spot_img
spot_img
1.8 C
Vaslui
23-nov.-2024
spot_img
spot_img

PURTĂTOR DE CUVÂNT SAU SPĂLĂTOR DE IMAGINE? | Lipsă totală de empatie din partea DGASPC Vaslui, în cazul minorilor violați!

- Advertisement -

INDIFERENȚĂ… În urma apariției materialului de presă în care am arătat cum trei copii au fost violați la Centrul de Educație Incluzivă Negrești, am încercat să obținem clarificări de la DGASPC Vaslui. Dată fiind gravitatea situației, am încercat să clarificăm dacă au fost luate măsuri în acest caz revoltător de abuz asupra minorilor. Din păcate, nu am obținut răspunsul solicitat, ci doar o „urecheală” strașnică din partea purtătorului de cuvânt, pentru că centrul de la Negrești nu aparține de DGASPC Vaslui. Nu știm dacă aceasta este poziția oficială a instituției sau doar creația tumultoasă a unui purtător de cuvânt prea entuziasmat. Grav este faptul că, în mod cert, au existat abuzuri și violuri în care victime au fost copiii, iar instituția care are în atribuții „Protecția Copilului” se spală pe mâini.

Săptămâna trecută am făcut publică situația groaznică de la Centrul de Educație Incluzivă Negrești, acolo unde cel puțin trei minori au fost abuzați sexual în mod repetat. Abuzurile au avut loc în anul 2017, dar, din motive încă neexplicate, abia în prezent acest dosar a ajuns în instanță. Pentru cei care cred că publicarea acestui material ține doar de atragerea cât mai multor cititori, precizăm că scopul principal ține de prevenire și luarea unor măsuri pentru ca astfel de orori să nu se mai poată produce. Și mult mai important decât subiectul în sine este ca autoritățile competente să ia aceste măsuri. Este de notorietate, de altfel, că tocmai acestei instituții obișnuiesc să îngroape gunoiul sub preș, apelând la motivația stupidă a „imaginii nepătate a instituției”. Vorbind de DGASPC Vaslui e greu să consideri această instituție „nepătată”, atât timp cât chiar directorul beneficiază de o indemnizație din partea statului român, alta decât salariul cuvenit. În plus, obișnuia să mai prindă și râme pentru pescarul Dumitru Buzatu.

CU BURTA PE LEGISLAȚIE: De ce trebuia să intervină DGASPC în acest caz?

Conform dreptului la replică, formulat de purtătorul de cuvânt, DGASPC Vaslui nu are nicio legătură cu cele întâmplat la Negrești pentru că titlul „Orori incredibile: trei minori au fost violați într-un centrul al DGASPC Vaslui”, publicat în data 26/06/2024 conține o eroare majoră, care creează confuzie în rândul publicului cititor, precum și sentimente de neîncredere într-o instituție care joacă un rol determinant în societate. Practic, singura informație a acestui drept la replică este aceea că centrul de la Negrești nu aparține DGASPC Vaslui. Acceptăm această corectură și ne cerem scuze pentru afectarea imaginii despre care vorbește purtătorul de cuvânt. Doar că în Regulamentul cadru privind organizarea și funcționarea centrelor școlare pentru educație incluzivă se specifică la articolul 38 „Copiii și tinerii cu CES școlarizați în unitățile de învățământ special sau de masă, inclusiv cei școlarizați în alt județ decât cel de domiciliu, beneficiază de asistență socială constând în asigurarea alocației zilnice de hrană, rechizitelor școlare, cazarmamentului, îmbrăcămintei și a încălțămintei în cuantum egal cu cele alocate copiilor aflați în sistemul de protecție a copilului, precum și de găzduire gratuită în internate sau centrele de asistare pentru copiii cu CES din cadrul direcțiilor generale județene/a municipiului București de asistență socială și protecția copilului„. Conform regulamentului din care am citat internatul în care s-au petrecut ororile aparține chiar DGASPC Vaslui. Dar, pentru că în Vaslui funcționează, poate, alte reguli, trebuie să luăm în considerare poziția exprimată cu atât talent de purtătorul de cuvânt al instituției și să luăm notă de faptul că această afirmație e eronată. Chiar și în acest caz al erorii, ne uităm la atribuțiile DGASPC în domeniul protecției copilului:

  • coordonează activitățile de asistență socială și de protecție a familiei și a drepturilor copilului la nivelul județului
  • asigură, la nivel județean, aplicarea unitară a prevederilor legislației din domeniul protecției și promovării drepturilor copilului;
  • monitorizează și analizează respectarea drepturilor copilului la nivelul județului/sectorului și propune măsuri pentru situațiile în care acestea sunt încălcate

Lista este foarte lungă așa că am selectat doar ce poate fi relevant în această speță în care trei minori au fost abuzați sexual, iar instituția responsabilă, conform legii, se cramponează de titlu și refuză să comunice care au fost măsurile luate sau dacă a fost luată vreo măsură.

Informarea fără informații a DGASPC Vaslui

Pentru a nu fi acuzați de rea-voință publicăm și dreptul la replică formulat de DGASPC Vaslui, prin reprezentantul său:

Titlul „Orori incredibile: trei minori au fost violați într-un centru al DGASPC Vaslui”, publicat în data 26/06/2024 conține o eroare majoră, care creează confuzie în rândul publicului cititor, precum și sentimente de neîncredere într-o instituție care joacă un rol determinant în societate. Astfel, autorul articolului susține că Centrul școlar pentru Educație Incluzivă Negrești este un centru al DGASPC Vaslui, afirmație complet falsă. Credem că ar fi fost util ca, anterior publicării materialului de presă la care facem referire, autorul materialului să consulte legislația în vigoare, demers care ar fi eliminat din start confuzia semnalată. Nu ne putem pronunța cu privire la maniera lacunară în care autorul a ales să documenteze materialul incriminat, dar ne exprimăm nemulțumirea cu privire la efectele negative ale apariției în spațiu public a unor astfel de informații eronate, unele aflate la limita dezinformării, cu atât mai mult cu cât acestea afectează imaginea unei instituții în care populația trebuie să aibă încredere…

cu stimă, purtător de cuvânt, Ref. Romeo Crețu.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

9 COMENTARII

  1. Copiii cu CES ( cerinte educationale speciale) sunt incadrati astfel se xatre Inspextoeatul scolar. Plata alocațiilor de hrana, etc se care vorbiti este asigurata de către primarii. Ceea ce s- a întâmplat în 2017 ( subiectul discutiei) s- a întâmplat intr- un internat de școală. Nu știu dacă, la acea data, DGASPC ul a fost sesizat sau nu de către vreun cadru didactic sau personal auxiliar. În cadrul Primăriilor ( în subordinea cărora funcționează, cel puțin din punct de vedere administrativ scolile) funcționează servicii/ direcții de asistenta sociala. Nu știu dacă, la momentul respectiv, au fost sesizate acestea. Abia în contextul în care DGASPC ul ar fi fost sesizat și nu a făcut nimic, ar fi putut fi linșat.

  2. Ce țară de căcat. Sa ai asemenea instituții, unde sunt violați minori, este stirgator la cer. Și ne mai mirăm că avem parade gay, normal, copii din astfel de instituții, sunt pregătiți să devină așa ceva, trecând prin inițierea făcută de satanele puse să-i ocrotească☹️ ce sa faci cu bețivul ăla de trompetist, ăla e om🤕

  3. DGASPC-ul se ocupa si reactioneaza la orice abus asupra unui copil, chiar din familie !! Asa ca nu aveti nici o scuza ca stati ca nesimtitii, inactivi

  4. Romeo Cretu…un ex-asa-zis-jurnalist…vai de steaua lui…pupa si el pe unde apuca sa mai infulece un colt de paine….rusinica Romeo

  5. Multe functii sint ocupate politic fara concurs fara…doar prin pile. Multi din presa sint angajati… pe posturi cu salarii mari.. tot politic sau de frica sa nu scrie adevarul. ? Si citi ca ei…

  6. De ce nu cauti raspunsuri tocmai la cei care au acest centru in subordine? Se stie ca tema voastra este sa loviti in Cazacu . De fapt frustrarea ta este ca cineva a aratat cat de nepregatit esti. Ce ai fi vrut sa faca dgaspc-ul? Sa il aresteze pe ala? Sa mute copii abuzati unde? Acolo este locul unde trebuie sa invete si sa stea. Este Cazacu vinovat ca abia acum a ajuns in instanța dosarul? Eu cred ca exista colaborare intre centru si dgaspc . Asa cum reiese din articolul de mai sus cred ca este o frustrare colectiva a ziarului ca nu poate pune tunurile pe dgaspc, asa cum isi doreste sefu .

    • Asa e! Tot județul știe ca DGASPC Vaslui este o instituție corectă, performanta, unde angajații își fac treaba ca la carte, unde directori ajung cei mai pricepuți dintre cei mai buni și nu „caței” puși de Buzatu, unde Camera de Conturi Vaslui nu a găsit nicio urma de risipire a banului public și unde beneficiarii acestui sistem trăiesc ca în Pampas. Toți știm asta, doar ziarul ăsta nenorocit încearcă sa denigreze imaginea instituției și a directorului! Rusine lor!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.