Mega acțiune în acest weekend în județul Galați. Peste o sută de polițiști din Galați, Brăila, Bacău, Buzău, Tulcea și Vrancea au acționat pentru depistarea și sancționarea șoferilor aflați sub influența băuturilor alcoolice ori a unor substanțe psihoactive.
„La această acțiune au participat 109 polițiști, 47 dintre aceștia făcând parte din cadrul structurilor rutiere, iar în cadrul activităților desfășurate au fost aplicate 539 de sancțiuni contravenționale la regimul rutier. Au fost organizate filtre rutiere în întregul județ și au fost efectuate peste 1.000 de testări cu aparatele etilotest și drugtest din dotarea poliției rutiere”, a transmis Poliția Galați.
Potrivit sursei citate, au fost reținute 43 de permise de conducere, dintre care 22 pentru depășirea limitei maxime de viteză, nouă pentru depășire neregulamentară, patru pentru conducerea unui vehicul cu o valoare de până în 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar opt pentru alte abateri la prevederile Ordonanței de urgență 195/2002, privind circulația pe drumurile publice…https://adevarul.ro/stiri-locale/galati/razie-de-amploare-cu-o-suta-de-politisti-din-sase-2349704.html