Persoanele cu drepturi electorale, care la data de 29 iulie 2012 se vor afla în perioada executãrii unei pedepse privative de libertate în Penitenciarul Vaslui, vor putea vota la referendumul pentru demiterea presedintelui Traian Bãsescu. La Penitenciarul Vaslui au început deja pregãtirile pentru organizarea referendumului.
Puscariasii din penitenciarul Vaslui sunt pregãtiti pentru referendum. De mai bine de o sãptãmânã Penitenciarul Vaslui a început sã se preocupe de procedurile pentru organizarea procesului de vot pentru sau împotriva presedintelui suspendat Traian Bãsescu. Conform deciziilor Biroului Electoral Central directorii penitenciarelor trebuie sã-i informeze din timp pe cei aflati la data de 29 iulie 2012 în momentul executãrii unei pedepse privative de libertate cã pot vota la referendum. Conform reglementãrilor legale, acestia vor vota prin intermediul urnei speciale care le va fi pusã la dispozitie de sectia de vot în a cãrei razã este înscrisã unitatea de detentie. ” La referendumul national din data de 29 iulie 2012 au dreptul sã participe toti cetãtenii cu drept de vot ai României, iar cetãtenii care nu si-au pierdut drepturile de a alege, închisi la acea datã în Penitenciarul Vaslui vor putea, dacã doresc, sã participe la referendum. Chiar zilele trecute s-au transmis penitenciarului toate normele si procedurile dupã care trebuie sã se organizeze procesul electoral în penitenciar cu ocazia referendumului. Detinutii vor vota în baza actului de identitate. Pânã pe data de 27.07.2012, la sediul biroului electoral al sectiei de votare vor fi depuse cererile de votare a detinutilor prin care acestia solicitã sã-si exercite dreptul la vot. Penitenciarul Vaslui se înscrie în raza teritorialã a sectiei de vot de la Munteni de Jos. Deocamdatã, nu putem spune cu certitudine, numãrul detinutilor care vor participa la vot se va ridica undeva între 460-470″, a declarat Vasile Agafitei, presedintele BEJ Vaslui. Conform reprezentantilor penitenciarului, pânã vineri nu vor putea fi oferite date exacte cu privire la numãrul celor care vor participa la referendum, pentru cã si astãzi si vineri penitenciarul poate executa transferuri.