spot_img
spot_img
-0.6 C
Vaslui
26-nov.-2024
spot_img
spot_img

Proiectul amnistiei fiscale, criticat dur de un expert german: „Ridică semne de întrebare asupra sincerităţii intenţiei de a reduce sectorul informal al economiei”

- Advertisement -

Proiectul de lege privind liberalizarea capitalului şi stimularea fiscală, înaintat Parlamentului spre adoptare, este puţin probabil să-şi atingă scopurile propuse deoarece are mai multe deficienţe. De această părere este managerul de proiect al Grupului German de Consiliere Moldova, Jorg Radeke.

Expertul german a menţionat că cele mai bune practici internaţionale recomandă programe de conformare voluntară în situaţii extraordinare – de exemplu, o criză economică profundă. Acesta nu este cazul Republicii Moldova, care are un buget public sustenabil şi care aşteaptă suficientă finanţare internaţională în 2017.

Rata de 2% care urmează a fi plătită în cazul liberalizării capitalului este extrem de redusă comparativ cu experienţele internaţionale. De obicei, astfel de taxe sunt de cel puţin 5%. De exemplu, Italia a aplicat într-o amnistie fiscală din 2009 cote de 5-7%, Argentina – de 10-15% în 2016, iar evazioniştii fiscali germani au trebuit să achite până la 25% din valoarea activelor în cadrul unei amnistii în 2004. Taxa de 2%, stabilită de proiectul moldovenesc, este prea mică pentru a transmite un semnal de penalizare a acestor activităţi, a spus expertul, citat de IPN.

Jorg Radeke a precizat că proiectul de lege stipulează interdicţia de a investiga originea activelor declarate în cadrul liberalizării, ceea ce este absolut contrar practicii internaţionale privind măsurile de prevenire a spălării de bani. Astfel, acest proiect încalcă principiile Grupului de Acţiune Financiara Internaţională, al cărei membru este şi Moldova.

sursa: http://jurnal.md/ro/economic/2017/2/3/proiectul-amnistiei-fiscale-criticat-dur-de-un-expert-german-ridica-semne-de-intrebare-asupra-sinceritatii-intentiei-de-a-reduce-sectorul-informal-al-economiei/

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.