Sindicatul Agenților de Poliție a propus ministrului de Interne, Marcel Vela, reorganizarea poliției în teritoriu, pentru o mai bună eficientizare. Proiectul include, printre altele, reorganizarea teritorială a inspectoratelor, reînființarea posturilor locale, revenirea sectoriștilor, limitarea mandatelor șefilor de instituții, înființarea unor centre de psihologie care să realizeze o selecție psihologică, repartizarea tinerilor absolvenți aproape de domiciliu și nu pe criteriul mediei obținute și obligarea noilor angajați de a rămâne pe primul post ocupat cel puțin 5 ani de zile, pentru o formare profesională temeinică.
În aceeași propunere, ar urma să existe trei inspectorate regionale, Bacău, Cluj și Craiova, reducându-se astfel funcțiile de conducere și birocrația. Acestea ar urma să coordoneze activitatea inspectoratelor din raza de acoperire.
„Nu cunosc toate detaliile proiectului. Ce pot să vă spun este că într-adevăr se dorește ca anumiți lucrători care fac muncă de birou să iasă pe teren. Dar aici este o capcană. Dacă îi trimiți în stradă trebuie să îi dotezi. Sau dacă se dorește ca în posturile de poliție rurale să fie mai mulți angajați (acum sunt, de exemplu, și posturi cu un singur om), trebuie bani de navetă, chirie sau locuință de serviciu, mașini pentru deplasare, pe lângă drepturi salariale”, explică Marian Pavel, liderul polițiștilor din Sindicatul Național al Agenților de Poliție, filiala Bacău….https://zdbc.ro/proiect-de-reorganizare-inspectoratul-de-politie-judetean-bacau-ar-putea-deveni-centru-regional-alaturi-de-cluj-si-craiova/