In sistemul educational botosanean nu isi vor mai gasi locul suplinitori cu note mai mici de cinci la concursul de supliniri. Asigurarea este data de Ada Macovei, inspector general al Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ), care sustine ca acolo unde nu vor fi suplinitori suficienti, orele vor fi predate de titularii scolii, in plus de norma didactica.
Peste 900 de candidati asteptati la supliniri
La concursul pentru suplinitori, programat pe 4 august, sunt asteptati peste 900 de candidati, pentru cele peste 500 de posturi vacante. Ada Macovei a precizat ca acest concurs pentru suplinitori va fi organizat in aceleasi conditii ca cel de titularizare. Nu vor lipsi camerele video si subiectele unice de la nivelul Ministerul Educatiei.
„Concursul de suplinire din 4 august va fi organizat similar cu concursul de titularizare, subiectele vor fi elaborate de Ministerul Educatiei, vor fi transmise in acelasi regim securizat, va fi organizat un centru de examen cu doua locatii. Am ales ca centre Colegiul Laurian si Scoala 10, in prima unitate exista deja sistem de supraveghere care poate fi folosit pentru ambele concursuri, in cea de a doua unitate incercam sa montam in urmatoarea perioada camere de supraveghere, astfel incat candidatii sa beneficieze de aceleasi conditii”, a spus Ada Macovei. Aceasta estimeaza un numar de aproximativ 920 de persoane care ar trebui sa participe la concursul de suplinire de pe 4 august, cu mentiunea ca o partea dintre acestea au aprobate de catre Consiliul de Administratie continuitatea, pentru un numar de aproximativ 550 de posturi de toate categoriile, titularizabile, netitularizabile (complete si incomplete).
«Examenele trebuie privite cu mai seriozitate»
Decat suplinitori cu note intre unu si cinci, mai bine titulari ai sistemului cu jumatate de norma in plus. Aceasta va fi modalitatea prin care ISJ va acoperi toate orele din unitatile scolare, acolo unde nu vor fi suplinitori.
Titularii unitatilor vor mai avea inca maxim noua ore in plus fata de cele 18 ore din norma didactica.
„In cazul in care la concursul pentru suplinire nu vom avea suficienti candidati care sa obtina note peste 5 si care sa-si doreasca sa ia acele posturi cu grad de dificultate mai mare prin prisma faptului ca sunt situate in localitati izolate, atunci vom apela la cadre care sunt deja in scoala, fie la titulari, fie la suplinitorii care au continuitate pentru a prelua o parte din ore, in regim de plata cu ora, pe baza unei declaratii sau unui angajament prin care isi asuma faptul ca vor pastra aceste ore pana la sfarsitul anului scolar. Ne dorim cat mai putini profesori care sa aiba inregistrate esecuri de genul acesta in carierea profesionala si note mici, dar pentru acest lucru examenele trebuie privite cu mai multa atentie, cu mai multa seriozitate pentru ca ne-am confruntat cu situatii in care absolventi de universitati de prestigiu si absolventi cu medii foarte mari nu fac fata examenului de titularizare din cauza faptului ca le lipseste practica la catedra iar subiectele de metodica si de didactica au un grad de dificultate care tocmai asta incearca, sa faca diferentierea intre profesorii cu experienta si cei mai putin pregatiti in acest domeniu”, a declarat inspectorul scolar general al ISJ.