SANCȚIUNI… Angajații din unitățile de învățământ riscă amenzi cuprinse între 1.000 și 2.000 de lei, dacă pretind elevilor, în mod direct sau indirect, sume sau alte foloase patrimoniale. Proiectul de lege a fost inițiat de parlamentarii USR și AUR și adoptat tacit de Senat.
Potrivit inițiatorului, „în unitățile de învățământ de stat și în toate spațiile destinate educației și formării profesionale sau chiar în afara acestor spații, este interzisă pretinderea, în mod direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, personal sau prin intermediul interpușilor, de către personalul didactic de conducere, personalul didactic de predare și de instruire practică, personalul didactic auxiliar sau personalul nedidactic, a unor sume de bani sau alte foloase patrimoniale elevilor, părinților sau reprezentanților legali ai acestora”. Nerespectarea acestor dispoziții se sancționează cu amendă între 1.000 și 2000 lei, iar constatarea contravenției și aplicarea amenzilor se fac de către ofițerii sau agentul de poliție din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), cu competențe în domeniu, la sesizarea elevilor, părinților sau a cadrelor didactice auxiliare sau nedidactice, mai prevede proiectul de act normativ.
Donațiile sunt exceptate de la lege
Totuși, donațiile pot să fie acceptate doar dacă inițiativa este a unei persoane care își dorește să ofere sume de bani sau foloase patrimoniale doar dacă ele sunt oferite pentru unitatea de învățământ. De asemenea, sumele de bani pentru diferite activități sunt exceptate de la regulă. Elevii pot să ofere sume de bani pentru excursii, petreceri sau evenimente caritabile, ținând cont că ele nu privesc actul de educație într-un mod direct. „Actele cu titlu gratuit, astfel cum sunt donația sau legatul, prin care sunt oferite sume de bani sau alte foloase patrimoniale sunt permise numai dacă privesc în mod exclusiv ca beneficiar direct unitatea de învățământ și numai dacă iau naștere din inițiativa celui care oferă. Sunt exceptate de la prevederile prezentelor dispoziții legale activitățile de pretindere sau strângere a sumelor de bani sau a altor foloase patrimoniale cazurile ce privesc activități extracuriculare, astfel cum sunt excursiile, petrecerile, evenimentele caritabile sau alte asemenea activități care nu privesc în mod direct actul de educație”, conform inițiatorului. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii Educației Naționale nr.1/2011 va fi dezbătută și votată în Camera Deputaților, for legislativ în acest caz.