spot_img
spot_img
0.9 C
Vaslui
27-dec.-2024

Profesoara Victoria Scutelnicu a fost condusã pe ultimul drum (foto)

- Advertisement -

LACRIMI…Sute de oameni au tinut sã-si ia rãmas bun de la cea care a fost, mai bine de 45 de ani, o emblemã a învãtãmântului din comuna Gârceni. Profesoara de limba românã Victoria Scutelnicu a fost condusã pe ultimul drum de cãtre toatã suflarea Gârceniului, dar si de oficialitãti ale judetului care au vrut sã-i aducã un ultim omagiu. Printre cei care au aprins o lumânare la cãpãtâiul fostului cadru didactic s-a numãrat senatorul Doina Silistru, deputatul Dan Bordeianu, dar si edilui comunei Lipovãt, un apropiat al familiei. Ceremonia de înmormântare a fost oficiatã de un sobor de sase preoti, iar coroanele de flori au fost purtate pe brate de cãtre fostii elevi ai Victoriei Scutelnicu. Si tot la cãpãtâiul Victoriei Scutelnicu actuala conducere a scolii din comuna Gârceni a tinut un discurs de rãmas bun care a impresionat întreaga adunare.

Pentru satul Gârceni ziua de sâmbãtã a fost o zi tristã. Si asta pentru cã au condus pe ultimul sãu drum pe una dintre figurile marcante ale comunitãtii, prof. Victoria Scutelnicu, cea care, timp de mai bine de 45 de ani de carierã a format sute de elevi. Astfel, în ziua în care trupul neînsufletit al Victoriei a fost condus pe ultimul drum, sute de oameni, dar si câteva zeci de elevi si fosti elevi, au tinut sã fie alãturi de familia îndureratã. Printre cei care au participat la funeralii s-a numãrat si senatorul Doina Silistru sau deputatul Dan Bordeianu. “Regret enorm cã doamna profesor a trecut dincolo. Mai avea multe de spus pentru comunitatea din care a fãcut parte mai bine de 45 de ani. În tot acest timp a fost alãturi, la bine si la greu, de un primar care si-a lãsat amprenta asupra comunei Gârceni, un om care a reusit sã câstige încrederea si respectul oamenilor. Dumnezeu sã o odihneascã în lumea celor drepti si buni”, a spus senatorul Doina Silistru. Sluba de înmormântare a fost oficiatã de un sobor de sase preoti. Au tinut sã fie aproape de familia îndureratã preotii din toatã comuna, dar si cei care, în trecut, au slujit la Gârceni. Destinul Vioricãi Ulmeanu, cum se numea tânãra profesoarã înainte de a-l cunoaste pe Mircea Scutelnicu, s-a nãscut pe 11 noiembrie 1949 în sudul tãrii, în comuna Radu Negru, judetul Cãlãrasi. Viorica a terminat facultatea la Pitesti, limba si literatura românã, în 1970, apoi a fost repartizatã la Gârceni. “Nu erau autobuze care sã meargã la Gârceni, în acel an, nu era niciun mijloc de transport în comun cãtre comunã, asa cã a obtinut o detasare de un an cãtre localitatea Bozia, din comuna Fãlciu. Dupã aceea, în 1971, s-a întors la Gârceni, acolo unde a rãmas pânã la sfârsitul vietii, iubind toti oamenii comunei”, povesteste fostul primar de la Gârceni. În 2008, Viorica Scutelnicu a iesit la pensie, însã nu putea trãi departe de iubirile vietii sale, care erau copiii Gârceniului, asa cã a rãmas la catedrã. Timp de 20 de ani, din cei 45 petrecuti la catedrã, Viorica a fost director coordonator al scolilor din Gârceni.

Discursul Veronicãi Topliceanu, directorul Scolii din Gârceni, la cãpãtâiul Vioricãi Scutelnicu

Dupã ce cortegiul funerar a iesit din curtea casei familiei Scutelnicu a fost fãcutã si prima oprire. Preotii au rostit rugãciuni, iar, la final, cuvântul a fost dat directorului Scolii Gârceni, profesorul Veronica Topliceanu. Cuvintele ei au smuls lacrimi celor care au ascultat-o. “A fost un profesor devotat meseriei. Sigur, vã puteti da seama de acest lucru dupã numãrul mare de fosti elevi care au venit sã o însoteascã pe ultimul drum. A fost un director de scoalã cu o conduitã moralã ireprosabilã. Si de acest lucru vã puteti convinge dupã numãrul mare de cadre didactice prezente pentru a-i aduce un ultim omagiu. A fost o sotie iubitoare si rãbdãtoare. Si asta stiti si pot doar sã vã amintesc cã nu i-a fost deloc usor sã fie sotie de primar atâtia ani. A fost o mamã desãvârsitã. De acest lucru vã puteti da seama uitându-vã la cei doi copii care sunt oameni realizati, la casa lor, cu familii frumoase. Sã vã mai spun cã a fost si o bunicã minunatã ce si-a crescut si iubit mai mult decât orice pe lume pe cei patru nepoti care rãmân acum plângând si neîntelegând de ce nu le mai zâmbeste <buna> asa, ca altãdatã. As putea sã vã spun mult mai multe despre Viorica Scutelnicu, dar este greu sã-mi gãsesc cuvintele potrivite pentru acest moment mai ales cã dumneai avea, de fiecare datã, un discurs inegalabil, idiferent de ocazie. De aceea, iertare stimatã doamnã pentru stângãcia mea. Dumnezeu sã vã ierte si sã vã lumineze calea spre eternitate. Vã asigur cã nu vã vom uita si vã vom pãstra o vesnicã amintire”, a spus directoarea scolii din Gârceni. În ultimele luni, profesoara Scutelnicu a stat mai mult la pat, la o sorã a sa din Vaslui, în timp ce rudele din toatã tara au fost alãturi de ea. Sotul, copiii si nepotii i-au fost în permanentã alãturi, sperând într-o minune. În seara de An Nou, Victoria Scutelnicu si-a asteptat nepotii sã o ure. A fost ultima datã când au vãzut-o în viatã. Pe 2 ianuarie, aproape de ora 20.00, Victoria Scutelnicu a spus “Adio” acestei lumi, înconjuratã de toti cei pe care i-a iubit.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.