spot_img
spot_img
1.4 C
Vaslui
23-nov.-2024
spot_img
spot_img

Primarul Vasluiului e satisfãcut de activitatea sa!

- Advertisement -

RAPORT Pentru cã se apropie finalul anului, conducerea Primãriei Municipiului Vaslui a început sã lucreze la întocmirea bilantului anului 2011. “ Dupã unsprezece luni, pot spune cã a fost un an normal la Primãria Vaslui si mare parte din proiectele anului 2011 vor fi finalizate la timp”, astfel si-a rezumat activitatea primarul Vasluiului.

Ieri, în cadrul unei conferinte de presã, primarul municipiului Vaslui, ing. Vasile Pavãl, a prezentat bilantul anului 2011. În principal au fost trecute în revistã proiectele realizate si initiate în decursul acestui an în raport cu o analizã a bugetului de venituri si cheltuieli. Primarul Vasluiului a precizat cã primãria si-a realizat aproape toate obiectivele în functie de finantãrile de care a dispus. “În anul 2011 am reusit sã mentinem functional tot ceea ce înseamnã aparatul propriu, am reusit sã onorãm salariile, ne-am ocupat de tot ceea ce înseamnã locatii igienizãri, în crese, scoli, grãdinite. Am asigurat igiena municipiului, s-au reparat strãzi, s-a lucrat la fluidizarea circulatiei” a declarat Vasile Pavãl. Nemultumirile au fost înregistrate la capitolul personal. “Nu pot sã spun cã nu existã probleme nerezolvate. Cea mai mare nemultumire este aceea cã nu am reusit sã asigur personalul necesar în cadrul institutiei primarului. Foarte multi oameni, peste patruzeci, au plecat din cauza salarizãrii. Din pãcate, legislatia încã nu ne permite angajãri, dar am făcut o serie de demersuri cãtre Guvernul României si sper sã ne deblocheze o serie de posturi, trebuie sã asigur personal în special în crese. Am încercat sã acopãr prin concurs o parte din posturile unice de specialitate, dar nu s-au gãsit doritori”, adaugã Pavãl. Tot ca o realizare a anului în curs au fost prezentate directiile de finantare care vor sustine activitãtile anului viitor. O parte din buget va fi asiguratã de veniturile proprii ale primãriei provenite din taxe si impozite, valoarea acestora va fi stabilitã sãptãmâna viitoare, iar propunerea primarului este aceea ca dãrile care le revin cetãtenilor sã rãmânã la nivelul celor din anul 2011, fãrã a suferi nicio majorare. Cealaltã parte a bugetului va fi sustinutã probabil de la Bugetul de Stat. De asemenea, un alt lucru important în lista de realizãri a primarului este acela cã institutia încheie anul fãrã datorii si cã si-a gãsit solutii de acoperire a cofinantãrilor pe care va trebui sã le depunã pentru încheierea unor proiecte.

Premisele anului 2012

Unul din principalele obiective avute în vedere de Primãria Municipiului Vaslui va fi cel al dezvoltãrii urbane a municipiului. Vasile Pavãl a precizat cã una din obligatiile principale a primãriei va fi aceea de continuare a proiectelor care la aceastã datã se aflã în derulare si care au ca termen anul 2012. Este vorba de proiectul integrat de dezvoltare urbanã care presupune asfaltarea strãzilor, modernizarea transporturilor, refacerea zonei pietonale din piata civicã, infrastructura serviciilor sociale, cresterea sigurantei publice, termenul-limitã fiind octombrie 2012. “Primãria Vaslui are si obiective noi pentru anul ce urmeazã care sperãm sã fie finalizate în 2013, este vorba despre modernizarea Pietei Vidin care va fi gata cu certitudine la timp, de asemenea cãutãm cele mai bune idei si solutii pentru crearea Pietii Sfatului, este vorba de amenajarea spatiului din centrul orasului delimitat de clãdirile Primãriei, a Consiliului Judetean, Hidrotehnica, spatiu care cuprinde si centrul civic. Vom organiza un concurs national în urma cãruia cei mai buni arhitecti sã organizeze și sã modernizeze aceastã zonã centralã. Tot o prioritate a anului viitor va fi încheierea proiectului de regularizare a albiei Delea.”

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

58 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.