SCHIMBAREA LA FAȚĂ A JUDEȚULUI… Să trăiești fără apă și canalizare este de neconceput pentru un standard normal de viață, iar unul dintre criteriile care pune județul Vaslui pe harta sărăciei din Uniunea Europeană este lipsa alimentării cu apă curentă. Conform statisticilor naționale, aproximativ 30% dintre vasluieni se află, în prezent, în risc de sărăcie, iar peste 40% dintre copii trăiesc în condiții precare. Lipsa banilor se simte cel mai puternic la sate, acolo unde trăiesc mai bine de jumătate dintre vasluieni, unii dintre ei în condiții care pentru statele occidentale ar putea părea mai degrabă smulse din epoca medievală. De asemenea, cele mai recente studii arată că 3 din 5 gospodării din mediul rural se confruntă cu “lipsuri materiale semnificative”, formulare care, în cifre înseamnă că pentru 60% dintre vasluienii de la țară banii fie sunt insuficienți, fie abia ajung de la o lună la alta. Sărăcia se traduce, astfel, în lipsa educației și excluziune socială, iar adolescenții din mediul rural aleg cel mai scurt și nesigur drum pentru a avea ceva bani în buzunar: abandonează școala și pleacă fie la muncile câmpului, fie în străinătate. Toți sunt mânați de un singur gând, să scape de sărăcie, în speranța că poate, cândva, vor avea canalizare, apă curentă sau șansa de a se spăla în fiecare zi. Datele oferite de societatea Aquavas Vaslui arată că, în prezent, nici măcar 10% din populația rurală nu este conectată la serviciile de apă, însă situația se va îmbunătăți considerabil anul viitor, când procentul va crește la peste 45%. Asta, datorită unui proiect finanțat cu fonduri europene, în valoare de peste 564 milioane de euro, în urma căruia 47 de comune își vor dezvolta propria infrastructură de apă și canalizare. Investițiile vor continua și în anii următori, până în anul 2027, când se preconizează că peste 99% din populația din mediul rural va fi conectată la serviciile de apă. Pentru a înțelege mai bine proporțiile acestor investiții, trebuie spus că în anul 2022, Aquavas a facturat doar 20.747 de metri cubi de apă uzată în mediul rural, pe când, în 2027, se estimează un consum de 967.389 metri cubi. Uniunea Europeană ne dă bani să dezvoltăm și să modernizăm infrastructura de apă și canal din județ, însă în același timp impune și câteva condiții, iar una dintre ele se referă la strategia de tarifare. Aceasta presupune ajustări ale tarifelor în fiecare an, la 1 ianuarie. Astfel, dacă în 2023, vasluienii au plătit 8,16 lei pe mc de apă, în 2027 se estimează că tariful va crește la 11,21 lei. Și tariful mediu la canalizare-epurare va crește de la 5,38 lei în 2023, la 9,03 lei în 2027.
Începând cu perioada 2011-2012, societatea Aquavas S.A., în calitate de Operator Regional al serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare, a demarat implementarea în infrastructura de apă și apă uzată a unor proiecte majore de investiții cu finanțare nerambursabilă. Proiectele de investiții promovate de Aquavas S.A. au avut la bază un Master Plan pentru apă și apă uzată elaborat în anul 2009 și actualizat în cursul anului 2014. Aceste documente de referință cuprind, pe de o parte, lucrările de investiții necesare pentru conformarea sistemelor de alimentare cu apă și de canalizare existente cu cerințele Directivelor Europene, iar pe de altă parte extinderea și, respectiv, dezvoltarea unor sisteme noi în localitățile de pe raza județului Vaslui care să asigure alimentarea cu apă în localitățile cu peste 50 de locuitori, respectiv colectarea și epurarea apelor uzate în aglomerările cu peste 2000 de locuitori. Prima investiție importantă implementată de Aquavas S.A. a fost proiectul “Reabilitarea sistemului de alimentare cu apă, a sistemului de canalizare și a stațiilor de epurare în aglomerările Vaslui, Bârlad, Huși și Negresti – județul Vaslui”, în valoare totală de 468 de milioane de lei (estimativ 100 milioane de euro) și o durată de implementare de 31 de luni, respectiv până la data de 31.12.2015. Printre altele, acest proiect cuprindea realizarea mai multor indicatori fizici, printre care 176 de kilometri de rețea de distribuție apă extinsă și reabilitată (cam cât distanța dintre Tecuci și Iași), 23 de conducte de aducțiune noi și reabilitate, 8 stații noi și reabilitate de tratare și clorinare a apei, dar și 173 de kilometri de rețele de canalizare extinse. Proiectul a suferit o serie de întârzieri în implementare din cauze obiective, cum ar fi: contestarea sau anularea unor proceduri de achiziție publică, întârzieri în obținerea avizelor, acordurilor și autorizațiilor necesare pentru execuția lucrărilor, întârzieri ale antreprenorilor în execuția lucrărilor etc., motive pentru care nu a putut fi implementat integral până la data de 31.12.2015. Astfel, în data de 31.03.2016, a fost transmisă Comisiei Europene Cererea de Fazare a proiectului, și, urmare a acestui demers, investițiile rămase nefinalizate au fost cuprinse în cadrul Proiectului “Fazarea proiectului Reabilitarea sistemului de alimentare cu apă, a sistemului de canalizare și a stațiilor de epurare în aglomerările Vaslui, Bârlad, Huși și Negresti – județul Vaslui”, în valoare de aproximativ 356 milioane de lei, proiect care în prezent se află în derulare.
Stațiile de tratare din municipiile Vaslui, Bârlad, Huși și orașul Negrești – “izvoare” ale apei potabile
Prin Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană, România și implicit județul Vaslui și-au asumat obligația să asigure alimentarea cu apă potabilă de calitate, în localități cu peste 50 locuitori. Pentru respectarea acestei cerințe, a fost necesară realizarea unor investiții de anvergură în cadrul stațiilor de tratare existente, pentru ca apa potabilă produsă și distribuită consumatorilor să corespundă în totalitate cerințelor Directivelor Europene și ale legislației naționale aplicabile. Lucrările de investiții au fost prevăzute în cadrul Proiectului “Fazarea proiectului Reabilitarea sistemului de alimentare cu apă, a sistemului de canalizare și a stațiilor de epurare în aglomerările Vaslui, Bârlad, Huși și Negresti – județul Vaslui” și au fost realizate în cadrul a două contracte. Primul contract a fost cel de proiectare și execuție lucrări la stațiile de tratare Delea din municipiul Vaslui, stația de tratare Crâng din municipiul Bârlad, precum și la stația de tratare din municipiul Huși. Printre altele, la stația din municipiul Vaslui de tratare a apei s-a construit un recipient de amestec al surselor și a două cămine de debitmetru pentru cele două conducte de intrare, s-a reabilitat clădirea microfiltrelor și s-au înlocuit echipamentele, s-a reabilitat stația de filtre rapide, inclusiv stațiile de pompare, s-a construit o unitate de dezinfecție cu ultraviolete și s-a realizat un sistem de control pentru monitorizarea și operarea echipamentului hidromecanic și al instalațiilor și pentru controlul parametrilor de proces (SCADA). La stația de tratare din Bârlad, printre lucrările efectuate au fost și cele de reabilitare ale căminelor de admisie apă brută, de construire a unei stații de deshidratare, inclusiv o zonă acoperită pentru depozitarea containerelor, de reabilitare a clădirii tehnologice, precum și de realizare a unui sistem automatizat de control pentru monitorizarea și operarea echipamentului hidromecanic și al instalațiilor și pentru controlul parametrilor de proces. Nici stația de tratare din municipiul Huși nu a fost ferită de investiții masive, aici realizându-se, printre altele, un rezervor pentru recuperarea apei de la spălarea filtrelor, a unei stații de pompare a apei provenite de la spălarea filtrelor și a unei stații de pompare nămol. Și la Huși a fost renovată clădirea administrativă, au fost reabilitate drumurile și aleile din incintă, s-a construit un îngroșător de nămol și la fel ca la Vaslui și Bârlad, laboratorul de proces din cadrul stației a fost dotat cu toate cele necesare. Grație acestor investiții, se poate spune că vasluienii beau printre cele mai curate ape de la robinet din țară. Lucrările de reabilitare a stațiilor de tratare din municipiile Vaslui, Bârlad și Huși au fost finalizate și recepționate în data de 26.07.2018, valoarea finală a lucrărilor executate fiind de aproape 40 de milioane de lei fără TVA. Al doilea contract semnat de societatea Aquavas a vizat lucrări de execuție la stația de tratare și stația de epurare Negrești – Lot 1- Stație de tratare”, contract în valoare de aproape 4 milioane de lei fără TVA. Prin acest proiect, stația de tratare din orașul Negrești a fost reabilitată și modernizată, printre lucrările efectuate numărându-se: reabilitare cămin debitmetru influent, reabilitarea decantoare de apa bruta, reabilitare clădire tehnologică – stație de filtre, gospodărie reactivi, stații de pompare, dispecerat, laborator, automatizare și SCADA, reabilitare paturi de uscare a nămolului, reabilitare bazin de stocare a apei decantate – stație pompare recirculare apă și execuție instalații electrice de automatizare și SCADA. Lucrările de reabilitare a stației de tratare din orașul Negrești au fost finalizate și recepționate în data de 20.02.2023, valoarea finală a lucrărilor fiind de 4,8 milioane lei fără TVA.
Stațiile de epurare din Vaslui, Bârlad, Huși și Negrești transformă apa menajeră și o redă mediului mult mai curată
CHIMIE DE VÂRF… Județul Vaslui, prin societatea Aquavas, și-a pus la punct nu doar stațiile de tratare a apei, pentru ca vasluienii să bea apă de calitate, ci și stațiile de epurare, ca râurile unde este deversată toată apa uzată să nu fie afectate. Pentru respectarea acestor cerințe privind protecția mediului a fost necesară realizarea unor investiții de anvergură în cadrul stațiilor de tratare existente, pentru ca apa uzată epurată să corespundă în totalitate cerințelor Directivei Europene și ale legislației naționale aplicabile. Lucrările de investiții au fost prevăzute în cadrul Proiectului “Fazarea proiectului Reabilitarea sistemului de alimentare cu apă, a sistemului de canalizare și a stațiilor de epurare în aglomerările Vaslui, Bârlad, Huși și Negresti – județul Vaslui” și au fost realizate în cadrul a două contracte. Primul contract, “Reabilitarea stațiilor de epurare din Vaslui, Bârlad și Huși”, a fost în valoare de peste 89 milioane de lei fără TVA și a vizat lucrări importante la stațiile de epurare din Vaslui, Bârlad și Huși. Lucrările au fost finalizate în data 18.02.2019, iar valoarea finală a lucrărilor executate fiind de peste 86,3 milioane lei fără TVA. Al doilea contract de execuție lucrări a vizat stația epurare Negrești și a avut o valoare de peste 8,2 milioane de lei fără TVA. Stația de epurare a apelor colectate din aglomerarea Negrești cuprinde treapta de epurare primară, treapta de epurare secundar avansată și terțiară, precum și treapta de tratare a nămolului rezultat în urma proceselor de epurare. În cadrul treptei de epurare primară, apa uzată preluată din rețeaua de canalizare publică a orașului Negrești este admisă în stația de epurare printr-un cămin într-o construcție monobloc. În treapta de epurare secundar avansată, apa sitată este distribuită către bazinele de compensare și de acolo în cele două reactoare biologice, unde are loc o reducere biologică a conținutului de substanță organică dizolvată. În treapta de epurare terțiară se realizează doar dezinfecția apei. Apa epurată este astfel deversată printr-o rețea specifică în emisar – râul Bârlad. Lucrările de reabilitare a stației de epurare din orașul Negrești au fost finalizate și recepționate în data de 20.02.2023, valoarea finală a lucrărilor fiind de peste 9,2 milioane de lei fără TVA.
Noile rețele de alimentare cu apă potabilă și de canalizare din urban asigură accesul la servicii publice de alimentare de calitate
ȘASE CONTRACTE FABULOASE… Până de curând, orașele din județul Vaslui aveau conducte de apă vechi, din azbociment, puse pe vremea lui Ceaușescu. După mai bine de 50 de ani de utilizare, aceste conducte periculoase pentru sănătatea vasluienilor au fost schimbate, nu fără a crea un disconfort locuitorilor județului. Toate aceste lucrări de investiții sunt prevăzute în cadrul proiectului “Fazarea proiectului Reabilitarea sistemului de alimentare cu apă, a sistemului de canalizare și a stațiilor de epurare în aglomerările Vaslui, Bârlad, Huși și Negresti – județul Vaslui” și sunt cuprinse în cadrul a șase contracte de execuție. Primul contract “Rețele de apă și canalizare, stații de pompare, stații pompare apă uzată în Vaslui”, a fost încheiat cu antreprenorul S.C. Ludwig Pfeiffer S.R.L. Timișoara, iar valoarea lui este de 74,5 milioane de lei fără TVA. În prezent, stadiul fizic al contractului este realizat în proporție de 90 %, fiind executate: 9,4 km rețea de alimentare cu apă potabilă reabilitată; 57,8 km rețea de alimentare cu apă potabilă extinsă; 275 cămine de vane; 1.976 cămine de branșament de apă potabilă; 7 stații de hidrofor noi; 3 stații intermediare de clorinare; 4 cămine de reducere a presiunii în rețeaua de alimentare cu apă potabilă; 7,6 km rețea de canalizare reabilitată; 58,1 km rețea de canalizare extinsă, din care 6,5 km conducte de refulare apă uzată; 2.015 cămine de vizitare; 2.564 cămine și racorduri de canalizare; 8 stații de pompare apă uzată noi. Al doilea contract semnat de Aquavas a fost cel privind “Rețele de apă și canalizare, stații de pompare, stații pompare apă uzată în Bârlad”, încheiat cu antreprenorul S.C. Motris Company S.R.L. Bacău, contract în valoare de peste 66 milioane de lei fără TVA. Stadiul fizic al contractului este de 50 %, până la această dată fiind executate: rețea de distribuție apă potabilă reabilitată – 6,4 km; rețea de distribuție apă potabilă extinsă – 35,2 km; 1.711 cămine de branșament de apă potabilă; rețea de canalizare reabilitată – 5,8 km; rețea de canalizare extinsă – 19,6 km; 610 cămine de vizitare; 850 racorduri de canalizare. Al treilea contract, “Rețele de apă și canalizare, stații de pompare, stații pompare apă uzată în Huși”, încheiat cu antreprenorul asocierea S.C Euskadi SRL Timișoara – S.C Instal Service Technology S.R.L. Măgurele, a fost în valoare de aproape 34 milioane de lei fără TVA. Stadiul fizic al contractului este de 100 %, pe 31 octombrie, anul acesta, fiind semnat procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor. În cadrul contractului au fost executate: asigurarea zonei de protecție sanitară cu regim sever la priza de captare a apei brute de la râul Prut; reabilitarea structurală a stației de pompare Pogănești și a cantonului de exploatare; reabilitarea conductei de aducțiune de la stația de pompare Pogănești la stația de tratare Huși, în lungime de 3,1 km; reabilitarea conductei de aducțiune de la stația de tratare Huși la rezervoarele de înmagazinare, în lungime de 3,2 km; 26 de cămine de vane pe rețeaua de aducțiune; rețea de distribuție apă potabilă reabilitată – 4 km; rețea de distribuție apă potabilă extinsă – 14,4 km; 93 de cămine de vane; 984 branșamente de apă potabilă; o stație de ridicare a presiunii în rețeaua de alimentare cu apă pentru cartierele Dric II și Dric III; rețea de canalizare extinsă – 22,6 km; 624 cămine de vizitare și 1.557 racorduri de canalizare.
Contractele de la Vaslui, Negrești și Huși, realizate 100%. Din urmă vine și Bârladul, cu grad de realizare 58%
RAPORTĂRI…Al patrulea contract, “Rețele de apă și canalizare, stații de pompare, stații pompare apă uzată în Negrești”, încheiat cu antreprenorul asocierea S.C Euskadi SRL Timișoara – S.C Instal Service Technology S.R.L. Măgurele, a fost în valoare de 18,6 milioane de lei fără TVA. Ca și la Huși, și la Negrești stadiul fizic al contractului este realizat în proporție de 100 %, fiind semnat procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor în data de 09.08.2023. În cadrul contractului au fost executate: constituirea zonei de protecție sanitară cu regim sever la priza de captare a apei brute de la acumularea Căzănești; dotarea stației de pompare apă brută Parpanița cu un generator electric; reabilitarea conductei de aducțiune de la acumularea Căzănești la stația de pompare apei brute Parpanița pe o lungime de 1,6 km; rețea de distribuție apă potabilă extinsă – 12,5 km; 88 de cămine de vane; 366 branșamente de apă potabilă; o stație de pompare a apei potabilă amplasată în incinta stației de tratare Negrești; rețea de canalizare extinsă – 15,6 km; 434 cămine de vizitare; 491 racorduri de canalizare; 9 stații noi de pompare a apelor uzate; conducte de refulare aferente stațiilor de pompare, în lungime de 3,5 km. Al cincilea contract, “Surse, aducțiuni, stații de pompare apa bruta și rezervoare, refulări în Vaslui și Bârlad” – LOT 1 Vaslui, a fost încheiat cu antreprenorul asocierea S.C. Daro Construct S.R.L. Iași – S.C. Geprocon S.A. Iași, și a avut o valoare de peste 30,4 milioane de lei fără TVA. În luna august, anul trecut, SC Aquavas S.A. și cele două firme asociate au încheiat acordul de încetare a contractului de lucrări conform prevederilor O.U.G. nr. 64/2022 și ale O.U.G. nr. 109/2022. Progresul fizic general al lucrărilor: 100 %, raportat la valoarea din acordul de încetare, după cum urmează: reabilitarea conductei de refulare apă brută de la stația de pompare Rediu la stația de tratare Delea, în lungime de 4 km; reabilitarea conductei de refulare apă brută de la stația de pompare spital la stația de tratare Delea, în lungime de 489 m; extinderea conductei de aducțiune apă potabilă de la stația de pompare rezervoare 2×5000 mc, la rezervoarele 2×600 mc din Moara Grecilor, în lungime de 1 km; stație de pompare apă brută Rediu, unde s-au executat lucrări de reabilitare exterioară a clădirii stației de pompare, înlocuire tâmplărie și trotuare; rezervoare noi 2 x 5000 mc, care s-au executat 80% din pilonii aferenți zidului de sprijin; rezervoare noi 2 x 600 mc Moara Greci, unde s-au executat fundațiile rezervoarelor și parțial camera vanelor; stație de vid Solești, unde s-au executat lucrări de reabilitare exterioara a clădirii stației de pompare, înlocuire tâmplărie și trotuare. Pentru restul lucrărilor rămase neexecutate, s-a reluat procedura de achiziție publică. La această dată procedura se află în etapa de evaluare a ofertelor. Al șaselea contract, “Surse, aducțiuni, stații de pompare apa bruta și rezervoare, refulări în Vaslui și Bârlad” – Lot 2 Bârlad, a fost încheiat cu antreprenorul S.C. Nomis 2003 S.R.L. Galați, și are o valoare de peste 13 milioane de lei fără TVA. Stadiul fizic al contractului este de 58 %, până la această dată fiind executate următoarele lucrări: s-a reabilitat clădirea stației de pompare “Cuibul Vulturilor”; s-au amplasat panouri în zona de protecție sanitară cu regim sever a surselor de apă brută din acumulările Râpa Albastră și Cuibul Vulturilor. Sunt în curs de realizare lucrările de execuție a conductei de aducțiune a apei brute de la Acumularea “Râpa Albastră “ la stația de tratare Bârlad și, de asemenea, sunt în curs de execuție lucrările de reabilitare a căminelor de pe conducta de aducțiune de la stația de pompare “Cuibul Vulturilor” la stația de tratare Bârlad.