Parlamentul din Republica Moldova, controlat de aleşi pro-occidentali, a aprobat joi o strategie de apărare pe zece ani, care cere creşterea cheltuielilor din acest domeniu ca parte a planului de aderare la Uniunea Europeană, relatează Reuters.
Opoziţia pro-rusă din legislativ a ridiculizat documentul ca fiind îndreptat inutil împotriva Moscovei, având în vedere suprafaţa mică şi numărul redus de forţe armate ale Republicii Moldova.
Documentul, prezentat de ministrul apărării Anatolie Nosatîi, propune creşterea cheltuielilor pentru apărare până în 2030 la 1% din Produsul Intern Brut, cifrele arătând că majorările sunt deja puse în aplicare.
„Primul pas pentru punerea în aplicare a acestui lucru a fost făcut după începerea războiului din Ucraina, prin creşterea resurselor bugetare pentru apărare la 0,39% în 2022 şi 0,55% în 2023”, se arată în document.
Una dintre cele mai sărace ţări din Europa, situată între Ucraina şi România, Republica Moldova este candidată la aderarea la UE, cu o dată de intrare stabilită pentru 2030. Chişinăul nu ia în considerare aderarea şi la NATO, deoarece statutul neutru al ţării este înscris în Constituţie…https://agerpres.ro/politic-extern/2024/12/27/republica-moldova-a-adoptat-o-strategie-de-aparare-care-cere-cresterea-cheltuielilor–1408288