NEMULȚUMIRI… Protestul angajaților Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Vaslui a început cu întârziere. Dacă în aproape toate județele din țară acțiunea a început ieri, la Vaslui protestul a fost demarat de astăzi. Motivul este reprezentat de faptul că liderul de sindicat a uitat să notifice Inspectoratul Județean de Jandarmi cu privire la organizarea protestului. Astfel, începând de astăzi, 3 noiembrie, activitatea Casei Județene de Asigurări de Sănătate este blocată, în intervalul orar 09:00 – 16:00, pe o perioadă nedeterminată. Angajații vor prelua, însă, solicitările cazurilor urgente, precum cele care le implică pe femeile însărcinate sau persoane care au nevoie de documente pentru anumite dispozitive medicale. „Protestăm împotriva politicii de dispreț a Guvernului și a Parlamentului la adresa salariaților din Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Casele de Asigurări de Sănătate”, se arată în anunțul angajaților CJAS Vaslui, lipit pe ușa de la intrarea în instituție. Aceștia cer același lucru pe care l-au cerut și la protestul din luna iulie a acestui an: mărirea salariilor.
Sindicaliștii și-au motivat decizia prin faptul că, după luni de zile de dialog și de așteptare, „am constatat că pentru cei mici ca număr, în ciuda răspunderilor sociale majoare pe care aceștia le au, nu se găsesc soluții. Însă sunt găsite soluții satisfăcătoare și imediate pentru cei mari, de ordinul zecilor de mii de salariați. BNS, FSCAS și conducerea CNAS au încercat rezolvarea problemelor de salarizare din această instituție, promovând un proiect de lege pentru a genera suportul legislativ necesar corecțiilor salariale, în condițiile în care salariații din aceste instituții nu au beneficiat de niciun fel de creștere salarială din 2018 până în prezent! Aceasta, în ciuda faptului că, în perioada pandemiei de COVID-19, instituția a funcționat la capacitate maximă cu toți salariații săi pentru a putea să asigure finanțările necesare tuturor furnizorilor de servicii de sănătate implicați. Deși proiectul de lege trimis în Parlament viza în mod direct salarizarea lucrătorilor din CNAS, anumiți miniștri și parlamentari au intervenit prin amendate pentru alte tipuri de categorii de salariați din sectorul de sănătate publică (nu puțini la număr), ce nu erau vizați de proiectul legii”, se arată în comunicatul Blocului Național Sindical.
Peste 100 de angajați au plecat către alte instituții
Sindicaliștii susțin că nu au fost respectate promisiunile făcute în luna iulie: „ne-am trezit în ultima săptămână de lucru a sesiunii parlamentare precedente (luna iunie a.c), că proiectul de lege ajuns pe agenda plenului Camerei Deputaților (camera decizională) a fost retras de la vot, motivul fiind că impactul financiar este unul foarte mare din cauza acestor noi amendamente. În ciuda unor promisiuni care ne-au fost făcute după protestul din data de 10 iulie 2023, am constatat că s-au găsit soluții prin ordonanțe de urgență pentru alte categorii de salariați din sănătate, cu excepția noastră. Odată cu anunțul public al Guvernului, concretizat prin asumarea răspunderii pe Legea privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung, s-a produs un fenomen extrem de periculos: peste 100 de salariați din CNAS, CASMB, OPSNAJ și CAS județene au migrat către alți ordonatori de credite din sistemul public. Acest fenomen aduce grave atingeri funcționării CNAS, CASMB, OPSNAJ și CAS judetene privind relația cu cei peste 40.000 de furnizori de servicii de sănătate punând în pericol: decontarea cheltuielilor prestatorilor de servicii (ex: spitale, farmacii); asigurarea cu medicamente și materiale sanitare din Programele Naționale de Sănătate pentru pacienții cu boli cronice; creșterea exponențială a perioadelor de procesare și decontare a concediilor medicale; scăderea capacității de interacțiune cu populația beneficiară de servicii publice de sănătate”, se arată în comunicatul Blocului Național Sindical.
Angajații CJAS: „în fața publicului ne cerem scuze pentru această situație dificilă și pentru neplăcerile care vor urma”
De asemenea, sindicaliștii au mai spus că au fost determinați să înceapă acest protest: „În ciuda eforturilor comune pe care le-am făcut pe partea sindicală, împreună cu președintele CNAS și conducerea executivă a acesteia (cărora le mulțumim public pentru deschiderea și cooperarea pe care le-au manifestat până în prezent) ne vedem nevoiți să apelăm la această soluție disperată: protest generalizat pe perioadă nedeterminată! Așadar, de joi, 2 noiembrie 2023, activitatea de relații cu publicul va fi grav perturbată, inclusiv procesarea tuturor documentelor venite de la furnizorii de servicii, de la companii (concedii medicale) și, nu în ultimul rând, a programelor naționale de sănătate, din cauza faptului că majoritatea salariaților din CNAS, CASMB,CJAS-uri și OPSNAJ intră în protest generalizat pe perioadă nedeterminată. În acest sens, 90% din salariații Casei și-au exprimat acordul cu privire la acest protest, cu excepția conducătorilor instituției de la nivel central și teritorial. Nu am cerut rectificări bugetare! Resursele financiare necesare salariilor noastre sunt insignifiante și se regăsesc deja în bugetul CNAS datorită economiilor făcute la fondul de salarii pe parcursul acestui an. Atragem încă o dată atenția că, în ultimii 4 ani, prin plecări voluntare, această instituție a pierdut peste 25% din totalul salariaților din motive de politică salarială. Avem nevoie de o soluție juridică pentru a putea plăti salarii corecte lucrătorilor din CNAS, CASMB, CAS județene și OPSNAJ! În fața publicului ne cerem scuze pentru această situație dificilă și pentru neplăcerile care vor urma! Am depus eforturi considerabile și simțim că acestea nu au fost înțelese în întregime, iar buna noastră credință a fost interpretată greșit de către politicieni”, se mai arată în comunicatul Blocului Național Sindical.