- Advertisement -
Vremea începe să se răcească de sâmbătă, valorile minime urmând să coboare duminică până la minus 8 grade Celsius în zona depresionară din estul Transilvaniei.
PROGNOZA METEO 23 octombrie. Sâmbătă, vremea se va răci în toate regiunile, astfel că regimul termic va fi caracterizat de valori, în marea lor majoritate, apropiate de cele normale datei. Cerul va fi variabil în nord-vest, centru și în nord, iar în rest înnorările vor persista. Va ploua, în sud-est și pe suprafețe mici în rest, iar la munte, la altitudini mari în a doua parte a intervalului, izolat vor fi precipitații mixte. Pe arii restrânse, în sud-est cantitățile de apă vor depăși 10…15 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat cu intensificări temporare în zona montană, în special pe creste, iar noaptea și în zona litoralului. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 13 și 18 grade, iar cele minime între -3 și 11 grade, mai ridicate pe litoral. Izolat vor fi condiții de ceață.
Duminică, valorile termice vor continua să scadă, astfel că vremea va deveni rece pentru această perioadă în cea mai mare parte a țării. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în nord-est, iar pe parcursul zilei și în sud-est, unde doar pe suprafețe mici, trecător va ploua slab. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare ziua local în regiunile estice, precum și la munte, cu precădere pe creste. Temperaturile maxime se vor încadra între 8 și 17 grade, cele mai mari valori urmând a se înregistra în extremitatea sud-vestică a Olteniei, iar cele minime se vor situa, în general, între -4 și 4 grade. Dimineața și noaptea, izolat se va forma ceață.
PROGNOZA METEO. Luni, în ţară, vremea va fi rece pentru această perioadă, mai ales în regiunile extracarpatice. Cerul va avea unele înnorări ziua în sudul și estul țării și noaptea în sud-est, iar în restul timpului și al teritoriului va fi mai mult senin. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului. Temperaturile maxime se vor situa între 8 și 15 grade, iar cele minime se vor încadra între -8 grade în estul Transilvaniei și 5…6 grade în dealurile vestice și pe litoral. În orele dimineților, pe alocuri se va forma ceață.
Marţi, vremea se va menține rece în regiunile extracarpatice, dar în rest valorile termice se vor apropia de mediile multianuale specifice perioadei. Cerul va fi mai mult senin, exceptând sudul și sud-estul țării unde va avea înnorări în general persistente și izolat vor fi condiții de burniță. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului, Moldova și Dobrogea. Temperaturile maxime se vor situa între 10 și 16 grade, iar cele minime se vor încadra între -6…-4 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 8…9 grade pe litoral. Dimineața și noaptea, pe alocuri în zonele joase va fi ceață. …https://www.romaniatv.net/prognoza-meteo-23-octombrie-vremea-se-raceste-brusc-temperaturile-coboara-sub-zero-grade-in-zona-periurbana-a-capitalei_5912518.html
- Advertisement -