spot_img
16 C
Vaslui
16-sept.-2024
spot_img

Restricții pentru valul 5: Măștile textile nu vor mai fi permise. Ce program vor avea magazinele

- Advertisement -

Comitetul Național pentru Situații de urgență a decis astăzi noi restricții, pentru a limita valul 5 al pandemiei de COVID-19. În spațiile publice pot fi purtate doar măști chirurgicale și FFP2, iar cele textile nu vor mai fi permise.

Potrivit hotărârii CNSU, masca de protecție de tip medical sau FFP2 va fi folosită, astfel încât să acopere gura și nasul, în toate spațiile publice închise și deschise, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne.

Excepție fac următoarele categorii de persoane:

  • a) copiii cu vârsta mai mică de 5 ani;
  • b) persoanele care sunt singure în birou;
  • c) prezentatorii TV și invitații acestora, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;
  • d) reprezentanții cultelor religioase, în timpul slujbelor, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;
  • e) vorbitorii aflați în spații închise sau deschise cu condiția respectării distanței de minimum 3 metri între aceștia și oricare din celelalte persoane din public;

f) persoanele care desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută etc.) sau activități sportive.

De asemenea, se propune ca, pentru preîntâmpinarea afectării activității autorităților/operatorilor economici deținători de infrastructuri critice, prin acte administrative ale conducătorilor acestora, să fie dispuse măsuri suplimentare pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2 care să vizeze testarea săptămânală a tuturor angajaților, desfășurarea activității în schimburi sau ture cu evitarea contactului între acestea sau utilizarea unor măști cu un grad mai ridicat de protecție (FFP2) în zonele aglomerate.

Măsura este valabilă doar pentru angajații companiilor de stat și din infrastructura critică…https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/document-restrictii-pentru-valul-5-mastile-textile-nu-vor-mai-fi-permise-ce-program-vor-avea-magazinele-1791551

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.