SFATURI…Majoritatea oamenilor se preocupă de sănătatea lor și acordă prioritate alimentelor sănătoase, dar chiar și așa, odată cu înaintarea în vârstă, corpul începe să dea semne de bătrânețe, iar organele ajung să lucreze tot mai defectuos. Primele organe care încep să dea semne de oboseală sunt ochii, ficatul și intestinul gros. Înainte să se apeleze la medicamente, care în timp își pun și ele amprenta asupra ficatului și a sănătății întregului corp, merită încercat un remediu natural puternic, care se prepară destul de ușor și se bazează pe sfecla roșie.
Această licoare care ajută organele din corp care dau primele semne ale îmbătrânirii, cum sunt ochii, ficatul sau colonul, nu are un gust tocmai agreabil pentru majoritatea. De aceea acest preparat este consumat mai rar în stare crudă. Dar merită făcută o concesie. Iată ce spun cei ce au consumat acest preparat: „Merită să treci peste gustul nu tocmai plăcut și să-ți impui să mănânci cât mai des acest preparat, deoarece, printre altele, ajută la curățarea grăsimilor din ficat, susține sănătatea colonului, sprijină circulația vasculară, are efect revigorant și ajută la combaterea stresului”. Iată ingredintele din care se face acest remediu natural: două cepe, două, trei bucăți de sfeclă roșie, zeama de la o lămâie, sare după gust și puțin ulei de măsline. Modul de preparare este relativ simplu. Se începe prin a decoji sfecla, după care se fierbe în apă împreună cu un deget de sare. După fierbere (suficient cât să se moaie), se taie sfecla în bucățele mici și pune-o într-un castron. Se taie și ceapa mărunt, apoi se amestecă cu o sfeclă. Se adaugă în castron și puțin ulei de măsline și zeamă de lămâie, apoi se mai presară eventual puțină sare, după gust. Se ține castronul la aer, neacoperit, timp de o oră înainte de a consuma. Această salată hrănitoare este totodată un remediu foarte puternic pentru întărirea vederii, detoxifierea ficatului și curățarea colonului.
Sfecla roșie pierde prin fierbere proprietățile curative și nutritive. Ideal ar fi să fie consumată crudă
Din timpuri străvechi, există legende în care sfecla roșie este supranumită “alimentul minune”, datorită proprietăților vindecătoare miraculoase în tratarea bolilor de sânge, a celor hepatice și chiar în cazul tumorilor. Sfecla roșie poate fi consumată pe tot parcursul anului, inclusiv în sezonul rece, putând fi ușor procurată și utilizată ca și aliment atât în stare crudă, cât și gătită tradițional. Aceasta reprezintă un supliment nutritiv miraculos pentru organism.
Cercetările științifice au dovedit că în timpul fierberii, sfecla roșie pierde mare parte din proprietățile nutritive și curative pentru care este indicat să o consumăm. Prin metabolizarea sfeclei roșii consumată în stare proaspătă, rezultă concentrații puternice ale substanțelor din care aceasta este alcătuită și de aceea, se recomandă consumul în cantități limitate.
În ce cantitate trebuie să consumăm sfecla roșie?
Pentru a avea efecte benefice vizibile asupra organismului, nu este suficient consumul ocazional. Specialiștii recomandă să includem în alimentația zilnică 100-150 de grame de sfeclă roșie crudă. În general, curele cu sfeclă roșie pot fi indicate pe o perioadă de la 2 saptămâni până la maximum 2 luni. În unele cazuri, consumul exagerat de sfeclă roșie ar putea cauza apariția unor stări de greață. De asemenea, există posibilitatea ca incapacitatea organismului de a metaboliza sfecla roșie să determine o culoare roșiatică a urinei. Pentru a preveni astfel de efecte adverse, se recomandă solicitarea opiniei unui specialist înainte de a începe o dietă bogată în sfeclă roșie.
Ce substanțe benefice conține sfecla roșie pentru organism ?
Sfecala roșie conține un complex de antioxidanți, vitamine și minerale esențiale pentru echilibrul organismului nostru: vitamina A, B și C, calciu, magneziu, potasiu, fier, fosfor, iod, mangan, fier și sulf. Aceasta mai conține Betacianină, despre care se spune că chiar tratează cancerul. Aminoacizii din sfecla roșie dețin un rol important pentru dezvoltarea și menținerea țesutului muscular, în special cel al inimii. Betadina din sfeclă este componenta care este responsabilă de efectul relaxant care-l are asupra sistemului nervos și ajută la combaterea depresiei. Sfecla mai conține fier, magneziu și vitamine esențiale care contribuie la formarea globulelor roșii.