spot_img
spot_img
-1 C
Vaslui
26-nov.-2024
spot_img
spot_img

Profesorul Romeo Tălmaciu, post-mortem Cetățean de Onoare. Codrin, fiul său:”A iubit muzica mai mult decât propria sa viață” (FOTO)

- Advertisement -
MĂRTURISIRI… Codrin Tălmaciu, despre tatăl său: „Când a ajuns la spital, ne recunoștea doar pe mine și pe mama, dar nu uita să întrebe de copii, de elevii săi. Întreba de fiecare în parte, nominal”.

RECUNOAȘTERE… Profesorul Romeo Tălmaciu, fondatorul Fanfarei „Rotaria”, a devenit post-mortem Cetățean de Onoare al municipiului Vaslui. Titlul a fost ridicat ieri de familia acestuia: fiul, soția și sora lui. Aceștia au vorbit despre activitatea dirijorului, dar și despre personalitatea lui. „A iubit muzica mai mult decât propria sa viață. Când a ajuns la spital, ne recunoștea doar pe mine și pe mama, dar nu uita să întrebe de copii, de elevii săi. Întreba de fiecare în parte, nominal. Îmi aduc aminte și acum, avea un carnețel și scria toată ziua în el. Spunea: <vă rog să îmi dați drumul să plec, că am activitate cu copiii>. Este cel mai potrivit exemplu de om care făcea ceea ce îi plăcea cu o așa mare pasiune”, a spus fiul său, Codrin, în ședința de Consiliu Local. Un discurs emoționant l-a avut și sora regretatului profesor, Liliana Florea, consilier local în acest mandat: „Vă mulțumesc pentru această decizie de a-i acorda titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Vaslui și mai spun doar atât: fratele meu, sunt foarte mândră de tine”.

Inițiativa de acordare a titlului de Cetățean de Onoare a aparținut grupului de consilieri locali PSD: „Ținând cont de parcursul profesional deosebit, cumulul de performanțe artistice și pedagogice, probitatea și conduita morală, precum și moștenirea neprețuită pe care a lăsat-o urmașilor, profesorul Romeo Tălmaciu face, cu siguranță, parte din categoria personalităților vasluiene care merită așezate la loc de cinste. Întreaga sa activitate, reflectată în multitudinea de premii și distincții pe care Fanfara <<Rotaria>>- proiectul său de suflet – le-a obținut, precum și aprecierea și parcursul ascendent pe care această formație le menține în continuare, au adus, aduc și, cu siguranță, vor aduce și pe viitor doar beneficii de imagine municipiului Vaslui”, au explicat inițiatorii în motivarea proiectului de hotărâre privind acordarea post-mortem a titlului de Cetățean de Onoare profesorului Romeo Tălmaciu.

„Profesorul Tălmaciu a fost nu doar un profesor pentru elevii pe care îi pregătea, ci și un părinte, care avea grijă de ei”

Primarul Vasile Pavăl a fost cel care a înmânat familiei titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Vaslui. Acesta a vorbit, totodată, despre ceea ce a însemnat și va însemna în continuare profesorul Romeo Tălmaciu pentru comunitatea vasluiană: „2018 a fost dificil pentru comunitatea vasluiană, însă cred că și mai dificil pentru familia sa. Profesorul Tălmaciu a fost nu doar un profesor pentru elevii pe care îi pregătea, ci și un părinte, care avea grijă de ei. Bucuria semenilor săi era și bucuria lui. Am văzut cu câtă dăruire își oferea timpul pentru ca cei din jur să se dezvolte și pentru ca întreaga comunitate să fie mândră de realizări. Am fost alături de el atât la evenimente din țară, cât și din străinătate. M-am întors cu mândrie, cu diplome de excelență și cu multe amintiri plăcute”, a spus primarul Pavăl. Mai mulți consilierii locali s-au alăturat edilului și au ținut discursuri, printre ei numărându-se și Liliana Florea, sora regretatului profesor: „Sunt atât de mândră de fratele meu încât simt că-mi explodează inima. După primul eveniment nefericit din viața lui, când și-a revenit, a văzut ce s-a scris în presă și nu-i venea să creadă că se spun atâtea lucruri despre el. De data aceasta, el nu mai poate citi, dar sunt sigură că acolo, undeva între nadir și zenit, unde se află, vede că oamenii îl prețuiesc cu adevărat. Vă mulțumesc pentru această decizie de a-i acorda titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Vaslui și mai spun doar atât: fratele meu, sunt foarte mândră de tine”.

Codrin Tălmaciu: „Sunt convins că și tatăl meu, acolo unde este, e la fel de mândru că a lăsat ceva în urma lui”

Emoționat, dar, totodată, mândru de realizările tatălui său, Codrin Tălmaciu le-a mulțumit consilierilor locali pentru titlul oferit părintelui său: „Sunt convins că și tatăl meu, acolo unde este, e la fel de mândru că a lăsat ceva în urma lui. A iubit mai mult muzica decât propria sa viață, i-a iubit pe elevii săi. Îi lua de mici, îi forma, suferea pentru ei atunci când nu totul decurgea bine, și nu doar în ceea ce privește muzica, ci și mediul familial. Mulți proveneau din familii cu probleme, iar el încerca să le fie un părinte. Lumea, la spectacole, vedea doar produsul final, însă în spate era o muncă foarte mare, erau multe sacrificii.Cuvintele sunt de prisos în momentul de față, oricât aș vorbi, nu am cum să acopăr tot ce a făcut pentru noi, pentru această comunitate. În februarie 2018, când a suferit un infarct, medicii i-au sugerat să se liniștească pentru o perioadă, să stea acasă. S-a liniștit două-trei săptămâni, și-a revenit și a putut să meargă, din nou, singur. Apoi a revenit la școală și a plecat cu copiii la un festival din Germania. La spital, ne recunoștea doar pe mine și pe mama, dar să știți că de fiecare dată întreba de copii, de elevii săi, de fiecare în parte, nominal. Îmi aduc aminte și acum, avea un carnețel și scria toată ziua în el. Spunea: <vă rog să îmi dați drumul să plec, că am activitate cu copiii>. Este cel mai potrivit exemplu de om care făcea ce îi plăcea cu o așa mare pasiune”, a povestit Codrin Tălmaciu.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.