NEASUMARE… Primarii din județul Vaslui nu vor să-și asume responsabilitatea implementării Programului pentru școli al Uniunii Europene, prin care elevii vor primi lapte, corn și mere în anul școlar 2023-2024. Aceștia au avut ieri o întâlnire reprezentanții Consiliului Județean, ai Instituției Prefectului și Inspectoratului Școlar, în cadrul căreia au respins varianta implicării lor în acest program. Motivele invocate au fost reprezentate de dificultățile cu care se confruntă: lipsa fondurilor, lipsa personalului calificat, absența furnizorilor de marfă de calitate și a producătorilor care să respecte toate standardele de calitate necesare pentru administrarea produselor în școli.
Președintele Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, a încercat să-i convingă pe primari să se ocupe de achiziția, prin licitație publică, a produselor și verificarea distribuției pachetelor și a calității acestora. „Dacă ne-am asuma pe plan local sarcina de a organiza licitațiile și a distribui produsele, am putea oferi o șansă producătorilor locali. În județ sunt mulți producători de lapte, produse de panificație și mere, care pot acoperi cererile prin acest program. Am da o șansă mult mai mare producătorilor locali în acest program, pentru a obține o parte din banii alocați acestui program”, a precizat Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui.
Prefectul Vasluiului: “ne-am angajat să depășim aceste provocări și să găsim soluții eficiente pentru implementarea programului în mod corespunzător”
Pentru că primarii au fost sceptici în ceea ce privește posibilitățile lor de implementare a programului, în cele din urmă s-a hotărât ca responsabilitatea coordonării acestuia să revină Consiliului Județean Vaslui. “Împreună cu reprezentanții UAT-urilor, ne-am angajat să depășim aceste provocări și să găsim soluții eficiente pentru implementarea programului în mod corespunzător. Vom colabora strâns cu toate părțile implicate, inclusiv cu autoritățile centrale și producătorii locali, pentru a asigura o alimentație sănătoasă și de calitate în școlile din județul Vaslui. Ne dorim ca toți elevii să beneficieze de această inițiativă importantă, care contribuie la creșterea nivelului de educație și la dezvoltarea unui stil de viață sănătos. Împreună, vom depăși obstacolele și vom face ca acest program să fie un succes, având în vedere importanța sănătății și bunăstării copiilor noștri” , a declarat prefectul Daniel Onofrei.
Fondurile europene nu Sint atrase în județ Vaslui pentru că nu Sint competenți aleșii și nu îi duc pregătire în a face proiecte fiabile ! Mai ales că banii europeni Sint numărați și trebuie justificați ! Pe cînd bugetul local nu se vede nu se bagă în seamă cît a fost și cît mai este ! 😂 Curățenia bugetară din primării ar fi cea mai indicată acolo Sint trintorii din stupul județ Vaslui 😂😂😂👍
Orasul Barlad a devenit un oras al disperarii cetatenilor ! Primarul si CL nu ajuta populatia deloc….oarcs devine un oras al iadului!
Toate inițiativele sunt bine…și „Cornul și laptele”, insa apa e primordială. Sunt multe sate în care alimentarea cu apă este o reală problema, multe fântâni au secat…la asta nu se gândește nimeni? Apa potabila reprezintă una dintre nevoile de baza, ar trebui sa nu existe sat/ comuna fara apă curentă!
Transa aceasta de primari este cea mai joasă, nu sunt în stare de nimic și nu vor să-și asume nimic, doar dacă au interese directe ,în rest luna trece leafa merge…..Rușine lor
La jud. Vaslui totu e la mișto de la primu la ultimu care lucrează în administrație acolo. Aia încasează lovele ca salarii cam mult și cam degeaba la calificarea lor ca e mult kapitalism de cumatrie acolo în acea zona crepusculara.
Fug de responsabilități pentru că majoritatea primăriilor vasluiene din mediul rural sunt falimentare. Ele există doar ca să aibă unii de unde-si ridica salariile. Pe la jumătatea anului, aceste primarii rămân fără bani și stau cu mâna întinsă pe la Consiliul Județean. Asta-i administrația condusa de Dumitru Buzatu, primării sărace, incapabile să implementeze proiecte locale, incapabile sa sprijine micile afaceri locale. În anul 2023, 95% din aceste primării nu au personal pe Achizitii, despre ce să vorbim. Administrații ținute la limita subzistentei, ca să se bucure la firimiturile aruncate de Buzatu. În an electoral, proștii ăștia trag tare pentru tătuc, mulțumiți de mărunțișul primit.
Lasă vrajeala bugetarule spurcat!
pai nu e de muls bani ! in schimb cu mobilitaea urbana adica la distrus orase acolo se ingramadesc !