Aproape toate primãriile din judet au decis ca, pentru 2015, sã pãstreze nivelul taxelor si impozitelor locale la nivelul acestui an.
Rând pe rând, primãriile din judet propun consiliilor locale pãstrarea, pentru anul 2015, a taxelor si impozitelor locale la acelasi nivel cu cel al acestui an. În ultimele sedinte de Consiliu Local care au loc în aceastã perioadã, primarii propun pãstrarea obligatiilor fiscale ale cetãtenilor între aceleasi limite, iar motivatia este una singurã: sãrãcia oamenilor. Dar primarii sunt multumiti, în acelasi timp, de faptul cã au reusit sã aibã un grad de colectare al taxelor la bugetul local bun anul acesta si nu vor sã schimbe nimic. Primul care a aprobat, la propunerea Primãriei, pãstrarea taxelor locale la acelasi nivel a fost Consiliul Local Vaslui.
„Primãria municipiului Vaslui a propus mentinerea taxelor la nivelul anului 2014. Nu ne dorim modificãri, nu ne dorim majorãri. Avem cel mai ridicat nivel de încasare al taxelor si impozitelor din tarã”, a explicat primarul Vasile Pavãl. Pentru anul 2013, Primãria Vaslui a avut un grad de colectare de peste 95%, municipalitatea asteptându-se ca, atunci când va trage linia, performanta sã fie atinsã si chiar depãsitã în acest an.
„Nu avem de ce sã mãrim taxele. Oamenii sunt foarte sãraci, dar vin si plãtesc. Avem un grad de încasare de peste 90%. Anul acesta, dupã ce s-a decis eliminarea penalitãtilor la cei cu restante, încasãrile au crescut cu 200.000 de lei fatã de anul trecut. Am încasat peste 1,6 milioane de lei”, a declarat primarul orasului Negresti, Vasile Voicu. (Andrei POPESCU)