ÎN STRADĂ… Sindicaliștii din Învățământ au anunțat că vor declanșa seria de proteste premergătoare grevei generale. Prima astfel de acțiune va avea loc joi, 2 martie, începând cu ora 14:30, în fața Prefecturii Iași și va reuni peste 500 de membri, inclusiv din județul Vaslui. “În lunile martie și aprilie vom picheta sediul Guvernului și sediile prefecturilor din mai multe județe ale țării, în luna mai ne pregătim de organizarea unui marș de protest în Capitală, iar pentru ultima decadă a lunii mai urmează să strângem semnături în vederea declanșării grevei generale”, se arată într-un comunicat de presă al Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI).
FSLI și FSE „Spiru Haret” și-au exprimat nemulțumirea față de nerezolvarea problemelor enunțate la ultimele proteste: “Angajații din educație se confruntă cu o serie de probleme care nu și-au găsit rezolvarea din partea autorităților, iar nepăsarea guvernanților nu conduce decât spre o singură variantă: angajații din educație ies, din nou, în stradă!”, au transmis sindicaliștii. Reprezentanții FSLI reiau solicitările „de urgență” către Guvern pentru rezolvarea problemei aplicării integrale a dispozițiilor Legii – cadru nr. 153/2017 pentru toate categoriile de salariați din învățământ, astfel încât toate categoriile de salariați din sistemul educațional să beneficieze de salariul de bază prevăzut de această lege pentru anul 2022. De asemenea, sindicaliștii cer identificarea unor soluții pentru creșterea veniturilor personalului didactic auxiliar și adoptarea, în regim de urgență, a normativelor pentru personalul nedidactic și personalul didactic auxiliar, având în vedere că normativele care se aplică sunt din anul 1998.
Sindicaliștii cer indexarea anuală a salariilor personalului plătit din fonduri publice cu rata inflației
Printre solicitările sindicaliștilor se mai numără “aplicarea regulamentelor privind acordarea sporurilor pentru condiții de muncă, întrucât salariații din învățământ sunt singurele categorii de bugetari care nu beneficiază de acordarea acestor sporuri. În noua lege de salarizare, grila propusă trebuie să poziționeze personalul din învățământ pe o treaptă superioară celei actuale în ierarhia funcțiilor bugetare, în raport de importanța socială a activității prestate”, se arată într-un comunicat de presă transmis de FSLI. Sindicaliștii cer, totodată, Guvernului remedierea anomaliilor actuale în ceea ce privește salarizarea celor care ocupă funcții de conducere, îndrumare și control, având în vedere că, după ce veniturile acestora au rămas nemodificate în ultimii patru ani, se constată că acestea sunt inferioare salariaților care ocupă funcții de execuție; instituirea, prin lege, a regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflației; plata suplimentară a personalului din unitățile/instituțiile de învățământ nominalizat în echipele de proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile; plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și nedidactic.
Nu va mai saturati de bani, zile libere, tichete, vacanta !
Pot să picheteze și pe ciucă și pe ciolacu până la pulivară, până când nu vor face o grevă în adevăratul sens al cuvântului cu stoparea totală a cursurilor mai ales în perioada,, examenelor naționale”, vor lua de la guvernanți indiferent de culoarea politică multă muuuuuueeeee.
De acord ! Pichetarea e pierdere de timp. Blocarea examenelor naționale este soluția. Dar nu se poate face asta din cauza liderilor de sindicat care cică reprezintă profesorii de 20-30 de ani . Rolul lor este sa tempereze nemulțumirea sociala , nu sa o rezolve. Ei au privilegii , bani, norma didactica redusa la jumătate și multe altele. Mint profesorii, mint personalul nedidactic, ii iau la pichetari când toată lumea știe ca este pierdere de timp . Blocați examenele naționale, nu aveți nevoie de lideri de sindicat pentru asta. Protest spontan !!