Raca dintre vamesi si politistii de frontiera este un subiect tabu, nerecunoscut oficial care insa este evident si afecteaza situatia din teritoriu intr-o maniera mai puternica decat se presupune.
Desi sunt doua institutii congruente ale statului, care ar trebui sa vegheze la granitele statului, de multe ori echipele mixte nun numai ca nu functioneaza, ba chiar sunt nemultumiri ca ceilalti isi aroga munca altora. Mai grav este ca aceasta situatie este de ani buni, razboiul dintre cele doua tabere fiind unul vechi, inca de la infiintarea institutiilor. Nu este greu de inteles ca aceasta „neintelegere” porneste de la bani, fiind lesne de inteles sursa acestora. Chiar si cand au fost mediatizatele descinderi din vami de anul trecut anchetatorii au putut stabili traseul banilor, unde era o foarte buna colaborare si unde nu.
Mai mult la prezentarea cazurilor de coruptie in mass-media cu o anumita nuanta a nemultumit una din tabere, pentru ca printre cei retinuti nu se aflau numai politisti de frontiera, ci si vamesi, nesubilinierea acestei situatii creand un vadit dezechilibru de imagine. De necontestat este faptul ca au fost cazuri de coruptie si de o parte si de cealalta, iar prezentarea unor realizari, cat de minore, nu mai pot spala imaginea deja formata in randul populatiei. Astfel se poate da exemplul unui banal comunicat de presa de la sfarsitul saptamanii trecute care a aratat cat de „buna” este colaborarea dintre cele doua institutii care in mod teoretic ar trebui sa pazeasca frontiera Romaniei.
Sambata vama a trimis un comunicat de presa cu autobuzul depistat la Stanca in care erau ascunse 6.000 de pachete de tigari. A doua zi si Politia de frontiera trimite un comunicat legat tot de aceeasi captura. Situatia, daca nu ilara, arata ori faptul ca acea captura este revendicata ori de o institutie, ori de cealalta ori faptul ca in materie de PR lucrurile scartiie. De altfel de foarte multa vreme sefi din vama erau nemultumiti de faptul ca politistii de frontiera au o colaborare mai buna cu presa si ca multe realizari de-ale vamesilor erau prezentate de angajatii MAI.
„Vamesii au fost cei care au descoperit acel transport ilegal de tigari. Ei au taiat si au scos tigarile. Politistii de frontiera doar se uita la pasapoarte. Nu au participat politisti, nu stiu de ce au trimis si ei comunicatul de presa”, a spus Liliana Barbu, Liliana Barbu, purtatorul de cuvant al Directiei Regionale de Accize si Operatiuni Vamale Iasi.
Cealalta tabara a politistilor de frontiera se apara spunand ca munca desfasurata alaturi de vamesi este una conform prevederilor legale. Se admite faptul ca politistii de frontiera sunt cei ce verifica doar documentele, insa, tot potrivit legii seful punctului este un politist de frontiera care la randul sau cere o verificare mai amanuntita a unui autovehicul atunci cand situatia o impune. Legat de faptul ca aceeasi captura este prezentata de doua institutii, independent, se pune pe seama faptul ca cele doua institutii nu colaboreaza (culmea!) la acest nivel. Unui cetatean de rand, care plateste taxe pentru ca statul sa finanteze institutii care sa-l apere si sa-i apere interesul, nu-i ramane decat sa spere ca in celelalte relatii de serviciu colaborarea este una buna.
„Cele doua comunicate sunt diferite pentru ca sunt percepute diferit, fiecare analizand cazul din punctul de vedere al pregatirii profesionale. Fiecare isi prezinta realizarile cum le percepe. Noi am precizat ca a fost intocmit dosar penal, si ca a fost vorba de o echipa formata din vamesi, politisti de frontiera si seful punctului de trecere a frontierei”, a declarat inspectorul Minodora Racnea, purtatorul de cuvant al Serviciului Teritorial al Politiei de Frontiera Botosani.
Intre timp, pe fondul unei colaborari atat de „stranse” intre politistii de frontiera si vamesi in Romania continua sa intre cantitati uriase de tigari de contrabanda, drept dovada fiind comertul practicat la vedere in toate pietele.