“Miliardarii” cu certificate de luptãtor explicã
MISTERELE REVOLUTIONARILOR Încetul cu încetul, se lãmureste si misterul Revolutiei Române din municipiul Vaslui, ca si numele unor persoane care au trãit la limitã în acele zile. Conform unora dintre cei care, în zilele Revolutiei din decembrie ’89, erau în Piata Civicã sau în clãdirea actualului Palat Administrativ, în urmã cu 22 de ani s-a tras un singur foc dintr-o mitralierã amplasatã în Piata Civicã! Un soldat care stãtea de veghe la acea mitralierã a manevrat gresit arma si aceasta s-a descãrcat accidental, glontul fiind tras în directia dealurilor de la Bahnari. Cu toate acestea, oamenii care în acele zile au participat la Revolutie spun cã au trecut prin momente grele, iar familiile au trecut prin momente dificile. Printre cei care, în decembrie 1989, au scris istorie în centrul Vasluiului se numãrã inginerul Viorel Bulete, profesorul Neculai Romascu sau Dãnilã Holban. Primul dintre ei, Viorel Bulete, este plecat de ani de zile din tarã, spunând cã “pe vremuri plecai de rãul lui Ceausescu, acum pleci de rãul celor care sunt la guvernare”. Unii dintre revolutionari mai spun cã sumele pe care ar fi trebuit sã le primeascã de la Casa de Pensii în 2011 nu sunt reale, pe baza tabelelor prezentate de ziarul nostru, cum este cazul profesorului Romascu. “Multi mi-au spus cã trebuie sã dau o bere, acum cã am de primit un miliard de lei, însã nu este asa, am documente care demonstreazã acest lucru”, explicã Romascu.
Viorel Bulete spune cã, în zilele Revolutiei Române, lucra la Consiliul Popular Judetean, la sectia “Tehnicã”. Îsi aminteste de zilele Revolutiei si de unele persoane care nu au calitatea de revolutionar si nu s-au înghesuit sã punã mâna pe acele certificate, desi aveau tot dreptul. Printre altii, îsi aminteste de Fernando Pester, de o doamnã Marite Radu sau de un anume Dorin Vulpe, oameni care au fost în miezul evenimentelor de la Vaslui, dar care au considerat cã si-au fãcut datoria fatã de tarã si nu au cerut nicio rãsplatã pentru aceasta. “Maistrul Abuzãtoaie, de la IAMC, a venit si mi-a spus, pe când eram în clãdirea actualei Prefecturi: <<Domnule inginer, securistii se duc cu arme la Securitate (actualul sediu al IPJ Vaslui, n.r.)>>. M-am dus si i-am spus cãpitanului Dorofte, care era la intrare, cã sunt securisti cu arme si cã merg sã le spun sã se predea. I-am spus: <<Nu-mi dati niciun soldat, am banderola pe mânã si mã duc singur în clãdirea Securitãtii. Dacã nu vin într-un sfert de orã, veniti sã mã scoateti>>. Era pe la prânz, pe 22 decembrie. Am plecat spre sediul Securitãtii, nu era nici tipenie de om pe stradã. Era pustiu, nimeni în fata sediului în care acum este Inspectoratul de Politie. Am intrat pe scãrile din fatã, am înteles cã am si fost filmat de Securitate. Pe dreapta, la biroul ofiterului de serviciu, erau un subofiter, care a intrat fugind în holul principal, sã anunte pe cineva”, spune Bulete.
TAB-urile au fost duse în fata Militiei Judetene
“Când am intrat si eu în holul mare, erau niste oameni care predau arme, într-un loc de sub scãri. A venit la mine un colonel, despre care am aflat ulterior cã se numea Mihãilã, care mi-a spus cã nu vor sã ne omorâm între noi. Niciunul dintre noi nu stia ce dorea celãlalt. Am spus cã am pus niste tunuri usoare care sã batã în sediul Securitãtii, dacã nu se vor preda, era o cacealma. <<Vreti sã trageti în noi, se aude>>, i-am mai spus colonelului Mihãilã: <<Ca sã nu fie probleme, sã vadã lumea cã nu vreti sã-i atacati si sã omorâti pe cineva, v-as ruga sã iesiti cu mâinile la spate în fata clãdirii, când venim noi, sã vadã oamenii cã nu sunteti înarmati>>. <<Da, domnule inginer, asa vom face>>, mi-a rãspuns. M-am îndreptate spre iesirea principalã si, când am dat sã ies, am vãzut doi securisti, îmbrãcati în Facibe, care au dus mâna în interior, ca si cum ar fi avut niste arme. M-am gândit cã vor trage în mine, dar am continuat sã merg. Când am ajuns la coltul Muzeului Judetean, am luat-o la goanã. M-am dus la cãpitanul Doroftei. I-am spus cã am vorbit cu seful Militiei, care mi-a spus cã vor iesi din sediu, fãrã arme asupra lor. Am pregãtit TAB-urile din fata Consiliului Popular, în centru, si am plecat spre sediul Militiei. Eu am urcat pe primul TAB, iar pe al doilea a urcat Fecioru Vasile, ca sã întelegeti care au fost revolutionari si au avut curaj si care nu. Am dus TAB-ul, pe scãri, chiar în fata Militiei, era întuneric afarã. La birourile de jos era luminã, în timp ce sus, la etaj, era întuneric. Au venit si soldatii, au fãcut un cordon în jurul sediului, plus oamenii nostri, revolutionarii. Au intrat câteva persoane înãuntru, primul fiind Fernando Pester, dupã care au iesit din interior ofiterii de militie si Securitate, cu mâinile la spate, dupã cum convenisem cu ei. Am intrat pe urmã peste tot prin clãdire, am cãutat prin toate birourile, dar nu am gãsit nimic. La un moment dat, a apãrut si Ion Iancu Lefter, poetul Vasluiului, cu câtiva indivizi beti, care nu stiau ce cautã pe acolo. Strigau cã vor sã intre în Securitate, sã caute ei nu stiu ce pe acolo. Un militar i-a pus arma în piept unuia dintre betivi, unul care arãta mai ciudat si i-a spus cã e securist. Omul avea o plasã de plastic în mânã si a început sã bâiguie cã nu e terorist, se trezise din betie. L-au controlat în plasã si nu avea nimic, dupã care Lefter a plecat cu toti cei cu care venise”, îsi aminteste revolutionarul.
Inginerul Acatrinei a cerut subordonatilor sã-l apere pe Ceausescu!
Pe 21 decembrie, cu o zi înainte, Bulete a mers la serviciul sãu, de la Consiliul Popular Judetean. Seara, venise de la Bucuresti, iar în tren se întâlnise cu cineva din Timisoara, care spusese cã se trãsese în oamenii care iesiserã în stradã. La birou, spusese cã “Ceausescu a tras în oameni, e ca si mort”, iar colegii i-au fãcut semn sã tacã, semn cã era ascultatã discutia lor. În acel moment, a înteles cã era filat de Securitate. A încercat sã sune acasã, însã o voce bãrbãteascã i-a spus cã a format gresit numãrul. A încercat în mai multe rânduri, însã aceeasi situatie. În plus, spune Bulete, a fost înjurat de persoana de la capãtul firului. A mers la o cabinã telefonicã din centru si acolo a putut sã vorbeascã acasã. Si-a dat seama cã zilele sale în libertate erau numãrate, dupã ce spusese la serviciu despre viitorul Secretarului General. “A doua zi dimineatã, când am venit la serviciu mi s-a spus cã dl. inginer Acatrinei Gheorghe (fostul director al societãtii de Drumuri Judetene, n.r.) tine o sedintã cu sectia “Tehnicã”. Mi s-a spus cã dl. Acatrinei tine o sedintã în care se spune cã trebuie sã-l apãrãm pe Ceausescu si cã toatã lumea este acolo, inclusiv colegii mei Vasile Vieriu sau Petricã Manolache (în prezent, functionari la Consiliul Judetean, n.r.). Am spus “Sã-l apere dracu!’”, dupã care am refuzat sã merg la sedintã. Tin minte cã directorul Acatrinei mi-a pus nemotivat, cã nu am vrut sã vin la sedintã, sã-l apãr pe Ceausescu. Nervos, am vrut sã vorbesc cu sotia mea, însã aceeasi voce din ziua precendentã mã înjura, cã nu am format bine numãrul. Am încercat sã sun de la telefonul public si mi-am dat seama cã nu mai aveam nicio sansã, acelasi bãrbat mã înjura, cred cã Securitatea era pe urmele mele”, mai spune Bulete. Omul recunoaste cã s-a tras, însã un singur glont. “S-a tras din gresealã. Era o mitralierã în fata Consiliului Popular si un soldat a tras din gresealã, iar glontul a plecat spre dealurile Bahnariului. Alte gloante nu cred cã s-au mai tras, cel putin la Vaslui. Oricum, dacã nu as fi mers atunci la Militie, sã vorbesc cu colonelul Mihãilã, probabil lucrurile ar fi fost mai grave”, mai afirmã Viorel Bulete.
Profesorul Romascu: “Nu am de primit un miliard!”
Printre cei care au fost în mijlocul evenimentelor, în acele zile de decembrie 1989, se numãrã si profesorul Neculai Romascu. Acesta primeste, azi, o indemnizatie lunarã de 2950 de lei, pentru meritele din Revolutie. Conform datelor intrate în posesia noastrã, Romascu ar fi trebuit sã primescã, din 2012, în jur de un miliard de lei vechi. Omul spune cã nu este asa. “Am documente de la Casa Judeteanã de Pensii, cã nu am de primit niciun ban, mi s-au acordat corect toate drepturile. Acum, mã întâlnesc cu prietenii, care îmi spun cã trebuie sã dau o bere, cã tot am de primit atâtia bani. Nu este adevãrat. Problema este sã nu-i bãgãm în aceeasi oalã pe toti cei care sunt pe listele acelea, nu meritãm asa ceva. Poate s-au mai strecurat unii pe liste, dar nu e vina noastrã”, spune Romascu.
