spot_img
spot_img
-0.1 C
Vaslui
25-nov.-2024
spot_img
spot_img

Referendumul a fost suspendat

- Advertisement -

Pe 24 iulie, cetăţenii judeţului Galaţi erau chemaţi la urne pentru a spune dacă doresc sau nu desfiinţarea judeţului prin modificarea limitelor administrativ-teritoriale ale acestuia. Scrutinul judeţean a fost însă suspendat de drept, deoarece, joi, prefectul judeţului Galaţi, Cosmin Păun, a atacat în contencios Hotărârea Consiliului Judeţului nr. 643 privind organizarea lui.

Potrivit prefectului, hotărârea Consiliului a fost verificată în conformitate cu prevederile legale, din punct de vedere al formei şi fondului, şi s-a constatat că nu întruneşte condiţiile de legalitate.

„Am depus la Tribunalul Galaţi, la Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, o cerere de chemare în judecată a Consiliului Judeţului în vederea anulării HCJ nr. 643”, ne-a declarat prefectul.

Motivele „atacului”

Reprezentantul Guvernului în teritoriu ne-a prezentat care sunt motivele pe care se bazează atacul în contencios. Primul motiv vizează preambulul hotărârii în care se arată că a fost iniţiată de grupul de consilieri judeţeni – „Uniunea Social-Liberală”.

„Grupul consilierilor USL nu avea calitatea de a promova acest proiect de hotărâre. Conform articolului 26 din Statutul Aleşilor Locali, consilierii nu pot forma grupuri în numele unor partide sau alianţe care nu au participat la alegeri”, a declarat prefectul, precizând însă şi faptul că respectivii consilieri sunt nominalizaţi.

„Modificarea limitelor teritoriale se face prin lege”

Cosmin Păun susţine că hotărârea CJ nu respectă prevederile articolului 22 din Legea 215 privind administraţia publică locală, care prevede că delimitarea teritorială a judeţelor se stabileşte prin lege.

„Organizarea unui referendum pentru desfiinţarea judeţului Galaţi prin modificarea limitelor administrative nu este o problemă de interes local. Desfiinţarea unui judeţ este o problemă care se referă la organizarea administrativă a teritoriului, are un caracter naţional deoarece judeţul Galaţi face parte din structura naţională”.

„Legea prevede că proiectele de lege sau propunerile legislative privind modificarea limitelor teritoriale ale comunelor, oraşelor şi judeţelor se înaintează Parlamentului spre adoptare numai după consultarea prealabilă a cetăţenilor din unităţile administrativ-teritoriale respective, prin referendum”.

„Având în vedere că este vizată de către Guvern reorganizarea administrativă a tuturor judeţelor României, problema este de interes naţional, iar prin lege, un referendum naţional poate fi iniţiat doar de preşedintele României. Se putea organiza un referendum judeţean de exemplu pentru unirea a două localităţi sau înfiinţarea unei asociaţii foarte mari”, a explicat Cosmin Păun.

Unde-i transparenţa?

În documentul care a ajuns pe masa instanţei, se mai arată nu au fost respectate prevederile legale privind transparenţa decizională şi se reproşează faptul că hotărârea a fost votată în cadrul unei şedinţe extraordinare.

„Legea 215 prevede că se poate întruni Consiliul Judeţului şi în şedinţe extraordinare, în cazuri excepţionale care necesită adoptarea de măsuri imediate pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea urmărilor calamităţilor, catastrofelor, incendiilor, epidemiilor sau epizootiilor, precum şi pentru apărarea ordinii şi liniştii publice. Nu se justifică aspectul urgenţei şi în acest caz era obligatorie respectarea dispoziţiilor procedurale”, a declarat prefectul Cosmin Păun.

Reprezentantul Guvernului mai are şi alte motive de atac, pe care le va preciza însă în cadrul procesului.

CJ va căuta soluţii

Preşedintele Consiliului Judeţului, Eugen Chebac, s-a abţinut să facă prea multe comentarii pe această temă.

„Notificarea primită de la Instituţia Prefectului este laconică. Aşteptăm comunicarea din partea instanţei, în care va fi trecută şi motivaţia pentru care a fost atacată în contencios”, ne-a declarat Chebac.

La şedinţa ordinară a Consiliului Judeţului programată miercuri, preşedintele le va aduce la cunoştinţă consilierilor situaţia suspendării de drept a referendumului şi se vor căuta soluţii pentru a rezolva situaţia.

Galaţiul nu este însă singurul judeţ în care reprezentantul guvernului a blocat referendumul pe tema reorganizării judeţelor. În majoritatea judeţelor în care consiliile conduse de USL au decis referendumuri, scrutinele au fost atacate de prefecţi.  Care, fiind puşi de putere, sunt de cealaltă parte a baricadei.

Victor Paul Dobre: „Este o dumă dată tuturor prefecţilor”

Liderul PNL Galaţi, Victor Paul Dobre a criticat dur faptul că prefectul judeţului a atacat în contencios organizarea referendumului: „Este o dumă dată de primul ministru tuturor prefecţilor. Orice întoarcere la popor, pe dl Boc îl sperie de nu se poate. Ei vorbesc tot timpul nu numele poporului, dar când le spui hai să vedem ce spune poporul, fug, atacă în justiţie, pun beţe în roate”, a declarat Dobre.

Liberalul a militat şi încă militează pentru eliminarea din Constituţie a prevederii conform căreia hotărârea atacată în contencios de prefect este suspendă de drept.

„Un ministru, dacă atacă o hotărâre a unei autorităţi locale, se duce să se judece. Prefectul, dacă o atacă, o suspendă de drept. Am fost prefect, am condus prefecţii, dar mi se pare un articol excesiv, pentru că le dă dreptul prefecţilor să fie mai presus decât alţii”, a explicat Dobre.

În privinţa referendumului, politicianul susţine că e dreptul gălăţenilor să îşi spună opinia.

„E interesul tuturor gălăţenilor şi cred că un referendum are un rol important, e vocea celor care într-un stat democratic au puterea. Trebuie să spună un nu hotărât desfiinţării judeţului nostru, pentru că acest lucru ne va afecta pe toţi”.

„Nu e vorba de faptul că se pierde funcţia preşedintelui sau a consilierilor judeţeni. Aici pierdem instituţii, pierdem mii de locuri de muncă şi, pe termen lung, Galaţiul este condamnat să i se stabilească priorităţile în ală parte şi nu aici”, a punctat Dobre.

www.viata-libera.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.