Dan Negru nu va fi gazda petrecerii de Revelion de la televizor pentru prima dată în ultimul sfert de secol, după ce prezentatorul s-a mutat la Kanal D.
Istoria Revelioanelor petrecute cu Dan Negru a început în anul 2000, la postul public TVR 1 (două revelioane la rând), după care vedeta s-a mutat la Antena 1, unde a realizat nu mai puţin de 22 de Revelioane consecutive, scrie Pagina de Media.
În anul 2021, Revelionul prezentat de Dan Negru a atins audiențe fabuloase chiar și la nivel european, atunci emisiunea fiind vizionată de 2,5 milioane de oameni. Cele 22 de Revelioane prezentate de Dan Negru la Antena 1 au fost de fiecare dată în topul audiențelor, doar ultimul fiind depășit de Revelionul ProTV.
Dan Negru a început să lucreze la Antena 1 în anul 1999, după ce a plecat de la TVR 1. De-a lungul anilor, Dan Negru a prezentat „Next Star”, „Plasa de Stele”, „Şerifi de România”, la unele fiind şi co-autor al formatelor. Prima emisiune realizată de Negru la Antena 1 a fost „Academia Vedetelor”, apoi „Bate palma” şi „Ciao, Darwin”…https://adevarul.ro/showbiz/tv/primul-revelion-fara-dan-negru-la-televizor-dupa-2224001.html