spot_img
spot_img
4.7 C
Vaslui
26-nov.-2024
spot_img
spot_img

Reducerea normei didactice, amânată cu un an. Liderul de sindicat Sorin Țiplea: “sunt șanse să se mai amâne”

- Advertisement -
DECIZIE… Legea învățământului preuniversitar prevede ca profesorii cu peste 15 ani vechime să își poată reduce norma, fără diminuarea salariului. Însă guvernanții au amânat aplicarea legii.

AMÂNARE… Profesorii cu 15 ani vechime în învățământ mai au de așteptat până când vor putea beneficia de reducerea normei didactice de predare cu două ore. Guvernanții le-au oferit posibilitatea în Legea învățământului preuniversitar, însă au amânat momentul aplicării articolului care prevedea acest lucru până în anul școlar 2025-2026. Profesorul Sorin Țiplea, liderul Uniunii Sindicale “Didactica” Vaslui, le transmite cadrelor didactice din județ că nu trebuie să se bazeze pe reducerea normei didactice, pentru că nu este exclus să apară o nouă amânare. “Totul este posibil. Din punctul meu de vedere, sunt șanse să se mai amâne aplicarea acestui articol. Dar vom vedea dacă se va întâmpla asta în Metodologia de mișcare de personal pe anul 2025-2026 sau eventual într-o ordonanță privind măsurile fiscal-bugetare pe anul 2025. Cred că în luna decembrie a acestui an vom ști mai sigur ce se va întâmpla”, a declarat prof. Sorin Țiplea. Până atunci, pot beneficia de reducerea normei didactice, de la 18 ore la 16 ore, doar profesorii cu peste 25 de ani de vechime în învățământ.

Legea nr. 198/2023 a învățământului preuniversitar prevede la Capitolul XIII, art. 207, alin. 11) că “norma didactică de predare-învățare-evaluare pentru personalul didactic de predare și de instruire practică cu o vechime în învățământ de peste 15 ani și cu gradul didactic I se poate reduce cu două ore săptămânal, la cerere, fără diminuarea salariului”. Însă în luna decembrie a anului trecut, Guvernul României a aprobat Ordonanța nr. 115/2023, care prorogă aplicarea articolului 207. “Art. XXVI, lit. f) din Ordonanța nr. 115/2023 spune că se amână aplicarea acestui articol pentru anul 2025-2026. La art. XXVIII precizează că în anul școlar 2024-2025 vor beneficia de reducerea normei de activitate doar cadrele didactice care au peste 25 de ani de vechime în învățământ, adică așa cum era în vechea lege. Cu alte cuvinte, au prelungit cu încă un an de zile vechea prevedere. Această prevedere nouă (n.r. reducerea normei de activitate pentru cadrele didactice cu peste 15 ani vechime) a venit ca urmare a unui amendament introdus direct în Parlament, după ce proiectul a fost depus. Nu s-a discutat în negocierile cu sindicatele această chestiune. Sistemul nu a fost consultat cu privire la utilitatea și necesitatea reducerii vechimii”, a explicat prof. Sorin Țiplea.

Cadrele didactice își doresc reducerea normei didactice

Întrebat ce părere are despre scăderea pragului de vechime pentru a beneficia de reducerea normei didactice, acesta a spus că este o chestiune “delicată”, care trebuie să fie discutată din mai multe perspective: “cadrele didactice își doresc această reducere. Însă, din punctul meu de vedere, este o chestiune ce trebuie discutată pe mai multe planuri. Dintr-o anumită perspectivă poate fi benefică, dacă ne gândim că pe anumite specialități este greu să realizezi norma didactică, mai ales în mediul rural. Este mai ușor să realizezi 16 ore în loc de 18 ore. Poate fi benefică și pentru sistem, nu doar pentru persoana în sine, pentru că se poate realiza mai ușor norma didactică, cadrul didactic nu mai este trimis în mai multe școli ca să își poată completa norma. Pe de altă parte, pot exista și opinii contrare: se poate considera că profesorul cu 15 -20 ani vechime este în plenitudinea forțelor sale, are o anumită experiență și ar trebui să beneficieze de această experiență cât mai mulți copii. Poate fi o discuție și în această zonă. Un alt aspect care trebuie să fie luat în considerare ține de orele care vor rămâne neacoperite prin reducerea normei la profesorii cu peste 15 ani vechime. Sistemul de învățământ are un deficit de personal în toată țara, nu doar în județul Vaslui, un deficit care se accentuează de la un an la altul. Cu greu gășești un cadru didactic pentru anumite posturi. Este, spre exemplu, și cazul profesorilor de matematică. Prin această reducere a normei vor rămâne libere mai multe posturi, ceea ce va însemna o anumită dificultate în ocuparea acestora”, a mai explicat prof. Sorin Țiplea.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.