spot_img
3.7 C
Vaslui
30-nov.-2024
spot_img

Remember dr. Constantin Teodorescu! (FOTO)

- Advertisement -
OMAGIU… Cei care iubesc cultura și pe dr. Constantin Teodorescu, sunt așteptați la Centrul „Mihai Eminescu”, pentru comemorarea celor 12 ani de la dispariția acestui mare OM!

IN MEMORIAM … Anul acesta, pe 30 septembrie, omul de cultură și medic al spitalului bârlădean, dr. Constantin Teodorescu, ar fi împlinit 84 de ani de la naștere. În noaptea de 17/18 august 2011, dr. Constantin Teodorescu, chirurg și unul dintre cei mai apreciați oameni de cultură bârlădeni din ultimul deceniu, a decedat în urma unei boli grave. Colecționar de artă, întemeietorul uneia dintre cele mai prolifice fundații culturale care îi poartă numele, susținătorul moral și finanțator al numeroșilor artiști bârlădeni, Constantin Teodorescu a fost fără îndoială o importantă figură culturală a orașului Bârlad. După o viață închinată culturii bârlădene și oamenilor, dr. Constantin Teodorescu s-a dus „să moară puțin”. Să ne amintim de el, pentru că datorită lui avem astăzi Centrul „Mihai Eminescu”, avem artiști plastici care, dacă nu ar fi fost el, nu ar fi înaintat în carieră, ajutorul său financiar fiind vital pentru ei. Centrul „Mihai Eminescu” vă invită să vizionați donația extraordinară a acestui om de cultură care, pentru iubitorii de artă și cunoaștere a cărților rare, nu a murit!

Filantrop, veritabil om de cultură, publicist, doctorul Constantin Teodorescu s-a născut în localitatea Murgeni, judetul Vaslui, pe 30 septembrie 1939, și a plecat la cele veșnice pe 17 august 2011, la Bârlad. A urmat cursurile Colegiului Național „Gheorghe Roșca Codreanu”, iar în 1964 a absolvit Facultatea de Medicină Generală din cadrul UMF Iași. Pentru actele de cultură a avut o pasiune fără limită și s-a dăruit necondiționat. Dr. Constantin Teodorescu a susținut organizarea a numeroase manifestări științifice și culturale în spitalul din Bârlad, cât și în cel din Tecuci. În 1985 a participat la înființarea Secției de numismatică din județul Vaslui, iar în 1992, la Tecuci. S-a implicat și a colaborat activ la publicațiile: Observator, Semna l și Tecuciul Cultural. A scris editoriale la ziarul Păreri Tutovene, rubrici medicale și de cultură generală.

Cetățean de onoare al municipiului Bârlad

A înființat la Bârlad publicatiile: „Bârladul Cultural”, „Bârladul” și din 1991, Fundația Culturală “Dr. Constantin Teodorescu”, sub patronajul căreia a inițiat și organizat zeci de evenimente culturale de cea mai înaltă ținută. Este cetățean de onoare al municipiului Bârlad. A deținut funcția de consilier local timp de două legislaturi 2004 – 2008, 2008 -2012, fiind președintele Comisiei de Cultură a municipiului Bârlad. În 1987 a donat Muzeului Județean Vaslui, colecția de artă contemporană „Dr. C. Teodorescu”. A colaborat timp de trei decenii cu colectivul Muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad, unde, de asemenea, a oferit o impresionantă și valoroasă colecție de artă. Pentru spațiul public a mai oferit lucrări de sculptură în Bârlad, Vaslui și Brăila, și lucrări de artă la Colegiul Național „Gheorghe Rosca Codreanu” și Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Bârlad. A inițiat și coordonat publicarea a numeroase cărți de analiză politică, culturală și socială, albume de prezentare a Bârladului, Vasluiului și Hușului, volume cu valoare documentar-istorică despre municipiul Bârlad. La inițiativa dr. Constantin Teodorescu, în colaborare cu Primăria și Consiliul Local, pe 15 ianuarie 2011, a luat ființă Centrul „Mihai Eminescu” în cadrul căruia este la dispoziția publicului Colecția Eminescu, donată municipiului Bârlad. Cei care iubesc cultura și pe dr. Constantin Teodorescu, sunt așteptați cu drag, la Centrul „Mihai Eminescu”, pentru comemorarea celor 12 ani de la dispariția acestui mare OM!

 

- Advertisement -
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

6 COMENTARII

  1. E mare lucru sa faci și medicina și sa te dedici și culturii,jos pălăria, chiar dacă a luat un ban omului totuși a și făcut ceva ,în ziua de azi medicii îți iau și banul și nu pentru cine știe ce ….unii mai și habucesc de câte 3 ori pacientul ,ii ia și banul și știe ca o sa moara …nici nu mai e nevoie sa spun ce minte luninata face asta la Husi.

  2. Nu degeaba te cheamă,,prostolache”,eu nu jignesc ca tine,vorbesc despre adevărul pur pe care îl știi și tu probabil și îl știu toți care au trecut prin salonul lui ,cuvintele pe care le-ai scris denotă ce făptură ești.

  3. Un bandit,nu altceva a fost,jecmănea pacienții din spital la rupere,nu din banii munciți cinstit de el a făcut toate astea ci din banii bolnavilor,lăsațil acolo să odihnească nu-l mai prea măriți că nu merită, știe tot Bârladul numai autoarea articolului o face pe prostu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.