spot_img
1.2 C
Vaslui
06-nov.-2024
spot_img

Primul test pentru noua majoritate din CL Vaslui. Va funcționa Opoziția Unită: USR-AUR-FD-PNL?

- Advertisement -

PROBĂ… Joi, în cadrul unei ședințe ordinare a Consiliului Local Vaslui, se vor constitui comisiile de specialitate din noul legislativ. Vorbim de cinci comisii din care vor face parte câte 9 consilieri. Niciun partid politic cu reprezentanți în Consiliul Local nu are numărul necesar de voturi pentru a da președinții acestor comisii, de aceea în aceste zile se va recurge la arta negocierii, trasându-se, totodată, și o posibilă direcție a noii majorități din CL.

Potrivit legii, operațiunile desfășurate în cadrul procedurii de constituire a comisiilor de specialitate, domeniile de activitate în care se pot organiza comisii de specialitate, numărul și denumirea acestora, numărul membrilor fiecărei comisii și modul de stabilire a locurilor ce revin fiecărui grup de consilieri sau consilieri independenți, precum și componența nominală a acestora se stabilesc prin hotărâre de consiliu local, cu respectarea configurației politice de la alegerile locale din data de 9 iunie 2024. Conform unei hotărâri din decembrie 2020, Consiliul Local Vaslui are în prezent comisiile organizate pe următoarele domenii de specialitate: 1. Prognoze social-economice, buget-finanțe, impozite și taxe – valorificare patrimoniu; 2. Amenajare teritoriu șI urbanism, patrimoniu, administrarea domeniului public și privat, servicii publice, comerț-privatizare; 3.Cultură, învățământ, turism, sport, culte, sănătate, muncă și protecție socială, ecologie, protecția mediului; 4. Programe, studii și proiecte cu finanțare externă, cooperare interinstituțională internă și internațională; 5. Administrație publică locală -Juridică, ordine publică, relații juridice cu societăți comerciale, drepturile omului, probleme ale minorităților.

Negocieri pentru șefia comisiilor

Fiecare grup de consilieri locali urmează să facă nominalizarea membrilor fiecărei comisii, având în vedere și opțiunea acestora, pregătirea lor profesională, dar și domeniul în care aceștia își desfășoară activitatea. Acest lucru nu s-a întâmplat în mandatul trecut, de exemplu, când avocatul Ioan Mancaș a fost lăsat, în primă fază, pe dinafara comisiei Juridice de majoritatea PNL – USR. În acest mandat încă nu s-a format majoritatea, însă ne vom putea da seama de noile prietenii formate în legislativul local în funcție de cine vor ieși președinții de comisii. Și asta pentru că niciun partid nu va majoritate în aceste comisii, cei mai mulți membri, adică 4, revenind Partidului Social Democrat. Acestora le-ar mai trebui un vot pentru a da președinții de comisii, vot care va veni cel mai probabil în urma unor negocieri.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.