Duminica aceasta se împlinesc 153 de ani de cînd domnitorul Alexandru Ioan Cuza a făcut o vizită de poveste în Focşani u cucoane îmbrăcate în cele mai luxoase toalete ale vremii şi cu blănuri de vulpe, negustori de toate felurile s-au îmbrăcat şi ei de sărbătoare u în imobilul care mai există şi azi în spatele Colegiului „Cuza” locuia Iordache Pruncu, antiunionist convins, care nu a vrut să dea ochii cu domnitorul u se pare că în drum spre Focşani, domnul a poposit şi la Mărăşeşti, unde familia amantei sale avea un conac permanent deschis pentru sindrofii
Focşaniul, oraşul care a ratat şansa de a deveni capitala ţării, are o istorie bogată şi prea puţin cunoscută. O spun toţi focşănenii veritabili şi o confirmă documentele vremurilor. Cu cît „coborîm” în timp, cu atît descoperim că oraşul nostru s-a bucurat de prezenţa unor personalităţi care au marcat istoria naţiunii şi încă în sens bun. Duminică, 5 februarie, se împlinesc 153 de ani de cînd Alexandru Ioan Cuza a trecut prin urbea noastră, focşănenii de atunci pregătindu-i o primire de poveste. Mulţumită publicistului I. M. Dimitrescu, care era şi directorul Prefecturii în anii 1930, putem afla cum s-a desfăşurat evenimentul. Folosindu-se de însemnări timpurii şi chiar de martori oculari, Dimitrescu descrie pe larg vizita Domnitorului în volumul „Însemnări cu privire la oraşul Focşani”. „Cuza Vodă, după îndoita sa alegere, ca domn al ambelor principate, mergînd spre Bucureşti, în această calitate, a trecut prin Focşani în ziua de 5 februarie 1859. I s-a făcut de către focşăneni o primire împărătească. Mii de oameni i-au ieşit în cale în drumul dinspre Mărăşeşti, pe unde venea de la Iaşi. În cinstea domnitorului s-au ridicat pe şosea, pe uliţele pe unde trebuia să treacă şi în faţa curţii boierilor Dăscălescu, patru arcuri de triumf, împodobite cu verdeaţă şi înfăşurate în pînză tricoloră. Cîteva sute de felinare, improvizate în grabă, nenumărate ceaune cu smoală, păcură şi seu, erau aşezate pe uliţi, pentru a se aprinde feeric oraşul, în noaptea aceea de 5 februarie 1859”, scria publicistul I. M. Dimitrescu în anul 1931. S-au mai ridicat în oraş mai multe piramide acoperite cu crengi de brad şi pe care ardeau lumînări şi felinare. De asemena, mai în toate casele particulare s-au abordat steaguri, s-au împodobit porţile cu verdeaţă şi la ferestre, toată noaptea au ars lumînările bucurii obşteşti. Pentru această pregătire regală, municipalitatea a cheltuit 6.630 de lei şi 32 de parale.
Cuconetul focşănean l-a aşteptat pe Cuza în haine luxoase
“Din nişte însemnări, ce le păstrez de multă vreme, de la un martor ocular al acelei primiri domneşti, se spune că la bariera oraşului, era lume cît frunză şi iarbă. Un tablou pitoresc şi variat se înfăţişa privirii martorului meu. Frumoase doamne din înalta societate focşăneană în fruntea cărora stătea Ilenuţa Bontăşoaia, «icoană într-un altar s-o pui», îmbrăcate în toaletele cele mai elegante, scumpe şi luxoase ale vremii. Tinerii boeri «bonjuriştii» în costume de carbonari ai Apusului. Pitorescul devine şi mai atrăgător, cînd apar boierii mai bătrîni, ca Gavrilă Stamatin, în costumul după moda turcească, cu antreu mare şi işlic. Prostimea în haine împestriţate. Mulţi mai aveau încă mondire şi şepic, rămase de la soldaţii împărăteşti, din ultima ocupaţie rusească, dela 1854. Negustorii mai mici şi breslaşii din Tăbăcari, în şube, caţaveici şi scurteici de un albastru închis, cu găitane, pantaloni largi, cu creţuri, după moda balcanică. Jupînesele lor, legate la cap şi îmbrăcate în scurteici verzi şi roşii deschis, cu frumoase şi bogate blăni de vulpe”, prezintă publicistul evenimentul de mare însemnătate pentru oraşul nostru. De asemenea, era prin mulţime şi un grup mai răzleţ de ţărani, de la cîmp şi alţii care purtau atunci ca şi în vremea lui Burebista, acelaşi veşmînt şi podoabe, ţăranii din Vrancea, în frunte cu Moş Ion Roată, ales deputat în Divanul Ad-Hoc. “Sosirea Domnului întîrzia şi lumea, mai ales duducele, îmbrăcate în toalete subţiri, îngheţaseră de frig. Gurile rele şopteau în mare taină că Domnitorul s-ar fi oprit la Mărăşeşti, la curtea boierului Costin Catargiu, care avea pe lîngă el pe prea frumoasa lui fată, Nataliţa Catargiu (cel mai probabil e vorba de Maria Catargiu n. r. cunoscută ca fiind amanta oficială a lui Cuza). Deşi Costin Catargiu, fusese temutul prigonitor al unioniştilor, Cuza Vodă, în mijlocul acestei sărbători obşteşti, bun şi generos cum era, l-a iertat şi s-a oprit în curtea lui. Cine ştie dacă la această împăcăciune, n-a contribuit şi frumoasa lui fată?…!”, mai scria Dimitrescu.
Antiunionistul Iordache Pruncu n-a vrut să îl vadă pe Cuza
La apariţia Domnului, lumea a izbucnit în urale, două muzici militare, una din Iaşi şi alta de la Bucureşti, precum şi tarafe de lăutari, cîntau «Hora Unirii» şi un imn al vremii «Timpuri de Mărire». Valuri de flori s-au revărsat asupra Domnului, care s-a coborît din diligenţă. La tribună s-a întreţinut cu dregătorii tîrgului, doamnele, prietenii şi deputaţii din Divanul ad-hoc. A mers apoi în oraş cu alai mare. Toată lumea era în sărbătoare. “Cînd a trecut alaiul pe la casa lui Iordache Pruncu, unde este astăzi liceul de fete (clădirea din spatele Colegiului Cuza n.r.), porţile curţii, înconjurate cu ziduri, erau închise. Satrapul judeţului Putna de la 1848 şi de la alegerile pentru divanurile ad-hoc stătea zăvorît şi ascuns dincolo de ziduri, purtîndu-şi prin camerele întunecoase nostalgia zilelor cînd fusese atotputernic şi neputiincios totuşi, să oprească în loc curgerea vremii. Blestemat de neamul întreg, praful s-a ales de el şi de toţi ai lui”, se mai arată în paginile cărţuliei învechite de trecerea timpului. Ajungînd alaiul la hotar, prin dreptul poştei de altădată, în prezent Muzeul Unirii, unde era al doilea arc de triumf, Domnitorul s-a oprit din nou. S-a coborît şi a chemat la el pe cei doi soldaţi care făceau de strajă la hotar, pe Moldovean şi pe Muntean. Le-a spus că-s fraţi şi să se îmbrăţişeze, ceea ce au şi făcut. Apoi a poruncit ca fiecare să meargă la cazarma lui şi să comunice superiorilor, că de atunci şi pe vecii vecilor Domnitorul Principatelor Unite a ridicat gărzile dela hotarul dintre romani, de la Focşani. Alaiul a mers în centrul oraşului, “La podu di chiatră”, unde, în faţa prăvăliei lui Căloiu, ulterior cafeneaua “Napoleon”(zona centrală a oraşului n.r.) au jucat cu toţii “Hora Unirii”.
Ion Roată de la Cîmpuri a fost primit în audienţă
Cum nu erau hoteluri bune, Cuza Vodă a fost găzduit peste noapte în casele Dăscăleştilor, iar a doua zi, după cum se consemnează şi în lucrarea “Focşanii – o istorie în date şi mărturii” a profesorului Cezar Cherciu, Cuza i-a primit în audienţă pe membrii Comisiei Centrale, pe Ion Roată de la Cîmpuri, dar şi cîţiva localnici. La Focşani, domnitorul a fost aşteptat şi de o delegaţie de notabilităţi trimisă de la Bucureşti, după cum scria “Anunţătorul Roman” din 11/23 februarie 1859. Consulul general al Franţei, Victor Place, îl prezintă pe A. I. Cuza ca pe un “om inteligent şi unul dintre luptătorii înfocaţi pentru Unire, iar alegerea sa înseamnă venirea la putere nu a unui om ci a unui popor”. A doua zi, Cuza Vodă şi-a continuat drumul spre Buzău, cu un mare alai.
Cuza – celebru pentru aventurile amoroase
Domnitorul Alexandru Ioan Cuza nu a rămas în istorie doar pentru că a realizat Unirea Principatelor Romane, ci şi pentru că îşi înşela soţia chiar cu mai multe femei, dacă e să dăm crezare mărturiilor vremurilor.
Cert este că Maria Catargiu, ajunsă Prinţesa Serbiei, a fost amanta oficială a lui Cuza. Maria a fost una dintre cei şapte copii ai soţilor Costin Catargiu şi Smaranda Balş, fiica lui George Balş. Familia Catargiu avea în afară de conacul din Copou, Iaşi şi un altul la moşia lor de la Mărăşeşti, care erau permanent deschise pentru primiri, baluri, sindrofii sau întîlniri căci aveau șapte copii de căsătorit, din care patru erau fete. Se spune că Maria era mai frumoasă şi mai feminină decît Elena, soţia lui Cuza şi că îi cam furase minţile domnitorului. A fost considerată pe rînd agent al Rusiei care trebuia să culeagă informaţii despre Romania şi Serbia respectiv o unealtă a antiunioniştilor. Ca tabloul să fie complet, în februarie 1866 complotiştii au intrat peste el în cameră în timp ce era cu Maria în pat reuşind să îl compromită definitiv şi să îl oblige să abdice. Nici măcar după acest moment nu a renunţat la amanta sa, plecînd cu ea peste hotare.
