BĂTAIE DE JOC… Patronii împreună cu angajații din hoteluri, restaurante și cafenele (HoReCa) din municipiul Bârlad, organizează mâine, 7 martie, un protest la nivel local, pe platoul din fața Hotelului „Modova” din oraș. Organizatorii susțin că industria HoReCa din Bârlad a fost „îngenuncheată” de pandemie, în timp ce în municipiul Vaslui sau Huși, este raiul pe pâmânt, fiindcă acolo rata de infectare este calculată greșit, în mod intenționat. Protestul reprezintă ultimul strigăt al celor peste 1.000 de oameni din industria ospitalității bârlădene, care au cam ajuns la fundul sacului. Protestul vine în contextul în care prin Hotărârea nr. 18 a Comitetului pentru Situații de Urgență Vaslui din 5 martie, anunță că Bârladul a intrat în scenariu roșu, fiind cotat cu o incidență a Covid-19 de 3,18 %. Prin urmare restaurantele și cafenelele din oraș s-au închis de pe 6 martie, ora 0.00, dându-i peste cap pe patronii de restaurante care aveau antamate mese rezervate pentru 7 și 8 martie sărbătoreau. „Dacă aceste măsuri ar fi luate pentru toți, atunci e de înțeles. Dar la 10 km de Bârlad nu mai este Covid? Acolo de ce se poate, cumva Covidul ocolește restaurantele unor șmecheri. Deranjăm cumva pe cei care au pensiuni și restaurante de lângă Bârlad? Păi ei nu au angajați tot din Bârlad? Nu e pericol și la ei, că doar nu vin oamenii din sat la petrecerea de 8 Martie. La Vaslui, nu o să fie niciodată scenariu roșu. Acolo au avut grija unii să aducă peste 100.000 de moldoveni și chiar de se infectează tot orașul, tot se țin restaurantele deschise. Asta se cheama să fii mafiot. Noi de asta protestăm. Pentru tratament egal”, a spus unul din organizatorii protestului.
În fața acestei situații grave, intervine o întrebare: oare cei din cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) nu și-au pus problema că este o adevărată subminare a activității economice a Bârladului, cel mai încercat oraș din județ, din perioada pandemiei!? La Bârlad s-a înființat spitalul suport Covid, aici au fost aduși miile de bolnavi din întreg județul și din alte județe, iar cele mai aspre restricții tot aici au fost impuse în ultimele 12 luni. În atare condiții au ținut oare seama decidenții județului Vaslui că era absolut necesar ca celor din industria HoReCa din Bârlad, să li se dea un timp, măcare de 48 de ore, să poată să-și finalizeze comenzile de 8 Martie? Că doar oamenii nu iau Covid 19 din restaurant, mai ales în condiții de pandemie! La Timișoara li s-a dat 72 de ore, în alte orașe 48 de ore, în altele 7 zile, numai la Bârlad s-a închis activitatea celor din HoReCa în 6 ore de la publicarea deciziei Comitetuluiu pentru sitații de Urgență Vaslui! Pe 5 martie la orele 18.00 s-a dat Hotărârea nr. 17, iar pe 6 martie la ora.0.00 a intrat în vigoare!! Incredibilă lovitură dată industiei ospitaliere din Bârlad, în timp ce pesediști de frunte cu pensiuni la câțiva km de Bârlad stau cu ele deschise!! Ce bine e să fii pesedist, deputat, fin de deputat, etc.. etc!
Protestele vor fi de amploare!
„În semn de nemulțumire la decizia CJSU din dată de 05.03.2021 de a închide restaurantele din Bârlad, la 6 ore după anunț, cu toate consecințele nefaste de ordin uman și material, vom lua act prin organizarea unui protest HoReca, în dată de 07.03.2021, la ora 10:00, pe platoul din față Hotelului Moldova! Nu mai avem cuvinte să comentăm aceste decizii ale autorităților și această cruntă gestionare discrețioanără a situației actuale! Nu mai avem energie, putere, calm sau speranța! Nu mai avem resurse, nici financiare, nici emoționale! Pentru unii mumă, pentru alții ciumă!”, spune un reprezentant al celor din HoReCa Bârlad, care vrea să stea în anonimat, deoarece au și început să curgă amenințările împotriva celor au organizat și a celor vor să participe la protest!
„Am înțeles să respectăm legea, am înțeles să ne supunem regulilor sanitare pentru sănătatea tuturor, dar ipocrizia nu o mai putem tolera. Și anume de a ne închide, de pe o zi, pe altă, fără să ne lase o perioada de reorganizare economico-financiar precum și de epuizare a materiilor prime și a produselor procesate în vederea onorarii comenzilor, nu se poate să fim de fiecare dată doar prostii care împing căruță. Nu este corect să pui atâta presiune pe noi! Nu așa se face! La București le-au dat timp 72 de ore, la Iași, Cluj și Sibiu i-au lăsat 7 zile, numai la Bârlad s-au închis în 6 ore! Bătaie de joc! Ieri, pe 5 martie am sunat la orele 14.00, la Prefectură și nu mi-a mai răspuns nimeni, erau plecați cu toți acasă! Trebuia să ne lase măcar trei zile să vedem ce facem cu marfa! Ce facem cu procesarea cărnii, a mușchiului de porc, cu organizarea meselor? Ce pot să le spun celor 30 de angajați? Ce să le spun clienților? Că la Vaslui e raiul pe pământ, că au moldoveni grămadă! Noi aici suntem rupți!”, a spus Dana Pricop, patron al restaurantelor Galmondo din Bârlad.
„Sunt foarte supărat! Mă rog, decizia nu o contest, e dată de Guvern, dar cele 30% erau o gură de oxigen pentru noi și nu trebuia să ia această decizie de a ne închide în 6 ore! Suntem foarte supărați! Noi avem marfă, avem de onorat contracte angajate, nu s-a ținut cont, nu ne-a întrebat nimeni nimic! Poc, ia decizia pe 5 martie să închizi, iar pe 6 martie la 0.00, o și pui în practică pentru 14 zile! Ți se pune pumnul în gură: <<Bă, taci din gură!>> și gata, nu ai voie să comentezi că încalci legea și mai și te amenință cu stânga-dreapta, înțelegeți ce vreau spun! Nu se poate așa ceva! O să protestăm, asta e! Nu suntem supărați că Vasluiului nu s-a închis, că au nu știu câți moldoveni acolo sau câte teste s-au făcut, nu știm nimic! Vom fi acolo la protest, veniți să ne ascultați!”, a spus Ion Chiriac, patron al Complexului Lebăda din Bârlad.
La Vaslui e Raiul pe pământ! Bârladul tratat, din nou, ca o Cenușăreasă!
Concluzionând, nu putem decât să remarcăm că, din nou, Bârladul este tratat ca Cenușăreasa județului, de anumite personaje cheie din județul infectat cu „neprofesioniști” de 30 de ani! La Vaslui e raiul pe pământ, în timp ce bârlădenii suferă, pentru că au avut curajul să investească în afaceri private. La Vaslui 50% din salariați sunt angajați la stat și e normal ca acolo să fie raiul bugetarilor. Acolo, nu mai vede nimeni că sunt 100.000 de moldoveni care aduc „resurse” de la bugetul național, dar iată că și protecție pentru Covid. Cu 150.000 de locuitori în acte e greu să crească rata celor 30.000 care mai locuiesc în Vaslui și să se ajungă la coieficientul de 3% de infectări, raportați la mia de locuitori. Dacă primarul Bârladului respectă legea și nu sunt aduși moldoveni cu toptanul, la Vaslui ești erou da că ai 3000 de moldoveni într-un apartament și votează. Păi acolo se mai respectă distanțarea socială. Ca bârlădeni nu ne rămâne decât să ne întrebăm: când este mai bine de trăit în România? Când respecți legile sau când le încalci de la cel mai înalt nivel?
Prietene, vasluian ma faci sa ți spun pe șleau… „Cu prostu’ fără carte lupți un pic și ai câștigat, dar duci o lupta o colosala cu prostu’ care are scoala”, deci cât as încerca să vin cu argumente… se pare ca n am cu cine, e greu sa faci culturalizare cu țăranu’încălțat cu fesu’
Deși suntem amândoi vasluieni,fie ca vrei,fie ca nu vrei, renunț sa ma cert cu tine! De fapt pentru ce m as certa? Pentru ca tu,în îngâmfarea ta,în prostia ta pe față spusa , te consideri o somitate ,ca tu consideri ca ti se cuvine mai mult decât ai( si ma refer la oraș nu la tine) atunci crede ma,nu mi sta în caracter sa jignesc, dar ” prietene” esti idiot! Stai cu pretențiile tale si ramai frustrat în continuare pentru ca nici in veci nu va fi Barladul resedinta de județ! Asta este pentru frustrarea din tine! Pacat ca te numești barladean! Sunt oameni de calitate la voi care nu au nevoie de agitatori ca tine! Esti ca ungurii ce vor Ardealul! Ungurii obișnuiți sunt oameni de calitate dar se găsesc agitatori ca tine care creează aceste disensiuni! Oricat de inteligent te crezi a fi, întâi privește te in oglinda cu sinceritate! O săptămână buna! Pacat de tine cu asa gândire!
,,pentru ca nici in veci nu va fi Barladul resedinta de județ”- nici nu o sa fie. Ti-am scris mai jos de ce. Si sunt mandru . Dar cand ajungi in capitala resedinta de judet coibori dinb masina auzi mesajul de intampinare pentru musafiri: ,,salut, coaie!. Si sunt multe. nu mai explic pentru ca e in zadar pentru dumneavoastra, domnule vasluiaN. Sanatate si sa nu ajungeti la Barlad. Nu unde e rau.
Iar frustrare! Vedeți va de uscaturile voastre ca aveti mult mai multe! Ti o spun din sursa sigura” civilizatule”! Lasati….roade ti unghiile de frustrare si hai sa încetam ca e mai ok! O săptămână cât mai buna va doresc! PS: sincer? Mie mi se rupe si de Vaslui și de Barlad! Suntem un județ mediocru datorita celor care ne conduc de 30 de ani și care merg pe premiza: dezbina si condu! Nu vreau sa polemizez pe nici o tema dar fii macar sinceri,lasand aroganta la o parte,de unde vine toată debandada! Legea nu este făcută de noi,cei din Vaslui xi de mafiotii de la București! Asa ca? Nu fac politica,sunt apolitic dar pe veci voi fi anti PSD! Când au măcelărit justiția ati ieșit în strada? Nu! Este doar manipulare ! Atat!
Sa stii ca si la food-court in Pallas Mall (daca ai aflat unde este situat te sfatuiesc sa lasi un week-end muncile agricole si sa mergi sa il vizitezi, ca bani sa cumperi sigur nu ai!) sa stii ca tot 5 lei costa o apa la 0.5 l desi acolo nu te serveste nimeni la masa!
Tâlhărete, nu ai fost tu la crăpat și beut unde am fost eu. Și da, mi-am permis ȘI din muncile agricole. Dacă pentru tine o ieșire la oraș înseamnă ”Palas mal”…. da, ești din ”horeca din bârlad”.
Și știi logica mea ”dă țearan”? Dacă tot dau 5 lei, iau un fresh proaspăt stors. Da, este la taraba dinspre geam. Nu știi tu ce e ăla. nu-ți mai stoarce creierii. Și nu mă deranjează ”că nu mă servească cineva la masă”, că pentru mine nu aia e măsura ”bossiei”, ….”boss”.
Oare de ce era bancurile cu ”pașaport pentru cei din Bârlad”….
Foarte corect! La 5 lei primesti un fresh proaspat extras din sosetele nespalate pe care le porti de la Revolutie incoace saracie!!!Bai gaozare, mai mergi si tu prin restaurante, nu la „impinge tava”, si ai sa vezi ca un fresh este intre 15 si 20 de lei! Dar de aia la tine se aplica proverbul „Nu-i treaba magarului de unde bea apa stapanul (tau)!”.
Cum zici tu 🙂
Pînă una alta, bă bos*… bosu nostru…. vezi că… dai în faliment cu apa la cinci lei dată…. altor boși…. 🙂
*în latină, bos = românescul BOU. (Nu ai tu de unde să știi de-astea, noi suntem niște sărăkii care ne-am văzut de carte… )
DuOAmna asta din foto nu-i PÎSÎDÎ ? Unde o să aibă loc protestul în faţa hotelului unde e proprietar un torţionar securist ? Chiar îmi este milă de cei care muncesc cinstit nu de oportunişti şi profitori .
Cretinel, oameni protesteaza in sprijinul HORECA nu pentru un partid! Daca pnl-istii au primit ordin sa stea acasa, asa cum fac si la Parlament unde voteaza doar ce le da voie „El Lidero Supremo” romanul Orban (sustinut de romanii Barna, Hunor, Tatarcan, samd) este treaba lor! Nu amesteca politica cu economia, ca vezi ce a facut guvernul din economia Romaniei!!
Doamna din poza e un om de afaceri onorabil! Are un business corect, plătește taxe și lupta pentru supraviețuire!
Acești oameni trebuie sprijiniți și nu umiliți!
În spatele ei sunt zeci de oameni care așteaptă o decizie corecta și nu una luata în dispreț.
Lângă acești oameni ar trebui sa fim cu toții, pentru ca tara se afla în prag de faliment economic. Orice stat normal, cu viziune economica, ar fi sprijinit mediul de afaceri local.
Pe acești oameni, cine ii reprezinta???
Duamna din poza e femeia lu diaconu, un gabor de c*cat ca el n-are voie sa fie patron. Si primarul exonerat de orice vina, om cistit psd titi constantinescu linge blidele pe-acolo. Doar nu mergeti la cantina aia de pe malul c*caina :)).
Jiji esti destept precum calul lui Berila! In primul rand doamna nu este sotie de politist iar in al doilea rand, daca esti angajat al statului poti fi actionar la orice firma dar nu poti fi administrator (asa scrie la regimul incompatibilitatilor). Deci domnul politist poate fi patron de carciuma! SIC!
Duamna e femeia lu diaconu, un gabor de c*cat ca el n-are voie sa fie patron. Si primarul nevinovat psd titi constantinescu linge blidele pe-acolo. Doar nu mancati la cantina aia de pe malul c*caina.
Păi pe o apă de jumătate de litru îți cere CINCI LEI ????
Cînd într-o țară civilizată îți pune cana cu apă GRATIS pe masă, pentru că mănânci la el?
Mnezău nu be rachiu, luați cu profit acu. Închideți prăvălia și marș la cusut papuci dacă nu vă convine.
Unde mananci tu pe-afara la 15-20 lei meniu ?
Daaa
O pune GRATIS pe masa și o plătești înzecit in meniu
Voi credeți ca i s a pus pata cuiva pe Barlad? Sa fim serioși! Nimeni nu are nimic cu municipiul Barlad! Ce e de fapt Barladul? E un orășel care se vrea mare ,un orășel care se vrea cu pretenții dar nu este centrul pământului ori a Romaniei! Asta este legea! Respectați legea ca de aia s a ajuns unde s a ajuns! Iar salariații sunt manipulați ordinar de patronii smecheri! Asta se numește frustrarea care este de când se stie! Stati liniștiți și nu mai purtați grija altora! Ca sa fiți demni de respect, respectați si voi! Cu tupeu jegos nu faceți nimic! Hai …sa înceapă înjurăturile marca Bârlad!
Anonim esti, anonim vei muri. Muta, te rog, denumirea de spital COVID la Vaslui si sa vezi ca va inchide imediat.
Si la remarca ta ,,Ce e de fapt Barladul? E un orășel care se vrea mare ,un orășel care se vrea cu pretenții dar nu este centrul pământului ori a Romaniei” te rog sa nu compari Barladul cu comuna din Vaslui. Si aici ma refer la tot ce tine de oameni, viata culturala, etc.
Si inca ceva, anonimule, nu cred ca ai putea tu sa vorbesti despre asta.
DACA A INCHIS BARLADUL, SA INCHIDA TOT JUDETUL. CA AICI VIN TOTI INFECTATII DIN JUDET.
Îți vin infectati din județ și se plimbă pe drum? Aveți interese și nu vă interesează de sănătatea oamenilor! E multă lipsa de educație, merg cu mască pe barbă sau doar pe gură, dau mâna și se pupa6pe drum când se întâlnesc, stau nespalati mulți și din saracu E și apoi va mirați? Cand voi scrieți pe afișele de la protest că boala asta e o iluzie vreti sa fiți luați în serios? Cine să vă creadă? Cei care cred aberația cu iluzia nu stau la masă la restaurant…nu au nici după ce bea apă (de aia la 5 lei jumatea)
Esti frustrat prietene! Comuna din Vaslui? Asa cum spui tu în comuna din Vaslui frustatule se afla prefectura, consiliul județean, si toată administrația judetului! Asa ca…datorita unor frustrați ca tine,imbecili de fapt , se vor crea disensiuni între Vaslui si Barlad! Si da…ce e de fapt Bârladului? E un oras ce face parte din județul Vaslui nu o metropola,nu un centru universitar,nu un mare centru cultural! Diferenta ti am spus o! În Vaslui nu sunt frustrați ca tine și nu vor fi! Respectă legea si pacat de tine! Faci riduri!
Doua comentarii!
1. Stii de ce cel mai vechi bloc din Vaslui are 50 de ani? pentru ca pana in 1970 Vasluiul era un sat! (Folclor popular, gasesti banculpe Internet). Daca esti aasa cum te caracterizezi ar trebui sa intelegi ironia!
2. Daca nu era idolul tau Ceausescu sa mute capitala judetului de la Barlad la Vaslui in 1968 (ca razbunare pe faptul ca Gh. Gheorghiu Dej era nascut la Barlad) cred ca si acuma mergeati prin noroaie pana la gat. Până la instaurarea regimului comunist în România a fost reședința județului Tutova. În anii ’50 Bârladul devine reședința Regiunii Bârlad una din cele 15 regiuni care formau așa-zisa Republică „Populară Romînă”. La acea dată doar Suceava, Iași, Bacău și Galați beneficiau în Moldova, alături de Bârlad de statutul de oraș regional.
In ceea ce priveste conducerea judetului vezi si tu ca niciun eminent din Vaslui nu a fost conducator al judetului!
Nu te complica sa explici ,,domnului” despre istoria judetului Vaslui. De la judetul Tutova la judetul Vaslui a facut diferenta un cizmar gelos pe un conducator nascut la Barlad. Aiu dreptate. Fac riduri. De la prostia care o debiteaza unii vasluieni.
Domnule „Ragea” (cred ca asa te cheama dupa cum racnesti), spre deosebire de Vaslui, la Barlad (ca si la Husi) mai este ceva industrie si din plus valoarea produsa de firmele din Barlad si Husi se strang banii de la buget de unde sunt platiti trantori ca tine sau sunt alocati banii pentru moldovenii inexistenti din Vaslui (aia care si-au facut carti de identitate contra a 200 Euro dar nu au fost prezenti la niciun scrutin). Daca tot esti atat de patriot Vasluian roaga Prefectura si CJ sa faca din spitalul Vaslui spital Covid sa vezi si tu cm e s stai cu o bomba biologica/virusologica in oras! Cat priveste legea uita-te la modul in care au scchimbat definitia de caz numai ca sa creasca ciferele din raportari, cum vine apostolul Mustea (ala cu firma privata la care facea teste Covid pentru pacientii din spitalul unde lucra) si la alti trompetisti care, probabil stimulati fiind, prevestesc sfarsitul lumii de Covid de peste un an si Apocalipsa Covid nu mai vine!!!
Care sunt „înjurăturile marca Bârlad!”
Sunt nascut și crescut în Bârlad dar nu le cunosc
Ai da di ci vrei si stii tu cari is sudalmili di la Vaslui? Ci ai tu ti-ai dat cu Ghivenci si puti ghini di nu mai stii di mascari? Vina ai la Vaslui si vezi tu ci ghini si injura la mini ai!
Interesant
Care sunt “înjurăturile marca Bârlad!”
Sunt nascut și crescut în Bârlad dar nu le cunosc
Da… hai la buget, adica la stat nu la Stat, amzis bine. La stat degeaba si luat bani de la prosti. Europa isi bate joc de voi, Anglia anunta super pandemie, super virus, da la ei merg toate. Pe cine a inchis primesc bani, oamenii fara venituri prinesc bani. Romania isi s*ge p*la singura :)). Cand va veti trezi din „reset” o sa fiti toti cu chilotii jos si o durere in c*r. Va taie tot si mancati ce ati produs :)) adica m*ie si somn.
Lipsa de respect fata de economia locala, devine o cruda realitate!
Oamenii aceștia au copii, au rate, au facturi de plătit.
Marea majoritate a masurilor luate, au fost ineficiente, în dispreț fata de activitatea privata.
Barladul este demolat cărămidă cu cărămidă. Se dorește sa devenim cu toți sclavi pe plantație.
Rușine!
… Problema ce doare e cinismul decidentilor de la „capitala de judet” de a închide activitatea fără un preaviz rezonabil cum s a întâmplat în multe orașe unde au avut termen de 72 ore sau chiar o saptamana, aici dovedind aroganta și suficiență specifica” mai marilor” de la vaslui de a sabota precum l au facut dintotdeauna Barladul, privind cu dispreț acest oraș, pentru simplu fapt ca noi bârlădenii, nu am vrut si nu o sa vrem sa acceptam „bocancul plin de glod” în sufletul nostru, pentru nedreptatea din „68, ei neasumandu și nici acum ca județul Vaslui este o comanda abjecta pur politica, pe Vaslui nerecomandandu l nimic, în eventuala competiție cu Barladul, net superior demografic 55000 fata de 30000 Vasluiul, cultural, economic.. iar astăzi progeniturile vasluienilor, care în anii 70,nu pot uita apelativul „cioara și vioara”, adică populația și ocupația în virtutea misecuvenismului implantat din „educatia aleasa” ca Vasluiului este și trebuia sa fie orașul resedinta pt viitorul judet, invocând se argumente puerile de genul ca era așezat relativ central, (ca de parcă Braila, Galați, Oradea, Arad,.. ar fi centrale).. ăștia ne decid soarta, acești indivizi care iau decizii discreționare, singura rațiune pe care ii mână fiind ura, indiferența, disprețul,aroganta…
Mai,Pop,nimeni nu are nimic cu bârlădenii! Eu personal am sora si cumnat în Barlad! Dar prea se arunca unii de parca voi bârlădeni sunteti centrul universului iar Vasluiul exista datorita Barladului! Prea multa aroganta strica!Fii calm! Datorita acestor aspecte s a creat aceasta diviziune! Nu sunteți cu nimic mai ceva! Sunteti locuitori ai județului Vaslui care are resedinta în municipiul Vaslui oricât o sa va agitați voi si o sa va asumați niste merite false! Obișnuiți va cu ideea altfel faceți riduri degeaba! Referitor la protest…sunteți manipulați de o mana de mafioți! E drept…a fost „pe repede inainte ” dar nu e vina nimănui ca nu se respecta legea ,ca nu se respecta distanțarea socială iar povestea cu spitalul Covid e o abureala ptr ca nu umbla liberi prin oraș pacienții aduși la spital! Vina va aparține în totalitate! Iar tu…cu atitudine asta numita frustrare….faci riduri…obișnuiește te cu ideea ca nu ai ce face! Am prieteni de calitate în Barlad dar nu sunt frustrați ca tine! O seara buna și calm ca te consumi degeaba!
Prietene, răspuns tipic de vasluian. Eschiva și parada, ca deobicei datorita nivelului scăzut intelectual și lipsei de asumare și înțelegere, tributari educației deficitare… nu vreți sa ntelegeti ca Barladul nu e Vaslui, iar pt noi apelativul de Vasile Saracu’ și stigmatizarea vin datorita vouă, care n ați reușit datorită calității îndoielnice sa schimbați perceptia în accepțiunea opiniei publice de Vaslui polul sărăciei și prostiei, pt ca repe, nu vreți sa va asumați condiția umila de vasluian
Esti patetic! Si asa o sa mori…frustat! Pacat! Ti am spus și mă repet: cunosc oameni, am prieteni in Bârlad,oameni de calitate dar tu….tu esti unul din cei frustati,ofticați si asa o sa mori ! Penibil!
Toată lumea să se facă BUGETAR!
Cu sau fără COVID, timpul trece, leafa merge. Ba mai vine și-un bonus de 30%!
Trai, nene!
Ăștia îți măresc impozitele și-ți închide prăvălia. Halal!