Procurorii DNA cer pedepse cu executare pentru fraţii Becali, în dosarul în care aceştia sunt acuzaţi că au mituit o judecătoare. Giovanni Becali a plecat din țară chiar înainte de termenul de azi! El este în Germania, la tratament, spun avocații.
Judecătorul a anunţat joi că va da o decizie pe data de 18 noiembrie în dosarul în care fraţii Ioan şi Victor Becali şi Cristi Borcea sunt acuzaţi că au mituit-o pe judecătoarea Geanina Terceanu, pentru ca aceasta să le dea o decizie favorabilă în Dosarul Transferurilor.
Potrivit România TV, procurorul a cerut pedepse cu executarea pentru toţi inculpaţii din dosar. El susţine că judecătoarea Geanina Terceanu a solicitat în schimbul pronunţării unei sentinţe favorabile aproape 200.000 euro. De asemenea, procurorul a subliniat că în cazul fraţilor Becali şi al lui Cristi Borcea se pune problema recidivei. În plus, pe numele lui Ioan Becali, recent eliberat din închisoare, procurorul a cerut emiterea unui nou mandat de executare.
Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/procurorii-cer-pedepse-cu-executare-pentru-fratii-becali-si-cristi-borcea-cand-se-va-da-sentinta_323515.html#ixzz4OwvhDALH