Procurorul general, Corneliu Gurin, şi-a dat depus mandatul. El a făcut acest anunţ cu puţin timp în urmă, în plenul Parlamentului. Asta în condiţiile în care, anterior, demisia lui Gurin a fost cerută la toate protestele organizate de Platforma Demnitate şi Adevăr, dar şi în Parlament de forţele de opoziţie. Totodată, Gurin a decis să se lasă de funcţie la o zi după ce Uniunea Europeană a criticat dur acţiunile Procuraturii Generale care, în plină criză, a procurat 14 automobile noi.
Gurin a ţinut un discurs de la tribuna centrală chiar la începutul şedinţei de astăzi a legislativului. „Vreau să vă mulţumesc că aţi votat ieri Legea Procuraturii. Urmează schimbări sistemice pentru reformarea sistemului. Legea permite ca mandatul procurorului general să se încheie pe 18 aprilie 2018. Totodată prevede un mecanism nou de selectare şi numire a procurorului genera. Iată de ce am decis să vin în faţa Parlamentului pentru a-mi depune mandatul. Demisionez din data de 1 martie”, a declarat Gurin, adăugând că se lasă de funcţie pentru că reforma trebuie să înceapă de la vârful instituţiei.
„Rog secretariatul Parlamentului şi Comisia Juridică să analizeze cererea de demisie a procurorului general şi să ia act”, a spus preşedintele Parlamentului, Andrian Candu.
Precizăm că, la sfârşitul anului trecut, Procuratura Generală a cumpărat şi computere pentru procurori, în valoare de 4,5 milioane de lei, dar şi 2000 de fotolii de birou în valoare de jumătate de milion. Potrivit serviciului de presă al instituţiei, toate achiziţiile făcute în 2015 au fost finanţate din bugetul de stat şi din banii oferiţi de Uniunea Europeană pentru reforma justiţiei.
sursa: http://jurnal.md/ro/politic/2016/2/26/procurorul-general-corneliu-gurin-si-a-dat-demisia/