Deputatii au respins amendamentul PSD si PNL la legea pensiilor cu privire la stabilirea punctului de pensie la 45% din salariul mediu pe economie. PSD va contesta Legea pensiilor la Curtea Constitutionala
Social-democratatii va contesta Legea sistemului unitar de pensii publice la Curtea Constitutionala, in termenul legal prevazut inainte de promulgarea actului normativ, a declarat joi Victor Ponta. Pe langa atacul de neconstitutionalitate a Legii pensiilor, PSD va formula si o sesizare impotriva presedintelui Camerei Deputatilor, Roberta Anastase, sustinand faptul ca votul in Camera Deputatilor a fost, din nou, fraudat, potrivit MEDIAFAX.
Social-democratii sunt nemultumiti de respingerea cresterii punctului de pensie la 45%, de cresterea varstei de pensionare la femei la 65 de ani, dar si de introducerea pensiilor ocupationale in sistemul public de pensii, fapt ce ar duce la cresterea deficitului, potrivit Realitatea.
* Proiectul legii pensiilor a fost adoptat, miercuri, de Camera Deputatilor, cu 170 voturi „pentru”, 2 „impotriva” si 3 abtineri, in absenta reperezentantilor PSD si PNL, dupa o dezbatere maraton in care parlamentarii care sustin Guvernul au reusit sa isi impuna amendamentele dorite.
Discutiile asupra legii au fost marcate de controverse intre reprezentantii puterii si cei ai opozitiei, un moment semnificativ fiind cel in care deputatii s-au pronuntat asupra varstei standard de pensionare.
Barbatii si femeile se vor pensiona la aceeasi varsta
Dupa ce au votat de trei ori asupra aceluiasi amendament, deputatii au adoptat varianta initiala aprobata de Senat, potrivit careia varsta de pensionare va fi atat pentru femei, cat si pentru barbati, de 65 de ani. Acestia au respins astfel propunerea Comisiei de munca, potrivit careia varsta de pensionare pentru femei urma sa fie de 63 de ani.
In cursul dezbaterilor, deputatii au mai stabilit integrarea in sistemul unitar de pensii a cadrelor militare in activitate, a politistilor si functionarilor publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciarelor, din domeniul apararii nationale, ordinii publice si sigurantei nationale.
De asemenea, persoanele care realizeaza venituri de natura profesionala, altele decat cele salariale, din drepturi de autor si drepturi conexe sau din contracte ori conventii, urmeaza sa fie asigurate obligatoriu, prin efectul legii, in sistemul public de pensii, a decis Camera Deputatilor.
* Netransmiterea declaratiei de asigurare se pedepseste
Tot miercuri, deputatii au decis ca netransmiterea declaratiei nominale de asigurare, timp de trei luni consecutiv, la casele teritoriale de pensii, respectiv la casele de pensii sectoriale, constituie contraventie si se pedepseste cu amenda de la 500 RON la 1.000 RON, relateaza Adevarul.
In varianta adoptata de Senat, aceasta fapta era considerata infractiune, fiind prevazuta o pedeapsa cu inchisoare de la un an la trei ani sau amenda.
Un alt amendament propus de deputatul Antal Istvan, insusit de Comisia pentru munca si adoptat de plen, prevede ca fapta de a nu vira, pentru o perioada de trei luni consecutiv la bugetul asigurarilor sociale de stat contributia de asigurari sociale retinuta de la asigurat, constituie contraventie si se pedepseste cu o amenda cuprinsa intre 1.500 RON si 5.000 RON.