Totul despre Bacalaureatul din judetul Vaslui
STATISTICI… Bacalaureatul 2011 s-a terminat la Vaslui. Cifrele spun totul : 3804 candidati, 1600 reusiti, 2204 respinsi. Din ultima categorie, 193 nici mãcar nu s-au prezentat la una sau mai multe probe, iar 17 au fost eliminati din examen pentru cã au fost prinsi încercând sã copie. 1657 contestatii depuse, 528 dintre ele fiind admise, diferentele la recorectare fiind mai mari de 50 de sutimi, 170 contestatii s-au soldat cu scãderea notelor si implicit a mediei. 43,27% procentaj de reusitã initial, în final, dupã rezolvarea contestatiilor, 44,29% din vasluienii care au dat Bacalaureatul au reusit sã-l treacã. Nici o medie generalã de zece, 244 de medii între nouã si zece, din care 60 peste 9,50. Acesta este bilantul sesiunii iunie 2011 a Bacalaureatului în judetul Vaslui, un bilant mult mai mic fatã de anii trecuti, dar aflat în media pe tarã, într-o pozitie destul de bunã, ca promovabilitate fiind situati undeva în primele 20 de judete. “Suntem ca medie, pe tarã, nu e un rezultat care sã ne multumeascã, dar acesta reflectã nivelul adevãrat al învãtãmântului. M-as fi asteptat sã avem si elevi cu zece pe linie, în special la cei care au absolvit specializãrile umaniste, dar poate emotiile, poate stresul, poate subiectele din acest an nu a fãcut posibil acest lucru. Stim unde suntem si ce mãsuri si unde trebuie acestea luate pentru îmbunãtãtirea pe viitor a situatiei”, a declarat Mihaela Cososchi, inspectorul general al Inspectoratului Scolar Judetean Vaslui.
Din cei 1600 care au promovat examenul de Bacalaureat, 60 au avut media generalã între 9,50 si zece, alti 184 între 9 si 9,50, 405 au reusit medii între opt si nouã, 416 între sapte si opt, iar restul, de 535, s-au salvat cu media generalã în intervalul 6,00 – 6,99. Ca promovabilitate pe unitãti de învãtãmânt, o surprizã dupã rezolvarea contestatiilor o reprezintã situarea pe primul loc a Seminarului Teologic Liceal Ortodox “Ioan Gurã de Aur” din Husi, unde toti cei 17 elevi au reusit sã promoveze. Podiumul este completat de Colegiul National “Gh. Rosca Codreanu” din Bârlad, cu 98,80% reusiti si Liceul Teoretic “Mihail Kogãlniceanu” Vaslui, cu 93,71%. Urmeazã, la micã distantã în acest top al institutiilor liceale de învãtãmânt, Colegiul National “Cuza Vodã” din Husi, cu 90% promovabilitate, si, la mare distantã, cu 68,75% Liceul Teoretic “Mihai Eminescu” din Bârlad. Surprinzãtor, Liceul cu Program Sportiv Vaslui a depãsit, în urma contestatiilor, cu 67,90% fatã de 67,31% Colegiul Economic “Anghel Ruginã” Vaslui, Liceul Pedagocic “Al. Vlahutã Bârlad” (64,29%) urmând îndeaproape.
Grupul Scolar din Codãesti tine aproape
Pozitii fruntase ocupã si Grupul Scolar Codãesti, cu 57,14 procent de reusite care a depãsit Liceul Teoretic “Emil Racovitã” Vaslui (55,42%). Pe ultimele locuri în acest clasament se aflã Grupul Scolar Agricol (GSA) Murgeni, cu 14,61%, GSA “Marcel Guguianu” Zorleni, cu 10.23% promovabilitate, elevii de la SAM Bârlad, unde, din 37 de elevi de clasa a XIII-a care au sustinut Bacalaureatul doar 2 au obtinut medie de trecere, situând respectiva institutie pe ultimul loc, cu doar 5,41%. Mai trebuie mentionat cã, în rândul elevilor care au absolvit cursurile de zi ale liceelor, promovabilitatea este cu circa 25% mai mare, în jurul valorii de 70%. “E firesc ceea ce s-a întâmplat cu procentul de promovabilitate în urma contestatiilor, cresterea cu 1,02% fiind în context cu media pe tarã, asa cum sunt si rezultatele obtinute de absolventii vasluieni. Faptul cã existã mai multe cazuri, 21, în care modificãrile au fost mai mari cu peste 1,5 punct e oarecum de înteles datoritã erorilor umane din cauza oboselii, stresului si presiunii la care au fost supusi examinatorii. Se va constitui la nivelul inspectoratului o a patra comisie, pe plan intern, pentru a se vedea felul în care s-a corectat. Mai trebuie spus cã toate cele 21 cazuri au fost la limba românã, istorie sau psihologie, unde existã o oarecare dozã de subiectivitate în aprecierea lucrãrilor”, a mai declarat inspectorul general Mihaela Cososchi.
Rezultatele obtinute la institutiile liceale de învãtãmânt din judetul Vaslui
Institutia de învãtãmânt | Total candidati | Reusiti | Respinsi | Neprezentati | Eliminati | Procentaj obtinut | |
1. | Seminarului Teologic Liceal Ortodox “Ioan Gurã de Aur” din Husi | 17 | 17 | – | – | – | 100% |
2. | Colegiul National “Gh. Rosca Codreanu” Bârlad | 166 | 164 | 2 | – | – | 98.80% |
3. | Liceul Teoretic “Mihail Kogãlniceanu” Vaslui | 175 | 164 | 11 | – | – | 93.71% |
4. | Colegiul National “Cuza Vodã” din Husi | 230 | 207 | 23 | 1 | – | 90.00% |
5. | Liceul Teoretic “Mihai Eminescu” din Bârlad | 256 | 176 | 80 | 1 | 2 | 68.75% |
6. | Liceul cu Program Sportiv Vaslui | 81 | 55 | 26 | – | – | 67,90% |
7. | Colegiul Economic “Anghel Ruginã” Vaslui | 208 | 140 | 68 | 5 | – | 67,31% |
8. | Liceul Pedagocic “Al. Vlahutã Bârlad” | 112 | 72 | 40 | – | 1 | 64.29% |
9. | Grupul Scolar Agricol Codãesti | 14 | 8 | 6 | – | – | 57.14% |
10. | Liceul Teoretic “Emil Racovitã” Vaslui | 240 | 133 | 107 | 18 | – | 55.42% |
11. | Grupul Scolar Industrial “Stefan Procopiu” Vaslui | 335 | 105 | 230 | 22 | – | 31.34% |
12. | Grupul Scolar Industrial “N. Iorga” Negrtesti | 646 | 153 | 493 | 59 | 13 | 23.68% |
13. | Grupul Scolar Industrial “Ioan Mincu” Vaslui | 239 | 49 | 190 | 17 | – | 20.50% |
14. | Colegiul Agricol “D. Cantemir” Husi | 382 | 66 | 316 | 9 | – | 17.28% |
15. | Grupul Scolar Agricol Puiesti | 62 | 10 | 52 | 11 | – | 16.13% |
16. | Colegiul Tehnic “Al. I. Cuza” Bârlad | 251 | 39 | 212 | 13 | – | 15.54% |
17. | Grupul Scolar Agricol Murgeni | 89 | 13 | 76 | 6 | – | 14.61% |
18. | Grupul Scolar Agricol Zorleni | 264 | 27 | 237 | 30 | – | 10.23% |
19. | Grupul Scolar Arte si Meserii Bârlad | 37 | 2 | 35 | – | – | 5.41% |