spot_img
spot_img
8.7 C
Vaslui
31-ian.-2025

Primarul municipiului Vaslui și viceprimarii vor fi înlocuiți, pentru o zi!

- Advertisement -
ROLURI… Trei eleve vor prelua atribuțiile primarului și ale celor doi viceprimari, pentru o zi, în cadrul concursului „Primar pentru o zi”.

ÎNLOCUIȚI… Timp de o zi, la cârma Primăriei Vaslui se vor afla trei eleve care vor prelua atribuțiile primarului și viceprimarilor. Tinerele câștigătoare ale concursului „Primar pentru o zi” vor petrece ziua de sâmbătă în compania edililor și vor fi puse în temă cu privire la principalele îndatoriri ale acestora. Omologul primarului Vasile Pavăl va fi Joc Georgiana, reprezentanta Liceului „Ștefan Procopiu”, care a venit cu o propunere de combatere a fenomenului de Bullying din școli. „Acesta este un fenomen de actualitate și știm prea bine că Municipiul Vaslui a ieșit de mai multe ori din rând cu exemple de violență în curțile școlilor sau în licee și nu este ceea ce ne reprezintă. Totuși, acest fenomen trebuie tratat cu maximă seriozitate și trebuie combătut măcar de la liceu, dacă nu din școala generală sau chiar primară”, a declarat purtătorul de cuvânt al primăriei, prof. Geanina Clintemnestra Tofan.

Concursul „Primar pentru o zi” a fost organizat în data de 9 august, iar tema acestuia a fost „Proiect pentru comunitatea mea”. Proiectele au fost inspirate din domeniile cultură, social, tineret, învățământ, protecția și refacerea mediului, dar și dezvoltare urbană. Scopul concursului a fost acela de a implica tinerii în procesul de îmbunătățire al vieții comunității în care trăiesc, urmărindu-se dezvoltarea simțului civic al acestora. De asemenea, prin acest concurs s-a urmărit și aprofundarea cunoștințelor privind domeniul de activitate al administrației publice locale, precum și popularizarea modului de funcționare al administrației publice locale. Reprezentanta Liceului „Ștefan Procopiu” a obținut titlul de primar, cu proiectul „Să învățăm limba girafeză!”.

Bullying-ul, un fenomen îngrijorător în școli

Prin proiectul propus de Joc Georgiana s-a dorit îmbunătățirea calității relațiilor tinerilor cu ceilalți prin explorarea elementelor specifice comunicării nonviolente. Grupul țintă al proiectului este format din elevi din învățământul gimnazial și liceal. „Concursul primar pentru o zi, organizat în fiecare an, prin care un reprezentant pentru fiecare liceu din oraș a transmis câte un proiect bazat pe o nevoie a comunității, identificată de el. Pentru care propune o soluție, identifică niște resurse financiare, o modalitate de implementare. Proiectele s-au putut trimite până la sfârșitul lunii iulie. Pe 9 august a avut loc prezentarea de către elevi a proiectelor depuse. În urma susținerii proiectelor de către fiecare reprezentant au fost desemnate câștigătoare 3 eleve, de clasele a X-a și a XI-a, mai exact, care vor trece în clasa a XI-a și a XII-a. Câștigătoare a fost desemnată Joc Georgiana de la Liceul „Ștefan Procopiu” și va fi primar pentru o zi. Bianca Nițică, de la Liceul „Mihail Kogălniceanu” este viceprimar pentru o zi, cu responsabilități în domeniul tehnic. Ea va fi omologul viceprimarului Lucian Braniște, iar Obreja Carla va fi viceprimar cu responsabilitățile viceprimarului Cătălin Mândru, cu atribuții culturale și sociale. Sâmbătă vor însoți oficialii municipiului Vaslui pe parcursul întregii zile, la toate activitățile la care oficialii consideră că trebuie să participe viceprimarii și sperăm să implementăm cât de curând proiectele pe care le-au propus ei. Reprezentanta Liceului „Ștefan Procopiu” a avut un proiect referitor la combaterea fenomenului de bullying în școli. Acesta este de actualitate și știm prea bine că municipiul a ieșit de mai multe ori din rând cu exemple de violență în curțile școlilor sau în licee și nu este ceea ce ne reprezintă. Totuși, acest fenomen trebuie tratat cu maximă seriozitate și trebuie combătut măcar de la liceu, dacă nu din școala generală sau chiar primară. Eleva de la Kogălniceanu a avut un proiect ce presupune o componentă de turism și una socială. Un proiect amplu, cu amplasare pe o zonă de parc, cu amplasarea unor machete ale unor clădiri reprezentative din Vaslui pe raza parcului Copou, într-o zonă dedicată, a gândit ea, dar pentru care noi avem deja un proiect de extindere a parcului, respectiv cea a fostelor sere de la Goscom. Proiectul ei poate fi, însă, rearanjat în așa fel încât să poată fi pus în aplicare. Eleva de la Liceul cu Program Sportiv a avut un proiect intitulat poate nu foarte sugestiv pentru ce și-a dorit ea, „Bibilioteca de vacanță”. De fapt, propunerea ei era de desfășurare a mai multor activități dedicate lecturii. Noi, în parcul Copou, paralel cu Aleea Scriitorilor, în dreapta acesteia, ne dorim să facem Aleea Cititorilor. Proiectul ei s-ar plia exact pe ceea ce ne dorim noi să facem și vrem să-i propunem să gândească un set de activități dedicate zonei respective, care să vină în completarea dotărilor tehnice pe care noi dorim să le facem pe aleea respectivă. Dorim să încurajăm cât mai mult lectura, reducând astfel timpul petrecut în fața ecranelor, timp care este foarte dăunător, după cum știm cu toții. Nici celelalte proiecte nu au fost de neglijat, doar că punctajele au fost mai mari pentru cele trei. Din comisia de jurizare au făcut parte Adina Mihalache, responsabilă pe partea de școli, un coleg pe domeniul tehnic, pentru evaluarea propunerilor cu componență tehnică și subsemnata, în calitate de profesor și purtător de cuvânt al instituției, mai bine ancorat în cam toate domeniile de activitate ale instituției”, a declarat purtătorul de cuvânt al primăriei Vaslui, prof. Geanina Clintemnestra Tofan.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

4 COMENTARII

  1. În orașul în care jandarmii și polițiștii locali se saluta pe strada in văzul lumii cu golanii, e ca și cum ar face schimb de locuri golanii cu jandarmii sau de fapt oricum nu este nicio difernta așa este și în știre, trist este că , chiar tinerii aprobă penali sub sigla fara penali chiar în CL

  2. Poate vedeți voi tinerele, lipsurile și nevoile reale, ale acestui oraș și le arătați primarului! Programele educative lăsați-le pentru școală, știu profesorii să le predea.
    Reușiți să reabilitați orașul în unul modern, cu totul bine-pus la punct! Nu doar la nivel de …proiect!

  3. Apucăturile psd-iste ale primarului Paval au fost preluate de viceprimari și de consilierii PNL- USR. Ce fac aceștia în primarie și în CL? Aprobă acțiunile lui Paval? Zilele orașului înseamnă combinațiile cuiva?

  4. Preotesele sunt și vor fi soțiile preoților, este simplu dar primarul se face că nu înțelege și face și păcate..și nici în primărie nu lucrează

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.