Primarul din Oltenesti îsi revine încet, dar sigur. Iorgu Sonea a iesit din comã dupã operatia pe creier suferitã în urmã cu putin timp. Rudele spun cã acesta miscã mâinile, picioarele si a început sã mãnânce singur câte putin. La recomandarea medicilor, Sonea nu a aflat încã motivul real pentru care se aflã în spital. Ei spun cã starea lui rãmâne fragilã, asa cã e mai indicat ca acesta sã îsi revinã complet. Familia primarului nu s-a dezlipit o clipã de lângã el. “Tata e mai bine acum, suntem foarte bucurosi. A mâncat dimineatã un iaurt, mișcã mâinile, picioarele. E un semn bun, iar noi ne rugãm ca el sã-si revinã cât mai curând. Nu i-am spus ce s-a întâmplat în realitate. El stie cã a avut loc un accident de circulatie. E mai bine sã nu stie acum adevãrul. Îl protejãm, astfel. Le multumim medicilor cã sunt alãturi de noi, de tata! Si oamenilor din comunã le multumim pentru încurajãri, dar si tuturor celor care ne-au trimis mesaje de sustinere. Tata e puternic si va trece si peste asta!”, a spus Marian Sonea, fiul primarului din Oltenesti.
Pe data de 23 iunie, Iorgu Sonea a ajuns în stare gravã la spitalul de Neurochirurgie Iasi, dupã ce un tânãr de 30 de ani din Bârlad l-a lovit cu securea în cap de mai multe ori, supãrat cã primarul nu îi dã si lui ajutor social. Agresorul, Florin Mocanu, a fugit imediat dupã atac, însã a fost prins de politistii rutieristi la un filtru în apropiere de Bârlad. Tânãrul fãcuse la Husi autostopul, iar un sofer de TIR moldovean a fost de acord sã-l ducã pânã la Bârlad, localitatea de domiciliu a lui Mocanu. În tot acest timp, suspectul a avut securea la el, înfãsuratã într-o pungã de plastic. El a fost arestat preventiv pentru 29 de zile pentru tentativã de omor si tâlhãrie, întrucât a sustras din buzunarul victimei suma de 30 de lei. Pentru fapta sa, el riscã ani grei de puscãrie.