spot_img
spot_img
5.3 C
Vaslui
28-nov.-2024
spot_img
spot_img

Proxeneți care făceau sume mari în apartamente din Suceava cu propriile concubine, săltați de DIICOT

- Advertisement -

Procurorii de la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), Serviciul Teritorial Suceava, au acționat într-un caz de proxenetism pe care l-au documentat în ultimele luni, privind femei care se prostituau în apartamente din zona centrală a Sucevei. De această dată este vorba de trei gălățeni și de cele trei concubine ale lor, care se prostituau prin intermediul secțiunii escorte a site-ului publi24.ro. Din anchetă a rezultat că cei trei proxeneți practicau așa-numitul turism sexual. Adică mutau fetele dintr-un oraș în altul, însă la distanță destul de mare de Galați. Și în acest caz, rezultă din ancheta DIICOT, Suceava era cap de listă, pentru că aici sunt foarte mulți clienți și se practică tarife nu tocmai mici.

 

Ce tarife practicau la Suceava

Marius Ciprian Lungu (zis Tarzan), în vârstă de 25 de ani, Adrian Corbu, în vârstă de 33 de ani, și Iulian Vasilescu, de 29 de ani, toți din Galați, sunt acuzați că au constituit, în cursul anului 2020, un grup infracțional organizat și, începând din noiembrie 2020, au acționat coordonat în scopul comiterii infracțiunilor de proxenetism, cei trei și concubinele lor obținând sume mari de bani din prostituție.

Cele trei erau transportate și cazate în apartamente în regim hotelier, în localități unde puteau practica tarife mai mari pentru serviciile sexuale prestate. La diferite intervale de timp, era schimbată locația și orașul, asta și pentru a fi atrasă cât mai puțin atenția organelor judiciare.

Din datele adunate de structurile de combatere a crimei organizate Suceava rezultă că fetele percepeau 150 de lei pentru un singur act sexual, normal sau oral, și 300 de lei pentru o oră de sex, în apartamentul în care stăteau cu chirie. În cazul deplasării la locuința clientului, tariful era de 500 de lei pentru o oră de sex.

 

Fără nici un venit, dar cu mașini de lux și bani mulți

Bărbații căutau să atragă atenția cât mai puțin, deși stăteau în aceeași locuință cu fetele, unde aveau loc partidele de sex. De regulă, bărbații negociau închirierea și apoi apăreau foarte rar, doar dacă era nevoie. Femeile erau cele care apăreau inclusiv în fața celor care încasau chiria pe apartamente.

Suceava, Piatra Neamț, Pitești, Ploiești, Buzău, Deva, Arad, Drobeta-Turnu Severin sunt printre locațiile în care s-ar fi prostituat cele trei, rezultă din ancheta DIICOT. Anchetatorii de la Suceava au intrat însă pe firul anchetei și au încercat să aducă cât mai multe probe.

Surse judiciare precizează că Suceava este preferată de prostituate pentru că aici se fac bani frumoși, aproape ca nicăieri în România. De altfel, un aspect relevant este că deși cei trei inculpați nu figurează cu venituri din activități lucrative din 1 ianuarie 2017, la perchezițiile derulate marți au fost ridicate două mașini de lux, 35.000 de euro și peste 80.000 de lei. Doi dintre cei trei săltați au fost ridicați chiar de la Suceava. …https://www.monitorulsv.ro/Local/2021-04-29/Proxeneti-care-faceau-sume-mari-in-apartamente-din-Suceava-cu-propriile-concubine-saltati-de-DIICOT

- Advertisement -
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.