Protestele din centrul capitalei continuă. Sute de oameni şi-au petrecut noaptea în Piaţa Marii Adunări Naţionale, în „Orăşelul Demnităţii şi Adevărului”, acolo unde au fost instalate peste 160 de corturi.
În această dimineaţă, printre protestatari se află şi colonelul (r) de poliţie Chiril Moţpan. Acesta a menţionat că atmosfera din Piaţa Marii Adunări Naţionale este foarte bună.
„Vă asigurăm că aici este foarte bine. Este regulă, iar noi suntem determinaţi să mergem până la capăt. Avem curaj destul şi vom reuşi. Şi vreau să vă spun că „Oraşul Demnităţii şi Adevărului” creşte”, a spus Moţpan.
Totodată, acesta a adăugat că oamenii o să rămână în faţa Guvernului până când politicienii îşi vor îndeplini toate revendicările înaintate de către Platforma Civică „Demnitate şi Adevăr”.
„Aşteptăm în continuare un răspuns de la guvernanţi. Această situaţie nu poate să meargă până la nesfârşit, iar lumea este determinată să afle astăzi un răspuns. Sperăm că ziua de astăzi va fi mai optimistă şi sperăm să avem un răspuns şi de la partenerii europeni”, a adăugat colonelul în rezervă.