spot_img
spot_img
0.9 C
Vaslui
27-dec.-2024

Remus Cernea: Protestele din ianuarie 2012 din Piaţa Universităţii au fost anti Băsescu

- Advertisement -

Deputatul PSD Remus Cernea a afirmat că protestele din ianuarie 2012 din Piaţa Universităţii au fost îndreptate împotriva preşedintelui Traian Băsescu.

„A fost un moment de graţie. Faptul că oamenii au ieşit în stradă împotriva unui stil de a face politică, totalitarist, al preşedintelui Traian Băsescu, face din acele proteste ceva distinct faţă de altele care privesc măsurile de austeritate”, a declarat duminică pentru AGERPRES Remus Cernea.

Deputatul PSD a participat duminică la Muzeul Municipiului Bucureşti la un eveniment care marchează împlinirea unui an de la declanşarea protestelor din ianuarie 2012 din Piaţa Universităţii.

În opinia lui Cernea, care a precizat că fost din prima zi în Piaţa Universităţii, „protestele de anul trecut au fost pentru democraţie în primul rând. Oamenii nu au ieşit în stradă atunci când Traian Băsescu a anunţat măsurile de austeritate, ci atunci când au realizat că acesta este cel care se comportă ca un tiran, pentru că voia să exercite întreaga putere”, a spus Cernea.

El a precizat că în Piaţa Universităţii principalele lozinci şi cereri ale protestatarilor erau „Jos Guvernul”; „Jos Băsescu”; „Alegeri anticipate”, alte „chestiuni” fiind colaterale şi care s-au ataşat ulterior.

Referindu-se la luările de cuvânt ale unor participanţi le evenimentul aniversar, care făceau referire la „alte măsuri de austeritate ale guvernului Ponta” ori la „desfiinţarea spitalelor CFR”, Remus Cernea a afirmat că „oamenii au dreptul să protesteze”.

„Sigur că fiecare este îndreptăţit să protesteze. (…) Oamenii sunt îndreptăţiţi să-şi exprime un punct de vedere. Eu am fost şi sunt întotdeauna deschis la dialog”, a spus Remus Cernea.

El a menţionat că în România urmează ani dificili, iar Guvernului nu-i va fi uşor.

În cadrul evenimentului aniversar de la Muzeul Municipiului Bucureşti a fost deschidă o expoziţie de fotografii care prezintă protestele din ianuarie 2012 şi a fost prezentată cartea „Fenomenul Piaţa Universităţii 2012” semnat de Alexandrina Chiţu.

AGERPRES.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.