spot_img
16 C
Vaslui
16-sept.-2024
spot_img

Republica Moldova îşi doreşte să se alăture Iniţiativei celor Trei Mări

- Advertisement -

Republica Moldova îşi doreşte să se alăture Iniţiativei celor Trei Mări, o platformă care reuneşte 12 state membre ale UE între mările Adriatică, Baltică şi Neagră, a declarat vicepremierul Nicu Popescu, ministru de Externe, în cadrul conferinţei de presă cu omologul său croat, Gordan Radman, aflat într-o vizită la Chişinău, transmite IPN.

Demnitarul a menţionat obiectivul modernizării tronsonului de cale ferată Chişinău – Ungheni, având în vedere inclusiv trecerea acestuia pe ecartament european, dar şi proiecte privind drumurile, energetica, dezvoltarea energiei renovabile, poduri peste râul Prut, infrastrucura de telecomunicaţii.

„Astfel, încât cetăţenii noştri să aibă acces mai rapid şi mai simplu în spaţiul european. Prin aceasta prismă (privind lucrurile, n.r.), vrem să ne alăturăm la oricare iniţiativă care permite să îmbunătăţim infrastructura, să facilităm viaţa oamenilor, să avem o ţară mai modernă şi mai prosperă. Sunem interesaţi să participăm la tot ce ţine de dezvoltarea infrastructurii în Europa Centrală şi de Est”, a specificat ministrul. La rândul său, solicitat să aprecieze mersul lucrurilor în Republica Moldova în ultima jumătate de an, Gordan Radman a specificat că Uniunea Europeană a manifestat solidaritate cu Republica Moldova, vizita dânsului având menirea să demonstreze sprijinul Bruxellesului şi Zagrebului acordat autoriăţilor de la Chişinău în promovarea agendei europene, inclusiv de combatere a corupţiei.

El a apreciat că Republica Moldova este văzută ca exemplu pozitiv de reforme, un stat care este guvernat pe principii democratice ale statului de drept şi luptei împotriva corupţiei.

Citeste mai mult: adev.ro/r6mjo1

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.