A revenit din “concediu medical”, dar nu-l mai vrea nimeni
IMPASIBIL… Primarul comunei Pungesti, Mircia Vlasã, a pierdut nu doar bãtãlia cu electoratul, care, în urma cu un an îi acorda un nou vot de încredere pentru obtinerea celui de-al treilea mandat, dar chiar si cu proprii consilieri sau functionari ai primãriei pe care, teoretic, încã o conduce. în cadrul sedintei de consiliu local de ieri, primarul, prezent la sedintã dupã mai bine de o lunã în care a fost în concediu de odihnã, nu a intervenit absolut deloc în lucrãri, desi în discutie au fost subiecte importante pentru cetãteni, cum ar fi situatia bibliotecii comunale, sau o rectificare de buget. Nici hotãrârea, luatã în unanimitate, de angajare a unui avocat pentru a reprezenta CL în procesele avute cu Prefectura, la sectia de contencios administrativ a Tribunalului Vaslui, nu a stârnit nici o reactie din partea primarului, cu atât mai mult cu cât argumentele în favoarea acestei hotãrâri au fost aduse chiar de oamenii sãi, consilieri locali PSD sau secretarul primãriei.
Initial, sedinta ordinarã a CL Pungesti era programatã pentru miercuri, 20 noiembrie, dar, dat fiind cererea a cinci dintre consilierii din opozitie pentru convocarea unei sedinte de îndatã, programatã pentru ieri, 18 noiembrie, sedinta ordinarã a fost devansatã. Astfel, la aceastã sedintã, a participat, pentru prima datã de la începerea protestelor cetãtenilor din comunã cu privire la intentia Chevron de a instala prima sondã de explorare a gazelor de sist, si primarul Mircia Vlasã, care, pânã acum, a fost în concediu de odihnã. Ordinea de zi initialã, cuprindea douã puncte, respectiv o informare cu privire la activitatea bibliotecii comunale, si rectificarea a V-a a bugetului, la care, la initiativa unei treimi din consilieri, a mai fost propus un al treilea punct, respectiv angajarea unui avocat care sã reprezinte CL Pungesti în dosarele aflate pe rolul Tribunalului Vaslui cu privire la legalitatea a douã hotãrâri de maximã importantã pentru locuitorii comunei. Prima dintre ele este HCL 42/2013, din data de 31 octombrie, prin care consilierii locali au respins cererea prefecturii Vaslui de interzicere a unei hotãrâri anterioare de interzicere explorãrii si exploatãrii gazelor de sist prin metode neconventionale pe teritoriul comunei, hotãrâre care nu primise anterior avizul de legalitate din partea reprezentantilor guvernului, respectiv prefectura. Un al doilea dosar pentru care s-a considerat necesar angajarea unui avocat specializat pe acest tip de cauze se referã la organizarea unui referendum pe tema “Consultarea cetãtenilor comunei Pungesti, judetul Vaslui cu privire la explorarea si exploatarea gazelor de sist pe teritoriul comunei Pungesti, judetul Vaslui”. în acest dosar, Tribunalul Vaslui a trimis douã citatii, pentru depunerea întâmpinãrii la cererea prefecturii, una în care anunta termenul de depunere de 25 zile, a doua de doar 5 zile de la data primirii… Interesant este faptul cã, fatã de cazurile în care nu se acorda aviz de legalitate unei hotãrâri de consiliu local, si în care se cerea forului legislativ de la nivelul comunei, anularea respectivului act, în cazul HCL 43/2013, de organizarea a unui referendum pentru consultarea populatiei în privinta unui subiect de maximã importantã pentru comunitate, prefectura nu a mai fãcut acest pas, ci a actionat direct în justitie.
Primar doar cu numele!
Toate cele trei subiecte de pe ordinea de zi a sedintei ordinare a CL Pungesti au suscitat multe comentarii atât din partea consilierilor locali, cât si din partea angajatilor primãriei chemati sã expunã motivele hotãrârilor aflate pe ordinea de zi. Primarul Mircia Vlasã, chiar dacã a fost prezent la sedintã, nu a fãcut nici un comentariu la acuzele aduse de bibliotecarea Geogeta Lãzurca sau a consilierilor cu privire la faptul cã, din 2007, primãria nu a mai investit nici un ban pentru completatrea fondului de carte de la Biblioteca Comunalã, nefiind de acord nici cu intrarea în programul Biblionet, program prin care bibioteca comunalã ar fi primit nu mai putin de patru calculatoare gratuite donate de o fundatie. în acest caz, motivatia, la acea vreme, a primarului a fost cã nu sunt fonduri pentru achizitionarea birourilor! Si la al doilea punct de pe ordinea de zi, de rectificare a bugetului primãriei, primarul Vlasã a suportat, fãrã vreo reactie, acuzele aduse de consilieri. Acestia reprosau faptul cã, chiar dacã a fost alocatã suma de 21.000 lei pentru plata indemnizatiilor însotitorilor persoanelor cu handicap din comunã, acesti bani nu acoperã decât plata pe luna octombrie, si, dupã spusele contabiliei primãriei, plata pentru ultimele douã luni a acestui an, va fi fãcutã cel mai devreme în luna ianuarie a anului viitor. în plus, s-a mai alocat suma de 3.000 lei pentru decontarea navetei profesorilor din comunã, sumã care, practic, acoperã o parte din banii cheltuiti de cadrele didactice pentru navetã, în conditiile în care nu li s-a mai decontat nici un leu de mai bine de un an si jumãtate!
încã odatã, toti împotriva Chevron!
Ultimul punct pe ordinea de zi a sedintei de CL de la Pungesti a fost, la propunerea consilierilor opozitiei, angajarea unui avocat care sã le reprezinte interesele în dosarele deschise de Institutia Prefectului Judetului Vaslui la sectia de contencios administrativ a Tribunalului Vaslui împotriva HCL 42 si HCL 43/2013, cu privire la, prima, împotriva cererii prefecturii de anulare a unei hotãrâri anterioare a CL Pungesti cu privire la interzicerea explorãrii si exploatãrii gazelor de sist prin fracturare hidraulicã pe teritoriul comunei. A doua hotãrâre, atacatã în instantã de prefecturã, se referã la organizarea unui referendum pe tema “Consultarea cetãtenilor comunei Pungesti, judetul Vaslui cu privire la explorarea si exploatarea gazelor de sist pe teritoriul comunei Pungesti, judetul Vaslui”, referendum care initial fusese însusit de prefecturã, fiind fãcut public programul organizãrii acestuia, fiind desemnat chiar si judecãtorul ce urma a fi presedintele circumscriptiei electorale. Chiar si secretarul comunei, Constantin Chiriac, cãruia consilierii locali i-au cerut un punct de vedere cu privire la oportunitatea angajãrii unui avocat, plãtit de Consiliul Local, si-a exprimat sustinerea fatã de acest lucru: “dat fiind opinia cetãtenilor din comunã cu privire la problema gazelor de sist, si importanta acestor procese aflate pe rolul Tribunalului Vaslui, din punctul meu de vedere, atât ca cetãtean al comunei, cât si ca secretar al primãriei, recomand angajarea unui avocat care sã reprezinte interesele consiliului local si, respectiv, al cetãtenilor. într-un fel putem noi motiva hotãrârile luate, altfel stie sã pledeze un avocat care a câstigat deja un astfel de proces împotriva prefecturii”, le-a declarat Constantin Chiriac, secretarul primãriei consilierilor locali. în unanimitate de voturi, consilierii locali din Pungesti au aprobat angajarea unui avocat, în persoana doamnei Oanei Iovu, care sã-i reprezinte în dosarele initiate de prefecturã, si aflate pe rolul Tribunalului Vaslui cu privire la hotãrârile consiliului local prin care se încearcã oprirea explorãri si exploatãrii gazelor de sist pe teritoriul comunei.
Deciziile consilierilor, suverane
Dacã, la precedentele sedinte de consiliu local, se putea obiecta cã hotãrârile adoptate au fost luate sub presiunea cetãtenilor prezenti la aceste sedinte, de aceastã datã, chiar dacã sedinta a fost publicã, în afara reprezentantilor mass-media, au fost prezenti doar consilierii comunei, care, fiecare, au votat conform doar constiintei de ales local si cetãtean al Pungestiului. în plus, atât prin voturile acordate, cât si prin luãrile de cuvânt, atât în cadrul sedintei, cât si a comisiilor de specialitate, consilierii, majoritari din partea PSD, a cãrui lider de organizatie este chiar Mircia Vlasã, alãturi de functionarii primãriei interpelati în cadrul sedintei, au dat un adevãrat vot de blam primarului comunei. în aceste conditii, primarul Vlasã se aflã din ce în ce mai izolat de proprii concetãteni, inclusiv de proprii functionari, asa cã nu este de mirare cã memoriul adresat prefecturii pentru demiterea primarului a strâns, în doar câteva zile, peste 1000 de semnãturi, peste 45% din numãrul cetãtenilor cu drept de vot din comuna Pungesti.