spot_img
spot_img
-3.5 C
Vaslui
19-feb.-2025

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, vine la Vaslui

- Advertisement -

VIZITĂ… Nicușor Dan este primul candidat la președinția României care vine în județul Vaslui pentru a sta de vorbă cu votanții săi. Acesta va ajunge marti, 18 februarie, la Vaslui, unde are programată și o conferință de presă, la Centrul de Afaceri, începând cu ora 10:00. Cei care i-au anunțat prezența au fost, culmea, reprezentanții Partidului Mișcarea Populară (PMP) și nu cei ai Uniunii Salvați România (USR), care se pare că merg în continuare pe mâna Elenei Lasconi. Primarul Capitalei le-a mulțumit celor de la PMP pentru sprijin, pentru că “sunt de partea corectă a istoriei”.

Va fi interesant de văzut dacă Nicusor Dan va veni la Vaslui cu mașina lui personală, un Renault Clio, care este înmatriculat chiar în județul Vaslui. Și asta pentru că pe actualul primar al Capitalei îl leagă foarte multe lucruri de județul nostru. Soția lui, Loredana, este din municipiul Vaslui, iar Partidul Uniunea Salvați România tot aici a obținut certificatul de naștere, având sediul central pe strada Muncii, la domiciliul soției sale. De altfel, partenera de viață a fostului lider USR a fost membru fondator și vicepreședinte în Asociația Salvați Bucureștiul, un ONG înființat în 2008, cu patru ani înainte ca Nicușor să candideze pentru prima oară, ca independent, la Primăria Capitalei. Sediul din acte al USR a fost ales, în urmă cu aproape 9 ani, la Vaslui dintr-un motiv foarte simplu. Nicușor și soția lui locuiau atunci cu chirie în București, într-un apartament din Militari. De altfel, Nicușor Dan a fost de-a lungul timpului și un colaborator al ziarului Vremea Nouă, fiind profesorul de matematică la care redacția noastră apela întotdeauna pentru a rezolva problemele la examenele de evaluare națională sau bacalaureat.

Abandonat de partidul pe care l-a creat

Nicușor Dan a anunțat, încă de la sfârșitul lunii decembrie, anul trecut, că va candida la alegerile prezidențiale. “Vă anunț că intenționez să candidez la alegerile prezidențiale din 2025”, a spus primarul Capitalei. El a mai spus că va candida independent și că este deschis la discuții cu partidele proeuropene pentru susținerea acestei candidaturi. Începând de sâmbătă, 8 februarie, Nicușor Dan are și o formațiune politică în spate. Partidul Mișcarea Populară a votat în cadrul Congresului său susținerea edilului în campania electorală din primăvară. “Urmează o luptă pe care suntem obligați s-o cîștigăm. Pe de o parte pentru că românii au transmis la ultimele alegeri că nu se mai poate așa cum s-a putut până acum și suntem obligați să convingem oamenii că alternativa nu este în niciun caz Rusia și că trebuie să rămânem în NATO, trebuie să rămânem în Uniunea Europeană și că trebuie să schimbăm structural lucruri care s-au întâmplat greșit la noi acasă. Și cred că este o miză mult mai importantă decât asta, pentru că lumea se schimbă foarte repede sub ochii noștri în aceste zile și România să intre cu toate competențele sale în competiția globală care se naște; nu vor mai fi cadouri și România trebuie să fie acolo”, a spus Nicușor Dan.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

11 COMENTARII

  1. Ce-i cu papagalu asta? Mucusor stai acolo potolit și zi bodaproste ca ești primar la București, nu te întinde la președinte ca ești zero frăție, nu-ti dai seama? Și primar este mult prea mult pentru tine!

  2. Dacă are Clio, nasol. Dacă mai e și înmatriculat pe Vaslui, curat ghinion. Cine a mai văzut să se ajungă președinte un cetățean cu Clio cu numere de VS? Vrea să fie urmașul lui Cuza sau Dej? Să își facă mutație la Bârlad, altfel ZERO șanse.

    • Ai dreptate…s a barfit ca va veni mesia Georgescu la Vaslui! Sa vezi atunci lingai pe lângă omul cu calul și înțelepciunea ruseasca! Sa te ții tată!

        • Ala cu portbagajul în de bani este un hot ordinar ca multi alții aflați în politica românească dar oricine vine în locul înțelepciunii rusești,( a se citi Georgescu) e mai bun! Oricine…! Omul este dement necontrolat,bipolar…….nu cred ca vrei sa ti înșirui aici afirmațiile ” marelui” Georgescu!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.