toti sunt prosti si voi sunteti destepti.

      • Filmările sunt trunchiate. Sunt doar momente când INSTIGATORII sub acoperire îl instoigau pe doctorul TĂTARU să primească bani, dar el a refuzta de fiecare dată categoric spunând în mod repetat: NU! NU! NU! NU! NU!
        DNA se ocupă cu minciuni și de asta și dă doar filmări trunchiate, fotografii după filmări ca să amăgească pe cei care nu înțeleg cum se fac înscenările și mârșăviile judiciare, gândește puțin, DNA a mințit și Parlamentul că doctorul Tătaru avea o cameră la el în birou. Să dea presei filmările integrale cu momentele cu investigatorii sub acoperire. Nu or să facă asta că nu le mai ies minciunile ordinare în ochii oamenilor. Este o înscenare și mârșăvie judiciară.
        – Rusu Jenică

  15. Lucica a fost un parazit ani de zile in acest spital.S a ținut numai de bârfe și de achiziționat aparatura ( din care avea 25% șpagă) care acum sta de 7-8 ani cu folie pe el.DNA sa se intereseze cum se a achiziționat acea aparatura și car a fost utilitatea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.