Chișinăul împlinește pe 14 octombrie 578 de ani. Cu acest prilej, în capitală vor avea loc un șir de manifestări culturale, printre care un concert de zile mari, a anunțat astăzi la ședința Primăriei Chișinău, șeful Direcției comunicare și relații cu publicul, Vadim Brânzaniuc.
Sărbătoarea va începe dimineață cu depuneri de flori la monumentul domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt din centrul capitalei, după care va fi oficiată liturghia de Hram de către un sobor de la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului”.
Începutul festivităților va fi dat la ora 11:00 în scuarul Catedralei, unde primarul general al Chișinăului Dorin Chirtoacă va susține un discurs și va întâmpina delegațiile oficiale. Tot acolo va avea loc lansarea unui CD cu piese despre Chișinău „Orașul meu drag, Chișinău”.
Seara, în Piața Marii Adunări Naționale va avea loc un concert. Pe scenă vor evolua mai mulți interpreți autohtoni, iar recitaluri vor fi susținute de către renumiții artiști Horia Brenciu din România și Thomas Anders din Germania.
Cititi: http://jurnal.md/ro/news/programul-de-hramul-capitalei-thomas-anders-vine-la-chi-inau-1178015/