România înregistrează atât cel mai mare număr total de decese cauzate de trafic, cât şi cea mai mare rată de deces pentru pietoni din întreaga Uniune Europeană, potrivit unui raport Eurostat din 2020.
Accidentele în lanţ care au avut loc zilele acestea pe Autostrada Soarelui scot încă o dată la iveală principala problemă de pe şoselele româneşti. Într-o ţară care a deţinut, ani la rând, locul fruntaş în topul negru al ţărilor cu cei mai mulţi morţi din Europa în accidente rutiere. Amintesc că România a înregistrat, în anumite perioade, peste 3000 de morţi pe an pe şosele, adică 8-9 morţi în fiecare zi. Link la un articol din 2020 de pe Ştirile ProTv. Primul accident, de vineri, când 55 de maşini au fost implicate într-un carambol, este probabil un record chiar şi pentru Autostrada Soarelui. Au urmat alte două accidente în lanţ, unul vineri, şi altul azi. Cauza a fost de fiecare dată, se pare, una şi aceeaşi: şicanarea în trafic. S-a tot spus că avem atâţia morţi pe şosele în România dintr-un singur motiv: că nu avem autostrăzi. Ei bine, iată că aceste accidente s-au produs acolo unde avem autostrăzi. Deci cauza principală a accidentelor nu e lipsa autostrăzilor. Sau, în orice caz, nu este singura cauză. O altă cauză foarte importantă este comportamentul uman. Sau, mai precis, prostia şi orgoliul unora dintre şoferii români. Pentru cei care nu ştiu ce înseamnă „şicanarea în trafic” pe Autostrada Soarelui, dau un singur exemplu, ceva ce am păţit chiar eu pe această autostradă. Acum câţiva ani, într-o vară, în timp ce mă întorceam de la mare, m-am pornit să devansez un tir. Manevra aceasta poate să ia între 15 şi 20 de secunde; jumătate de minut, maxim, dacă ai o maşină cu mai puţini CP. Evident că m-am asigurat că nu venea nimeni pe banda a doua. Ei bine, după 10 secunde aveam un boild SUV în spate. Probabil că mergea cu cel puţin 190 km/h, din moment ce a ajuns aşa de repede şi de nicăieri în spatele meu.
Citeste mai mult: adev.ro/qwhnno