Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat că Antibiotice Iaşi a produs deja peste 15 milioane de comprimate de iodură de potasiu din cele 30 de milioane care sunt contractate şi a precizat că acestea vor ajunge la fiecare direcţie de sănătate publică din ţară, iar apoi la fiecare primărie şi eventual la medicii de familie pentru a fi distribuite populaţiei. El a avertizat că utilizarea excesivă de iod duce la afecţiuni ale tiroidei.
Alexandru Rafila a fost întrebat, marţi, într-o conferinţă de presă, despre cantităţile de iodură de potasiu pentru populaţie.
„Antibiotice Iaşi a produs deja cred că peste 15 milioane de comprimate din cele 30 de milioane care sunt contractate. Este o hotărâre de Guvern care stabileşte modul în care se achiziţionează aceste pastile de iodură de potasiu. Când întreaga cantitate va fi produsă şi înainte se pregăteşte logistic acest aspect, producătorul, adică Antibiotice Iaşi, le va transporta la sediul fiecărei Direcţii de Sănătate Publică. Dar lucrul acesta va fi cel mai simplu. Lucrul complicat va fi ca fiecare familie din România să poată să aibă acces rapid la iodura de potasiu şi atunci ne gândim să vedem care este cea mai bună cale încât prin intermediul inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă, aceste pastile să ajungă la primării şi de acolo la medicii de familie sau o să vedem care este cea mai rapidă cale de distribuţie încât ele să ajungă direct la beneficiar”, a declarat Alexandru Rafila.
Citeste mai mult: adev.ro/r8shev