NEMULȚUMIRI…Atunci când vine vorba să protesteze la adresa Consiliului Județean, vasluienii nu duc lipsă de insipirație. Un tânăr din comuna Roșiești, sătul să tot aștepte promisiunile lui Dumitru Buzatu privind repararea Drumului Județean 244, și-a scos crosa de golf și a dat o altă utilitate gropilor din asfalt. “Cred că a venit momentul să nu mai credem în speranța că acest drum DJ244A va fi reabilitat de către Consiliul Județean, ei știu doar să pună petice sau aruncă gunoiul sub preș, că poate așa prostii nu o să vadă bătaia de joc! Așa că ar trebui sa nu mai fim nepăsători și să începem în a strânge semnături pentru a le cere celor de la județ reabilitarea acestui drum!” a fost mesajul postat de protestatar pe Facebook. Nu este pentru prima dată când vasluienii atrag atenția, într-o notă umoristică, asupra stării deplorabile a unor drumuri din județ. În anul 2018, mai mulți locuitori ai comunelor Tăcuta și Codăești și-au luat undițele și gălețile din casă și au ieșit la o partidă de pescuit pe DJ 247, drum care se transformă într-un veritabil iaz atunci când plouă.
Partida de pescuit din localitatea Rediu Galian, din 2018
De ce va mai mirați? Acum Psd +Pnl aceeași mizerie. …Nu se mai face bine tara asta. ….E bine ca se joacă golf, poate fi de folos pe meleaguri străine unde vor emigra românii.