TUPEU… Condamnat, în 2014, pentru proxenetism, Viorel Rusu cere acum revizuirea pedepsei. Alături de acesta, la același demers, s-a alăturat și prietenul de fapte, Radu Duță. Cei doi au uimit opinia publică după ce faptele lor au ieșit la iveală. Pe lângă faptul că Rusu livra prostituate jucătorilor de la FC Vaslui, alături de Duță, acesta racola tinere din centrele de servicii comunitare din Huși, Negrești și Vaslui. În urma anchetei au fost descoperite 13 astfel de tinere, majoritatea din ele minore. Ajunși în fața instanței, cei doi au primit ani grei de închisoare. Astfel, Radu Duță a fost condamnat definitiv la 16 ani și 5 luni de închisoare cu executare, în timp ce Rusu a primit 8 ani și 4 luni de închisoare cu executare.
Doi dintre cei mai periculoși proxeneți din Vaslui vin, încă o dată, să dea piept cu magistrații Tribunalului Vaslui. De data aceasta, cei doi au cerut revizuirea pedepselor primite în 2016. Judecătorii au luat act de cererea celor doi revizuienți, dar au decis să amâne pronunțarea pentru luna viitoare. Cei doi au fost arestați în octombrie 2014, iar ancheta polițiștilor a scos la iveală faptele abominabile comise de aceștia. Duță racola fete provenite din centrele de plasament sau din complexele de servicii comunitare din Huși, Negrești și Vaslui pe care le transforma apoi în sclave sexuale. Una dintre minorele racolate se afla internată în Centrul de Recuperare a Copilului cu Dizabilități din Huși. Alături de Duță a fost trimis în judecată și Viorel Rusu, vasluianul acuzat că livra prostituate fotbaliștilor de la FC Vaslui. La locuința acestuia a fost găsită una dintre minorele racolate de Radu Duță, dispărută în timpul cercetărilor. Lăsat în libertate, Viorel Rusu a fugit din țară, pe numele său fiind fiind emis mandat de arestare în lipsă. A urmat apoi procesul la Tribunalul Vaslui care, la final, a decis condamnarea lui Duță la 21 de ani și 4 luni de închisoare și 4 ani interzicerea unor drepturi, printre care și acela de a comunica și de a se apropia de părțile vătămate. Această sentință a fost desființată, în parte, de către Curtea de Apel Iași. La final, Duță a fost condamnat la 16 ani și 4 luni de detenție. Pe lângă anii de închisoare, acesta a fost obligat să plătească și daune morale în valoare de 5.000 de lei și 1200 de lei cheltuieli judiciare. Sentința a fost mai blândă în cazul lui Viorel Rusu. Acesta a primit 10 ani de închisoare și 3 ani de interzicere a unor drepturi. Și în cazul acestuia, magistrații ieșeni s-au dovedit ceva mai blânzi, reducând cuantumul pedepsei cu aproape doi ani. Pe lângă anii de închisoare, Rusu a mai fost obligat la plata a 3.225 de lei cheltuieli judiciare avansate de stat și 725 de lei, onorariile avocatilor desemnati din oficiu.
Majoritatea DINTRE ele minore. 1-0 pt limba romana!
Ăștia sunt purici pe lângă gentimir zis pizda și nașul lui grasu alin…..