În urma revoltei de duminică la prânz, când peste 100 de locuitori ai comunei Șcheia s-au adunat la primărie pentru a discuta cu autorităţile despre problema infracţiunilor comise de romi în localitatea lor, conducerea primăriei a decis să ia unele măsuri prin care speră să-i poată proteja pe oameni. Localnicii sunt revoltaţi şi se plâng că cele mai multe furturi şi spargeri comise în comună în ultimii ani au rămas nerezolvate, chiar dacă de multe ori autorii sunt cunoscuţi. În faţa noianului de infracţiuni petrecute sub ochii localnicilor, de cele mai multe ori poliţiştii au ridicat neputincioşi din umeri, iar dosarele nerezolvate s-au adunat pe mesele acestora. În faţa acestei lipse de reacţii a autorităţilor, cele câteva familii de romi care comit zi şi noapte infracţiuni împotriva locuitorilor comunei îşi fac în continuare de cap.
Mai mulţi poliţişti, jandarmi în patrulare şi camere de supraveghere în comună
Întâlnirea locuitorilor nemulţumiţi cu primarul şi şeful de post i-a făcut pe cei din conducerea primăriei să gândească câteva măsuri care vor veni în sprijinul reducerii infracţionalităţii în localitate. Primarul Vasile Andriciuc crede că aceste măsuri vor da roade şi va depune o adresă oficială la Prefectură, unde speră că vor găsi sprijin.