UPDATE: Rezultatele pe județul Vaslui au fost publicate și le puteți vedea aici:
http://evaluare.edu.ro/Evaluare/
La nivelul județului Vaslui nu mai puțin de 1960 de elevi au obținut medii de trecere la Evaluarea Națională. Dintre aceștia, o singură elevă a reușit performanța de a lua 10 pe linie. Numele ei este Diana Angheluță și este din Bârlad. Momentan, înainte de contestații, 191 de elevi au obținut medii între 9 și 10, iar 995 de elevi au obținut medii sub 5. Rămâne de văzut care va fi situația după soluționarea contestațiilor de pe 4 iulie.
”Ministerul Educației a centralizat rezultatele înregistrate de absolvenții clasei a VIII-a care au susținut Evaluarea Națională în perioada 22 – 25 iunie 2021. Rezultatele (înainte de depunerea/soluționarea contestațiilor) au fost publicate la ora 10:00, pe site-ul dedicat – evaluare.edu.ro. În județul Vaslui 66,3% dintre candidați au obținut note peste sau egale cu 5 (cinci), iar 1 candidat a încheiat examenul cu media generală 10 (zece).
La proba de Limba și literatura română, 78,79% dintre candidați au obținut note peste sau egale cu 5 (cinci), iar 5 candidați au fost notați cu 10 (zece). Cele 5 note de 10 (zece) sunt de la următoarele unități școlare: 1 la școala Gimnazială ”Alexandra Nechita” Vaslui, 1 la școala Gimnazială ”Elena Cuza” Vaslui, 2 la școala Gimnazială ”George Tutoveanu” Bârlad, 1 la școala Gimnazială Nr. 1 Vutcani.
La proba de Matematică, 54,34% dintre candidați au obținut note peste sau egale cu 5 (cinci), iar 15 candidați au obținut nota 10 (zece). Cele 15 note de 10 (zece) sunt de la următoarele unități școlare: 3 de la Colegiul Național ”Gh. Roșca Codreanu” Bârlad, 3 de la Liceul Teoretic ”Mihail Kogălniceanu” Vaslui, 1 de la școala Gimnazială ”Constantin Parfene” Vaslui, 1 la școala Gimnazială ”Elena Cuza” Vaslui, 1 la școala Gimnazială ”George Tutoveanu” Bârlad, 1 la școala Gimnazială ”Iorgu Radu” Bârlad, 3 de la școala Gimnazială ”Mihai Eminescu” Vaslui”, 2 de la școala Gimnazială ”Mihai Eminescu” Laza.
Niciun elev nu a fost eliminat din cauza unor tentative de fraudă. Contestațiile pot fi depuse în cursul acestei zile (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și miercuri, 30 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00). Acestea pot fi transmise și prin mijloace electronice. Candidații care depun/transmit contestațiile prin mijloace electronice completează, semnează și depun/transmit tot prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora. Rezultatele finale vor fi afișate în data de 4 iulie. Absolvenții învățământului gimnazial care, în contextul măsurilor stabilite privind combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2, au fost în izolare/carantină sau care, din alte motive justificate cu certificat medical, nu au putut finaliza/participa la probele de examen pot susține aceste probe în etapa specială (5 – 12 iulie). Dacă aceștia au participat la una sau mai multe probe de examen, dar nu au putut finaliza examenul, probele desfășurate în perioada 22 – 25 iunie 2021 le sunt recunoscute”, a transmis IșJ Vaslui printr-un comunicat de presă.
NOTE… Conform graficului, astăzi este marea zi în care se afișează notele obținute de absolvenții clasei a VIII-a la Evaluarea Națională. Acestea vor fi publicate atât pe site-ul Edu.ro, cât și la centrele de examinare, cel târziu până la ora 14:00. De reținut faptul că anul acesta numele candidaților vor fi înlocuite cu un cod numeric înmânat elevilor la prima probă a evaluării, iar rezultatele vor fi comunicate anonimizat. Cei nemulțumiți de nota obținută pot depune contestații până pe 30 iunie, chiar și prin mijloace electronice. Aceștia trebuie să completeze și să semneze o declarație-tip în care se menționează că au luat la cunoștință de faptul că nota acordată după soluționarea contestației este cea finală, chiar dacă va fi modificată prin creștere sau descreștere. Rezultatele finale urmează să fie afișate pe 4 iulie, după soluționarea contestațiilor. Media generală obținută la această evaluare are o pondere de 80% în calculul mediei de admitere în clasa a IX-a.